A fost odata un împarat. Acest împarat avea trei fete. Ramanand vaduv, toata dragostea lui el și-o aruncase asupra fetelor. Ele marindu-se și vazand sarguința ce punea parintele lor ca sa le creasca pre ele, sa le învețe și sa le pazeasca de orice rautați și bantuieli, se sileau și ele din toata puterea lor ca sa-l faca sa uite mahnirea ce-l cuprinsese pentru moartea mumei lor.
Într-una din zile, ce-i vine împaratului, ca numai întreaba pe fata cea mai mare: – Fata mea, cum ma iubești tu pe mine? – Cum sa te iubesc, tata? Iaca eu te iubesc ca mierea, raspunse ea, dupa ce se gandi ca ce lucru poate fi mai dulce pe lume. Atata o taie capul pe dansa, atata și vorbi. -Sa-mi traiești, fata mea; sa-mi faca Dumnezeu parte de tine.
Și întreband și pe fata cea mijlocie: – Dar tu, cum ma iubești pe mine, fata mea? – Ca zaharul, tata. Atata o taie și pe dansa capul și atata raspunse. – Sa-ți dea Dumnezeu bine, fata mea. Sa ma bucur de tine.
Pasamite, fetele acestea erau lingușitoare și știau sa-și arate iubirea catre parintele lor mai mult decat o aveau.
Împaratul se bucura cat un lucru mare cand auzi de la fetele lui cele mai mari cat îl iubesc. El socoti ca altfel de iubire nu poate sa fie decat cea dulce ca mierea și ca zaharul. Și uitandu-se și la fata cea mai mica, ce sta mai deoparte și cu sfiala, o întreaba și pe dansa: – Cum ma iubești tu, fata mea? – Ca sarea în bucate, tata! raspunse și ea cu fața senina, zambind cu dragoste fireasca și lasandu-și ochii în jos, de rușine ca vorbi și ea. Ea se rușina, biet, vazand ca tata-sau o bagase și pe ea în seama, ca o mai mica ce era.
Cand auzira surorile ei raspunsul ce dete ea tatalui lor, pufnira în ras și-și întoarsera fețele de catre dansa. Iar tatal lor se încrunta și, plin de suparare, zise: – Ia fa-te mai încoace, nesocotito, sa ne înțelegem la cuvinte. N-auziși tu pe surorile tale cele mai mari cu ce fel de dragoste ma iubesc ele? Cum de nu te-ai luat dupa dansele ca sa-mi spui cata dragoste dulce ai și tu catre tatal tau? Pentru asta oare ma trudesc eu ca sa va cresc și sa va dau învațatura cum altele sa nu fie în lume ca voi? Sa te duci de la mine cu sarea ta cu tot!
Cand auzi fata cea mica a împaratului urgia tatalui sau, ce cadea pe capul ei, intra în fundul pamantului de mahnire caci se suparase tata-sau și, încumetandu-se, zise: – Sa ma ierți, tata, ca eu n-am vrut sa te supar. Eu am socotit cu mintea mea ca dragostea ce am catre tine este, daca nu mai presus decat a surorilor mele, dar nici mai prejos decat mierea și zaharul… – Auzi, auzi, o întrerupse tata-sau; și mai ai obraz sa te atingi de surorile tale cele mai mari? Sa te duci de la mine, fata nerușinata ce ești, sa nu-ți mai auz de nume! Îi închise gura și o lasa plangand.
Surorile vrura sa o mangaie, dar cu niște cuvinte atingatoare, care îi faceau mai mult rau decat bine.
Fata cea mica a împaratului, daca vazu ca nici surorile nu o cruța, își puse nadejdea în Dumnezeu și se hotarî sa plece unde mila domnului o va duce. Își lua deci din casa parinteasca un rand de haine proaste și vechi și pribegi din sat în sat, pana la curtea unui alt împarat. Ajungand acolo, statu la poarta. Chelareasa o vazu și daca veni la dansa o întreba ce vrea; ea raspunse ca este o fata saraca și fara de parinți, și ar vrea sa se bage la stapan daca ar gasi vreun loc.
