Baietelul plangea langa una din ferestrele culoarului. Cu barbia sprijinita de pervaz, privea in curtea scolii.
Un barbat inalt, putin adus de spate, cu parul bogat, s-a apropiat de el si l-a intrebat bland:
– Ce e cu tine? Ce s-a intamplat? De ce plangi?
Din ochii negri si stralucitori ai copilului au iesit la iveala doua perle fierbinti.
– Cum te cheama? In ce clasa esti?
– Ionut!
– Ionut si mai cum?
– Ionut Popa.
– Imi pare bine, Ionut Popa! Numele meu este Alexandru Mocanu. Acum, fiindca am facut cunostinta, te rog sa-mi spui in ce clasa esti si ce s-a intamplat.
– Nene, dar matale cine sunteti?
– Eu sunt directorul scolii, Ionut. Eu sunt nenea directorul.
– Nenea directorul, eu vreau acasa! Nu-mi place la scoala!
– Bine, am inteles! Spuse directorul, pornind cu baiatul de mana de-a lungul coridorului.
Ajungand in dreptul unei usi, pe care scris Laboratorul de Stiintele Naturii, au intrat. Copilul a dat cu ochii de un vulture, de un porc mistret, de un acvariu…
– Iata o caprioara! Striga Ionut. Vai, ce de pasarele!
– Ma bucur ca-ti plac! Acum hai sa vedem si alte locuri!
Au mers in sala de sport, apoi au vizitat cateva sali de clasa, iar Ionut a vazut multi copii din blocul lui care invatau la aceasta scoala. Se simtea mandru ca era de mana cu nenea directorul. Toti copiii se ridicau din banci si spuneau in cor: “ Buna ziua!”
Cel mai mult i-a placut in sala in care un loc gol, intr-o banca, il astepta. Si doamna lui era cea mai frumoasa dintre toate cele pe care le vazuse in scoala.
– Acum vrei sa ramai la scoala, Ionut? Intreba directorul.
– Da! Raspunse copilul cu fata toata numai zambet, asezandu-se la locul lui in banca.