A fost odata un împarat și o împarateasa. Ei aveau trei copii. Mai aveau pe langa palaturile lor o gradina foarte frumoasa. Și atat de drag îi era florile acestui împarat, încat însuși cu multa tragere de inima le plivea și îngrijaa de gradina. În fundul acestei gradini crescuse un mar cu totul și cu totul de aur. Împaratul nu mai putea de bucurie ca în gradina sa se afla un așa pom cum nu se gasea în toata lumea. Se tot întorcea pe langa dansul și se tot uita pe de toate parțile la el, de i se scurgeau ochii. Cand, într-o zi, vazu ca pomul înmugurește, înflorește, se scutura florile și roadele se arata: apoi spre seara da în parguiala. Îi zambea mustața împaratului și îi lasa gura apa, cand se gandea ca a doua zi o sa aiba la masa sa mere de aur, lucru ce nu se auzise pana atunci.
A doua zi nu se luminase bine de ziua, și împaratul era în gradina ca sa vaza merele cele aurite și sa-și împace nesațiul ce avea de a se uita la dansele. Dara ramase ca ieșit din minți, cand, în loc de mere coapte aurii, vazu ca pomul înmugurise din nou, iara merele nicaieri. Înca fiind acolo, vazu cum înflorește pomul, cum îi cade florile și cum roadele se arata iarași.
Atunci îi mai veni inima la loc și se mulțumi a aștepta pana a doua zi. în ziua urmatoare, ia merele de unde nu e. S-a suparat împaratul, nevoie mare, și porunci ca paznici sa se uite sa prinza pe hoți. Dara ași! unde e pomana aia!
Pomul înflorea în fiecare zi, se scuturau florile, rodul creștea și seara da în parg. Noaptea se cocea. Oarecine venea atunci și le lua, fara sa prinza de veste oamenii împaratului. Pare ca era un lucru facut: acel cineva care lua merele își batea joc și de împaratul și de toți paznicii lui. Acest împarat acum nu-i mai era ca nu poate avea mere aurite la masa lui, ciuda cea mai mare era ca nici parga acestui pom nu o vazuse macar. Aceasta îl întrista pana într-atata încat p-aci p-aci era sa se scoboare din scaunul împarației și sa-l dea celui ce se va lega a prinde pe hoț.
Fiii acestui împarat, pasamite ca-i simțira gandul caci venira înaintea lui și-l rugara sa-i lase a pandi și ei. Mare fu bucuria împaratului cand auzi din gura fiului sau celui mai mare legatura ce facea de a pune mana pe hoț. Le dete, deci, voie, și ei se pusera pe lucru. Pandi în ziua dintai fiul cel mare; dara pați rușinea ce pațise și ceilalți pandari din naintea lui.
A doua zi pandi și cel mijlociu; dara nici el nu fu mai breaz, ci se întoarse la tatal sau cu nasul în jos.
Ei spusera ca pana la miezul nopții o duc cum o duc, dara ca dupa aceea nu se pot ține pe picioare de piroteala ce-i apuca și cad într-un somn adanc, și nu mai știu nimic.
Fiul cel mai mic asculta și tacea. Apoi, dupa ce sfarși de spus frații cei mai mari ce li se întamplase, se ceru și el de la tata-sau ca sa-l lase sa pandeasca și el. Cat de trist era tata-sau pentru ca nu se gasea nici un voinic care sa-i prinza pe hoții merelor rase cand îl auzi. Iara dupa multe rugaciuni se îndupleca. Atunci fiul cel mai mic se pregati de panda.
Cum veni seara, își lua tolba cu sagețile, arcul și paloșul, și se duse în gradina, își alese un loc singuratic și departat de orice pom și de ziduri, astfel ca sa n-aiba de ce se rezema. Se hotarî a sta în picioare pe un trunchi de pom taiat, astfel încat cand i-ar veni somn și ar moțai, sa caza jos și sa se deștepte. Așa facu, și dupa ce cazu de vro doua ori, i se sperie somnul și ramase treaz și nebantuit de piroteala.
Cand, colea despre ziua, cand somnul e mai dulce, auzi un falfait ca de un stol de paseri ca se apropie.
Trase cu urechea și simți ca cineva jumulește pomul de mere. Scoase o sageata din tolba, o așeza la arc și, trac! trase o sageata și nu se facu nici o mișcare. Trac! mai trase una și iarași nimic. Cand trase cu a treia, falfaitul se auzi din nou și el pricepu ca stolul de pasari trebuie sa fi zburat. Se apropia de marul de aur și vazu ca hoțul n-avusese timp a lua toate merele. Luase ce luase, dara tot mai ramasese. Stand el acolo, i se paru ca vede lucind ceva pe jos. Se pleca și ridica acel ceva ce lucea. Cand, ce sa vezi d-ta? doua pene cu totul și cu totul de aur.
Cum se facu de ziua, culese cateva mere, le puse pe o tipsie de aur, și cu penele la caciula se duse de le înfațișa tatalui sau.
Împaratul, vazand merele, mai-mai era sa-și iasa din minți, de bucurie; dara își ținu firea. Puse de striga prin toata cetatea ca fiul sau cel mic a izbutit sa aduca mere și sa se afle ca hoțul este o pasare.
Fat-Frumos zise tatalui sau sa-i dea voie acum sa caute și pe hoț. Tatal sau nu mai voia sa știe de hoț, deoarece i-a ajutat Dumnezeu sa vaza merele cele atat de mult dorite.