Tocmai atunci ieșise ajutoarea chelaresei și ar fi voit sa bage pe alta. Se uita la dansa chelareasa, cu ochii patrunzatori, și i se paru a fi buna sa o ia pe dansa în slujba. Fata de împarat mai fu întrebata ca ce simbrie cere, și ea raspunse ca nu cere nicio simbrie, fara decat sa slujeasca o bucata de vreme și daca slujba ei va fi vrednica de vreo simbrie, sa-i dea atat cat va face.
Chelareasa se bucura vazand-o ca raspunde așa de cuminte, și o lua sa-i fie ajutoare. îi spuse ce are sa faca și ii dete pe mana un vraf de chei din mai multe ce avea. Fata era cuminte și deșteapta. Ea începu sa deretice prin camara și prin dulapurile de la care avea cheile și sa puie fiecare lucrușor la randuiala lui.
Și fiindca îi prindea mana la framantat, la fiertul dulceților și la alte bunatați de mancare ce se afla prin camarile împaraților, în grija ei fura lasate tainurile curții. Și cum oare n-ar fi știut sa faca toate astea? Ma rog, fata de împarat nu era? Și nu se ivi nicio carteala din partea nimanui, caci ea toate tainurile le împarțea cu cumpana și cu dreptate, de nu-i gasea nimeni nicio partinire.
Unde sa stea ea la vorba deșarta, sau cu streinii carii veneau sa-și ia tainurile și merticurile? Unde sa iasa din gura ei vreo vorba fara cumpat, ori sa asculte de la cineva vreo asemenea vorba, ca se rușina și gasea ea cuvinte destul de cuviincioase cu care sa închiza și gura cea mai farfara. Ea nu sta la taifas cu slugile ori cu slujnicile curții, ci, cand își gasea cate nițica vreme de repaus, citea pe carte. Toți cu totul aveau sfiala de dansa și nu-i gasea nimeni vreo fapta care sa le dea dreptul a-i atarna vreun ponos de coada.
Vestea despre vrednicia și smerenia ajutoarei de chelareasa ajunse numaidecat și la urechile împaratesei. Ea dori s-o vaza. Iar daca se înfațișa împaratesei, fata de împarat știu sa se arate și sa vorbeasca din inima curata, fara prefacatorie și fara multa îndrazneala. Împarateasa prinse a o îndragi. Ea banui ca ajutoarea de chelareasa nu poate sa fie de neam prost.
Și așa cum va spusei, împarateasa lua pe fata, ajutoarea cheiaresei, pe langa dansa. Unde se ducea împarateasa, mergea și ea; cand se punea împarateasa la lucru, lucra și ca. Apoi, lucrul ce ieșea din mana ei era margaritar, nu altceva. Din toate cuvintele cele înțelepte ce ieșeau din gura ei placu împaratesei mai mult decat orice. Ce sa întindem vorba multa? Ajunsese sa fie nedesparțita de împarateasa. O iubea împarateasa ca pe copilul ei.
Se mira și împaratul de atata alipire a împaratesei catre aceasta fata. Acest împarat avea un fecior singur la parinți. Tata-sau și muma-sa se uitau la dansul ca la soare. Îl pierdeau de drag ce le era.
Și mergand împaratul la un razboi, lua și pe fiul sau cu dansul, ca sa se deprinza cu ale razboaielor. Acolo, nu știu cum se facu, nu știu cum se drese, ca numai ce îl adusera acasa ranit.
Sa fi vazut pe ma-sa jaliri și plansete. Nopțile le facea zile privindu-l la boala. Iar daca o ajunse oboseala de nu mai putea sta în picioare, împarateasa puse pe fata ei din casa, ca pe un om de credința, sa îngrijaasca de dansul, și apoi, cand una, cand alta, erau nelipsite de langa patul ranitului.
