A fost odata un împarat foarte viteaz; toate împarațiile de prinprejurul împarației sale îi cerea sfaturi: atata era de drept și înțelept. Cand se isca sfada între danșii, la acest împarat mergeau mai întai la judecata și, cum zicea el, așa se și facea, fiindca era judecator drept și iubitor de pace. Cand fu aproape de batranețe îi darui Dumnezeu un fecior. Nu se poate spune cata bucurie simți împaratul cand a vazut ca dobandi un moștenitor. Toți împarații vecini i-au trimis daruri. Ei nu mai puțin se bucurau ca vecinul lor, care îi ajuta cu sfaturi și povețele lui cele de mult folos, a dobandit fecior.
Dupa ce se mari, îl puse de învața carte. El era așa de silitor, încat se mirau dascalii de dansul cum de învața așa repede. Ceea ce învața ceilalți copii într-un an, el învața numai într-o saptamana. Ajunsese sa nu mai aiba dascalii ce sa-i dea sa învețe. Iara tata-sau scrise carte împarateasca la niște filosofi vestiți ca sa vie sa ispiteasca cu învațaturile lor pe fiul sau.
La curtea acelui împarat se afla pe atunci un vanator vestit; și, pana sa vie filosofii cei vestiți, împaratul dete pe fiu-sau acestui vanator ca sa-l învețe meșteșugul sau.
Dupa ce venira filosofii, învața și de la danșii cate în luna și în soare. Bucuria tatalui sau era așa de mare unde vedea ca fiu-sau are sa fie procopsit ca nici unul din fiii de împarați, încat se uita la dansul ca la soare. Iara el de ce se marea d-aia se facea mai cu minte și mai frumos. În toata împarația lui și a vecinilor lui împarați, alta vorba nu era decat de înțelepciunea și frumusețea acestui fiu de împarat.
N-ajunsese sa-și rasuceasca mustacioara și foile de zestre curgeau de la fel de fel de împarați, care voiau sa-și dea fetele dupa dansul, dara el nu voia sa se însoare așa de tanar.
Într-una din zile mergand la vanatoare, vazu o turturica, care tot sarea înaintea lui; lui îi fu mila sa o vaneze; el cauta vanaturi mari, fiindca nu se temea de primejdii; era vanator meșter și viteaz. În cele din urma, daca vazu și vazu ca tot îi sarea în cale, întinse arcul și dete cu o sageata. El se mira prea mult cum de nu o putu omorî el, care era așa de bun vanator, ci o rani puțin în aripa, care, așa ranita, se duse de nu o mai vazu. Cum se duse turturica, simți, nu știu cum, nu știu de ce, ca îi tacaia inima.
Dupa ce se întoarse acasa, era tot cm galeș. Împaratul vazand ca tanjește fiu-sau cu sanatatea, îl întreba ce are, iara el raspunse ca n-are nimic.
Turturica aceea era Zana Munților care se îndragostise de frumusețea lui. Ei nu-i venea la socoteala sa se arate lui aievea, ca sa-i dea pricina, și d-aia se facuse turturica și îi tot sarea în cale. Nu știa însa cum sa faca, cum sa dreaga, ca sa se cunoasca cu fiul împaratului.
Peste cateva zile de la întoarcerea feciorului de împarat de la vanatoare, o femeie saraca veni la curtea împarateasca sa se bage slujnica și, fiindca tocmai era trebuința de o gainareasa, o primi.
Curațenia și buna îngrijire ce da gainilor și tuturor paserilor de la cotețele împaratești ajunsese de poveste. Împarateasa era așa de mulțumita, încat în toate zilele spunea împaratului cate o vorba buna pentru barbația acestei femei tinere, dara saraca. Ea și începuse a se gandi la norocirea bietei femei. Fiul împaratului auzind atatea vorbe frumoase despre gainareasa, voi sa o vaza și el. Într-o zi, cand împarateasa se duse sa cerceteze gainile și sa vaza de cotețe, merse și fiul sau cu dansa.
