Pribeaga şi lihnita
De foame, da de-o vie
Cu nişte struguri rumeni, frumoşi,
De razachie.
Ciorchinii-s plini şi vulpea,
De sine înţeles,
Ar fi mancat cu pofta
Şi nici n-ar fi ales…
Dar la-ndemana labei
O-mpiedica s-ajunga
Pana la ei zabreaua ulucilor, prea lunga,
Şi ghimpii-n care gardul e prins şi împletit;
Ciorchinele-i aproape de bot; s-a tot sucit,
S-a ridicat: se-nţeapa
Şi-i lasa gura apa…
– Ce struguri verzi şi acri, ofteaza,
Nu-s de teapa!
Şi-s prea cruzi…
Mie, ce-mi place-i gustul de stafida,
Nu-mi strepezesc eu dinţii cu aceasta agurida…