Povestea celor sapte rate -

Au fost odata şapte raţe. Prima era şchioapa, a doua era chioara, a treia avea ciocul stramb, a patra avea o aripa mai lunga decat cealalta, a cincea era cam jumulita de pene, a şasea n-avea coada, iar a şaptea era niţel cam surda. Dar ce-are a face?

Fiecare dintre cele şapte raţe credea ca e cea mai frumoasa din lume. De dimineaţa pana seara cele şapte raţe nu faceau altceva decat sa se certe între ele:
– Eu sunt cea mai frumoasa!
– Ba eu!
– Ba eu!
Daca au vazut şi au vazut ca nu se pot înţelege, au hotarat sa mearga toate şapte la un judecator drept, judecatorul sa chibzuiasca şi sa hotarasca de partea cui este dreptatea.

S-au dus întai la motan.
– Draga motanule, care-i cea mai frumoasa dintre noi?
Motanul le-a privit şi le-a raspuns:
– Miau!
Bine, bine, dar ce înseamna ”miau”? Raţele nu ştiau. S-au dus atunci la caine:
– Draga caine, vrei sa ne spui tu care-i cea mai frumoasa dintre noi? Şi ce înseamna vorba ”miau”?
Cainele le-a privit şi le-a raspuns:
– Ham!
Buna treaba! Acum erau şi mai încurcate… S-au dus la bou.
– Draga boule, vrei sa ne spui tu care-i cea mai frumoasa dintre noi? Şi ce înseamna vorbele ”miau” şi ”ham”?
Boul le-a privit şi le-a raspuns:
– Mu-u!

Nu mai pricepeau bietele raţe nimic. S-au dus la vulpe.
– Draga vulpe, vrei sa ne spui tu care-i cea mai frunoasa dintre noi? Şi ce înseamna vorbele ”miau” , ”ham” şi ”mu”?
Le-a privit vulpea, s-a lins pe bot şi, pentru ca avusese de multe ori de-a face cu tot felul de raţe şi le învaţase graiul, le-a spus:
– Dragele mele, frumoase sunteţi toate deopotriva. Dar, credeţi-ma, nu-i mare lucru! Totul e sa fii gustoasa….
Cele şapte raţe au început de îndata sa se certe:
– Eu sunt cea mai gustoasa!
– Ba eu!
– Ba eu!
– Ba eu!
– Nu va certaţi, le spuse vulpea. Doar aţi venit la mine, judecatorul cel mai nepartinitor…Vreţi sa ştiţi care-i cea mai gustoasa?
– Vrem, vrem! Macaira raţele îmbulzindu-se toate şapte.
Şi vulpea înghiţi prima raţa cu pene cu tot!
– Mda, spuse ea morfolind, gustoasa, nimic de spus…
– Eu sunt mai gustoasa, striga o alta raţa.
– Da? Nu vreau sa o nedreptaţesc pe niciuna dintre voi, raspunse vulpea.

Şi înghiţi şi a doua raţa. A fel facu şi cu a treia, a patra, a cincea , a şasea şi a şaptea.
Dar chiar în botul vulpii, a şaptea raţa a început sa strige:
– Spune, spune, aşa-i ca eu am fost cea mai gustoasa?
Vulpea o înghiţi cat te-ai şterge la ochi , se linse pe bot şi grai apoi:
– Gustoase ca gustoase, raţelor, dar proaste ştiu ca aţi fost toate şapte.