Gainareasa, cum vazu pe fiul de împarat, își arunca ochii asupra-i cu o cautatura așa de mangaioasa și așa de plina de dragoste, dara cu smerenie, încat feciorul de împarat se fastaci oarecum, dara își ținu firea. Simți ca obrajii îi arde, o sudoare rece îl trecu, și inima începu sa-i tacaiasca, de parea ca o sa-i sparga pieptul. El însuși nu-și putea da seama ca ce poate sa fie istoria asta. Pleca ochii în jos, nu zise nici carc, și se întoarse acasa.
Toata curtea împarateasca lua în nume de bine pe aceasta gainareasa, pentru vrednicia și curațenia ei. Ea se purta cu toate slugile cu bunacuviința, și nimeni nu cuteza sa-i zica nici da-te mai încolo, pentru ca ea nu le da prilej de gluma.
Într-acestea un fiu al unui împarat vecin, însurandu-se, a fost poftit la nunta și pe acest împarat cu toata curtea lui. Împaratul plin de bucurie merse la acea nunta și lua cu dansul și pe împarateasa și pe fiul sau.
În ziua aceea, cand era cununia fiului de împarat, la nunta caruia merse acest împarat cu feciorul sau, gainareasa se ceru și ea de la vataf sa o lase și pe dansa sa se duca la preumblare. Vataful, cam razand, îi zise:”Ce-i trebuie chelului? Tichie de margaritar”. Apoi o lasa. Iara ea, înghițind înfruntarea, nu zise nimic și pleca.
Împaratul era vesel peste masura vazand ca din atați feciori de împarați și domni al sau se deosebea prin istețimea, boiul și înțelepciunea lui. Toate fetele de împarat ar fi voit sa joace langa el în hora. Cand, deodata, vine la nunta o fata îmbracata în niște haine cum nici una din fetele de împarat nu avea.
Cosițele ei împletite cu meșteșug și date pe spate îi atingeau pulpele și ea era așa de bine facuta, încat ochii tuturor ramase la dansa. Ea cum veni, nici una, nici alta, se prinse langa feciorul de împarat și numai langa dansul juca pana catre seara.
Vorbira, rasera, își povestira fel de fel de lucruri, dara cam pe sub mana, fiindca-i era rușine feciorului de împarat sa raza și sa vorbeasca așa înaintea tatane-sau și apoi toți fiii de împarați își dau coate, caci bagasera de seama ca necunoscuta tot langa el juca.
Feciorul de împarat nu mai era al sau. Se mira însuși de schimbarea ce simțea într-însul, dara nu cuteza sa spuie nimanui. El își pusese în gand ca, la hora din urma ce va juca, sa întrebe pe aceasta necunoscuta cine era, de unde venea, de este fata ori maritata, și se gandea ca de n-ar avea barbat sa o ceara de nevasta. Cand, pieri ca o naluca.
Feciorul de împarat ramase ca un zapacit. Se întoarse acasa, dara cu gandul era tot la dansa. Tata-sau, vazandu-l tot pe ganduri și trist, nu știa ce sa-i mai faca sa-l înveseleasca oarecum. Cand iata ca-l poftesc la alta nunta de împarat, unde se și duse cu împarateasa și cu fiul sau.
Ca și la cealalta nunta feciorul de împarat juca cu fata cea necunoscuta și frumoasa, care venise și la aceasta nunta și se prinse în hora langa dansul. Dupa multe întrebari, afla de la dansa ca ședea tocmai înspre partea aceea, încotro era împarația tatalui sau, doara caci nu-i zisese ca șade chiar la dansul. Atunci fiul de împarat îi fagadui sa o duca acasa, daca era singura, și ea priimi. Însa tocmai cand era sa se sparga nunta, ea pieri de langa dansul din hora.
Se întoarsera deci acasa împaratul și cu ai lui, însa fiul lor se topea d-a-n-picioarele și nimeni nu știa din ce pricina. Deși se facuse valva ca feciorul de împarat este îndragostit cu o zana, el însa se apara înaintea tatalui sau ca nu știe la sufletul sau nimic. Toți vracii și cititorii de stele se adusera și nimeni nu știu sa-i ghiceasca raul de care sufera. Unul dintr-înșii zise ca e teama sa nu dobandeasca lipici.