Cuvintele cele blande și înțelepte ale fetei, mangaierile ei cele dulci și neprefacute, smerenia ei deșteptara în inima bolnavului o simțire ce nu o avusese pana atunci, iar mai mult decat toate, cum știa ea sa umble de binișor cand îi primenea ranile, facu pe fiul de împarat sa o iubeasca ca pe o sora, caci pare ca-i alina durerile cand punea ea mana pe ranile lui.
Într-un dupa-pranz, dupa ce se facuse mai bine, cand sta de vorba cu ma-sa, el îi zise: – Știi ce, mama, mie mi-ar fi voia sa ma însor. – Bine, maicuța, bine. Mai bine de tanar, decat sa intri în valurile lumii. Sa-ți caute maica o fata buna de împarat, și dc neam, și de treaba. – Ea e gasita, mama. -Și cine este? O știu eu? – Sa nu te superi, mama, daca ți-oi spune. Mie mi-a ramas inima la fata dumitale din casa. O iubesc, mama, ca pe sufletul meu. Din cate fete de împarați și de domni am vazut, niciuna nu mi-a placut ca dansa. Ea mi-a robit inima.
Se împotrivi împarateasa oarecum, carmi ea; dar nu fu cu putința sa întoarca pornirea fiului ei de la aceasta însuratoare.
Daca vazu și vazu ca altfel nu se poate, și ca fata ce-și alesese fiul ei sa o ia de nevasta este cuminte, blanda, cu buna judecata, și mai presus de toate este smerita, cinstita și vrednica, se învoi și dansa. Ramase acum sa înduplece și pe împaratul, tatal baiatului, ca sa primeasca și dansul alegerea fiului lor.Pentru aceasta nu fu mare greutate; caci atat muma, cat și fiul cazura cu rugaminte și laudara pe fata cum știura și ei mai bine.
Logodira deci împaratul și împarateasa pe fiul lor cu fata din casa a împaratesei și hotarara și nunta.
Cand începura a face poftirile la nunta, logodnica fiului de împarat se ruga cu cerul, cu pamantul ca la nunta sa pofteasca și pe împaratul cutare, pe tatal ei adica; se feri însa d-a spune cuiva ca este fata acelui împarat. Socrii primira sa-i faca voia și poftira la nunta și pe acel împarat.
În ziua cununiilor venira toți musafirii la nunta. Se începura veseliile și ținura toata ziua, ca la împarați, de! Ce sa zici? Seara se întinse o masa d-alea împarateștile, cu fel de fel de mancari, de bauturi, de placinte și de alte bunatați, de sa-ți lingi și degetele cand le vei manca.
Mireasa poruncise bucatarilor ce bucate sa gateasca. Ea însa cu mana ei gati deoparte toate acele feluri de mancare numai pentru un musafir. Apoi dete porunca unei slugi credincioase ca sa bage bine de seama ca, aducand la masa bucatele gatite de dansa, sa le puie dinaintea împaratului poftit dupa rugaciunea ei. Dara sa îngrijaasca sa nu le puie dinaintea altcuiva, ca e primejdie de moarte. Sluga cea credincioasa facu întocmai precum i se poruncise.
