Dorothy ieșise în gradina cu cainele ei, Toto, cand, deodata, un nor negru si umflat starni un vant grozav care ii purta în zbor spre un taram necunoscut și ciudat.
Începusera sa pașeasca pe drum și întalnira o sperietoare de ciori.
-Mi-ar placea sa merg sa-l întalnesc pe vrajitorul din Oz, spuse sperietoarea de ciori. In mod sigur, cu vrajile sale, va face ca inima mea sa sune ca un ceas. Mergeți cu mine la castelul sau?
In drumul lor spre vrajitorul care putea a rezolva orice problema, se întalnira cu un leu, pe cat de mare, pe atat de fricos. Toți îl speriau.
-Scuzați, scuzați, se dezvinovați leul, dar dupa cum vedeți, eu sunt un leu fricos.
Dorothy îl invita sa mearga cu ei la vrajitorul din Oz. Deodata, toți patru auzira o voce. Era un șarpe mare cu clopoței.
-Nu-mi funcționeaza clopoțeii și fara acest sistem de avertizare pot fi ucis oricand.
-Atunci, vino cu noi la vrajitorul din Oz, spusera toți. Încet-încet, spre seara, ajunsera la poalele unui munte înalt, în varful caruia vazura, în departare, un castel. Acolo ii întampina un batranel cu picioare foarte mari. Era vrajitorul din Oz.
Dorothy ii spuse care erau rugamințile prietenilor ei. Atunci, el scoase dintr-o sticla un nor de baloane de sapun cu straluciri albastre. Baloanele de sapun ii înconjurara pe sperietoarea de ciori, pe leu și pe șarpele cu clopoței și într-o secunda fiecare obținu ce-și dorise.
Fara a mai adauga vreun cuvant, vrajitorul din Oz disparu.
La revedere, Dorothy! La revedere, Toto! La revedere…
Dorothy vazu fata rotunda a lunii care parea ca surade. Se lasase noaptea, dar ea nu era la castel. Era pe camp, întinsa pe iarba, cu capul rezumat de o stanca. Iar în poala ei, facut covrig, Toto dormea dus.