Într-aceasta împaratul fu poftit la o alta nunta de împarat, unde nu voi sa se duca, fiindca inima lui nu era de veselii, ci se îngrija mai mult de fiul sau. Dara daca vazu ca fiul sau atata staruiește, îi facu voia. Acesta porunci la niște credincioși ai sai ca sa aiba pregatit la îndemana cateva cazane cu smoala, sa le fiarba în ziua nunții și cand va fi înde seara sa aștearna pe drum smoala. Dupa ce puse la cale toate astea, se duse la nunta.
De cum începu hora, fata cea frumoasa și necunoscuta veni ca din senin, și iara se prinse langa dansul.
De asta data era gatita și mai frumos, avea niște haine de la soare te puteai uita, dar la dansa, ba. Juca feciorul de împarat și se uita la dansa ca la un cireș copt. Și de asta data o întreba și ea îi tot raspunse cam în doi peri. Îi fagadui și acum ca se va lasa sa o duca acasa.
Cand fu înde seara la hora cea mai din urma, pieri ca o maiastra de langa dansul.
Nu se poate spune cat de mult se mahni el; cazu la pat și zacea, fara sa-i poata ajuta cineva. Tata-sau ar fi dat nu știu cat aceluia ce ar fi putut sa-i tamaduiasca copilul. Cand iata credincioșii lui venira cu un condur. Maiastra, daca se nomoli în smoala, mai bine lasa condurul acolo decat sa întarzie.
Atunci feciorul împaratului trimise pe credincioșii lui sa umble din casa în casa, și sa puie pe toate femeile sa se încalțe cu acel condur, și la care s-o potrivi, aceea sa fie soția lui. Tata-sau se învoi și el la aceasta otarare. Se dusera deci, credincioșii lui, ocolira toata împarația, cercara toate femeile condurul, și la nici una nu se potrivi.
Auzind feciorul de împarat una ca aceasta se îmbolnavi și mai rau. Apoi porunci ca sa încerce și femeile din curtea împarateasca. La nici una nu se potrivi. Nu mai ramase decat gainareasa, pe care o uitasera; dara împarateasa, aducandu-și aminte de dansa, îi porunci sa se încalțe și ea cu condurul. Cand îl trase la calcai, pare ca fu de acolo. Era turnat pe piciorul ei. Ea începu a se vaicara și a tagadui ca nu era condurul ei. Feciorul de împarat cum auzi, porunci sa i-o aduca, și cum o vazu striga:
– Asta este, mama.
Ea, deși tagaduia, dar întețita de rugaciunile împaratului, ale împaratesei și ale fiului lor, în cele din urma marturisi ca ea este stapana condurului.
Dupa ce îi povesti ca este zana maiastra, ca îl îndragostise de cand îl vazuse la vanat, ca el ranise o turturica, și ca acea turturica era ea, și daca nu s-a aratat lui așa cum este a fost ca, de va lua de barbat un om de pe pamant, toata puterea ei piere. Mai spuse ca, spre a-l putea vedea mai adesea, intrase gainareasa la danșii și ca tot ce ea facuse era numai pentru dragostea lui.
Dupa aceea ieși la scara, batu de trei ori în palme, și iata o carucioara, fara sa fie trasa de cai, veni; ea își lua zestrea numai de scumpeturi dintr-însa, apoi, curgandu-i șiroaie de lacrami din ochi se întoarse și zise feciorului de împarat:
– Iata, pentru dragostea ta, ma lepad de puterea mea cea maiastra, numai și tu sa ma iubești, precum te iubesc și eu.
Dete drumul carucioarei și ramase langa fiul împaratului, carele în scurt timp se facu sanatos. Apoi facu o nunta d-ale împarateștile și dupa moartea tatalui sau, ramasera ei în scaunul împarației, și domnesc și astazi daca nu vor fi murit.