Dupa ce se așezara toți poftiții la masa, începura a manca și a se veseli cat nu se poate spune. Împaratul cel poftit, adica tatal miresei, manca și nu prea. Înca de cand venise, el se tot uita la mireasa și pare ca-i zicea inima ceva, dara nu-i venea sa creaza ochilor. Pasamite, el își semuia copila, și neputandu-și da seama de cum ajunsese ea sa se marite dupa un fecior de împarat, nu cuteza sa zica nimanui nimic. Vezi ca trudele și necazurile ce suferise biata fata o schimbasera de cum o știa tata-sau. Și, îndemnandu-se de pofta cu care mancau mesenii, ar fi voit și dansul sa manance și sa se veseleasca; dara dupa ce gusta o data sau de doua ori din bucate, se opri. Sluga care îi aducea bucatele le ridica întregi, neatinse. Se mira acest împarat cum de toți mesenii mananca cu pofta niște bucate care pentru dansul n-aveau niciun gust. Se încumese și întreaba pe vecinul din dreapta. Acesta îi raspunse ca astfel de bucate bune n-a mancat de nu ține minte. Gusta și împaratul din talerul vecinului, și vazu ca bucatele sunt bune. Asemenea facu și la vecinul din stanga. Îi lasa gura apa dupa bucatele cele bune ce gustase de la vecini; foamea îi da zor sa îmbuce și el; dara cine putea sa manance bucatele ce i se aducea, lui? Rabda ce rabda; de rușine lua el cateodata și din bucatele ce i se aduceau, ca sa nu se faca de ras între meseni, dar încolo nimic. În cele din urma, nu se mai putu opri, și ridicandu-se în sus, zise cu glas mare:
– Bine, împarate, m-ai chemat la nunta fiului tau ca sa-ți bați joc de mine? – Vai de mine, maria-ta! Cum se poate sa-ți treaca prin gand una ca aceasta? Dupa cum se vede toata adunarea, te cinstesc și pe dumneata ca pe toți ceilalți împarați, fara deosebire. – Ba sa ma ierți, împarate, bucatele tuturor mesenilor sunt bune de mancat, numai ale mele nu. Se facu foc de suparare împaratul socru și porunci ca numaidecat sa vie bucatarii sa-și dea seama de ceea ce au facut, și vinovații sa se dea morții.
Știți ce era? Iaca mireasa gatise toate bucatele pentru tata-sau fara sare, ci numai cu miere și cu zahar. Chiar sarnița de dinaintea lui era plina cu zahar pisat, și degeaba lua bietul împarat cu cuțitul din sarnița ce credea el ca este cu sare și punea în bucate, ele, în loc sa se faca mai bune de mancare, se faceau și mai dulci de pe cat erau, și mai catranite.
Atunci se ridica mireasa în sus și zise împaratului socru: – Eu am gatit bucatele pentru împaratul ce s-a suparat, și iata pentru ce am facut-o: Acest împarat este tata-meu. Noi eram trei surori în casa parinteasca. Tata ne-a întrebat într-o zi cum îl iubim noi. Surorile mele cel mai mari, una îi raspunse ca îl iubește ca mierea, alta ca zaharul. Eu îi zisei ca îl iubesc ca sarea în bucate. Așa am socotit eu ca nu se poate mai multa iubire decat aceasta! Tata s-a suparat pe mine și m-a gonit din casa. Dumnezeu nu m-a lasat sa piei și, prin munca, cinste și harnicie, am ajuns unde ma vedeți. Acum am vrut sa dovedesc tatei ca, fara miere și fara zahar, poate omul sa traiasca, dar fara sare nu, d-aia i-am gatit bucatele fara sare. Judecați dumneavoastra cu minte împarateasca cine a avut dreptate.
Toți mesenii într-o glasuire gasira cu cale ca pe nedrept a fost fata gonita din casa parinteasca. Atunci tatal fetei marturisi ca n-a știut sa prețuiasca duhul fetei sale și și-a cerut iertaciune. Fata, și ea, i-a sarutat mana și și-a cerut și dansa iertaciune daca fapta ei l-a suparat. Și se pusera pe o veselie și pe o petrecere de se duse vestea în lume. Tatal fetei se veselea, nu se veselea, dar socrul știu ca se veselea și se mandrea ca a dobandit o așa nora, și de vița buna, și înțeleapta și harnica.
Eram și eu la nunta împreuna cu cheleșul acela care se tupileaza printre d-voastra, cinstiți boieri. Multe ciolane, doamne, mai cazura de la acea masa, și, care cum cadea, tot în capul chelului le da.
Și încalecai p-o șea, și v-o spusei d-voastra așa.
Și încalecai p-o lingura scurta, sa traiasca cine asculta.
Și mai încalecai p-un fus, sa traiasca și cine a spus.