Dara fiul cel mic al împaratului nu se lasa numai pe aceea, ci starui pana ce împaratul îi dete voie sa mearga a cauta și pe hoț. Se gati de drum; iara cand fu a pleca, își scoase penele cele de aur de la caciula și le dete împaratesei muma lui, ca sa le poarte ea pana s-o întoarce el.
Lua haine de primeneala și bani de cheltuiala, își atarna tolba cu sagețile la spate, paloșul la coapsa stanga și, cu arcul într-o mana și cu alta de gatul credinciosului sau, porni la drum. Și aide, și aide, merse cale lunga departata, pana ce ajunse în pustietate. Aci facu popas și sfatuindu-se cu robul sau cel credincios, gasi cu cale sa apuce spre rasarit. Mai calatorind ei o bucata buna, ajunse la o padure deasa și stufoasa. Prin bungetul asta de padure mergand ei pe dibuitele, caci altfel era peste poate, zarira în departare un lup groaznic de mare și cu fruntea de arama. Îndata se și gatira de aparare. Cand fura aproape de lup de o bataie de sageata puse Fat-Frumos arcul la ochi.
Vazand lupul una ca aceasta, striga:
– Stai, Fat-Frumos, nu ma sageta, ca mult bine ți-oi prinde vreodata.
Fat-Frumos îl asculta și lasa arcul în jos. Apropiindu-se lupul și întrebandu-l unde merge și ce cauta prin astfel de paduri nestrabatute de picior de om, Fat-Frumos îi spuse toata întamplarea cu merele din gradina tatalui sau, și ca acum merge sa caute pe hoț.
Lupul îi spuse ca hoțul era împaratul pasarilor. Ca el cand venea a fura merele, aduna pasarile cele mai agere la zbor și cu ele în stol venea de le culegea. Ca acea pasare se afla la împarația de la marginea acestei paduri. Îi mai spuse ca toata megieșia se vaieta de furturile ce face ea poamelor de prin gradini, și le arata drumul cel mai apropiat și mai lesnicios. Apoi, dandu-i un merișor frumos la vedere, îi mai zise:
– Ține, Fat-Frumos, acest merișor. Cand vei avea trebuința de mine vreodata, sa te uiți la el, sa gandești la mine și eu îndata voi fi acolo.
Fat-Frumos priimi merișorul și-l baga în san, apoi, luandu-și ramas bun, porni cu credinciosul sau și, strabatand desișurile padurei, ajunse la cetatea în care se afla acea pasare.
Cerceta prin cetate și se spuse ca împaratul locului aceluia o ține într-o colivie de aur în gradina sa.
Aceasta îi fu de ajuns a ști.
Dete cateva tarcoale curții împaratești și lua aminte la toate amanunturile ce încongiura curtea. Cum se facu seara, veni cu credinciosul sau și se pitula la un colț, așteptand acolo pana se liniștira toți cei din curte. Apoi credinciosul lui puindu-se piua, Fat-Frumos se urca pe dansul; d-aci pe coama zidului, și sari în gradina. Cand puse mana pe colivie, o data țipa pasarea și, cat ai zice mei, se vazu înconjurat de o mulțime de paseri, cari mai mici, cari mai mari, țipand pre limba lor. Și atata larma facura, încat se deșteptara toți slujitorii împaratești. Și viind în gradina, gasira pe Fat-Frumos cu colivia în mana și pasarile dandu-se la el sa-l sfașie, iara el aparandu-se.
Pusera slujitorii mana pe el și-l dusera la împaratul, carele și dansul se sculase sa vaza ce se întamplase.
Cum îl vazu împaratul, îl și cunoscu; apoi prinse a-i zice:
– Îmi pare rau, Fat-Frumos, de aceasta întamplare. De ai fi venit cu binele, sau cu rugaciuni, sa-mi ceri pasarea, poate m-aș fi înduplecat ca sa ți-o dau de bunavoia mea; dara acum, prins cu mana în sac, cum se zice, dupa datinele noastre cu moarte trebuie sa mori. Și numele îți va ramanea pangarit cu ponosul de talhar.
– Aceasta pasare, luminate împarate, raspunse Fat-Frumos, ne-a jefuit de mai multe ori merele de aur din pomul ce are tatane-meu în gradina sa, și de aceea am venit sa pui mana pe hoț.
– Poate sa fie adevarat ceea ce spui tu, Fat-Frumos, dara la noi, împotriva datinelor noastre eu n-am nici o putere. Numai o slujba însemnata facuta împarației noastre te poate scapa și de ponos și de moarte.
– Spune ce slujba sa-ți fac, și ma voi încumete.
– De vei izbuti sa-mi aduci iapa cea sireapa ce este la curtea împaratului meu vecin, vei scapa cu fața curata, și-ți voi da pasarea cu colivia.
Fat-Frumos priimi. Și chiar în acea zi și pleca cu credinciosul sau rob.
Ajungand la curtea împaratului vecin, lua cunoștința de iapa și de împrejmuirea curții. Apoi, cum veni seara, se așeza cu credinciosul lui la un colț de curte, unde i se paru a fi un loc de parleaz.
El vazuse iapa cum o plimba doi slujitori, și se minuna de frumusețea ei. Ea era alba, avea capastrul aurit și împodobit cu pietre nestemate, de lumina ca soarele.
Pe la miez de noapte, cand somnul este mai dulce, Fat-Frumos zise credinciosului sau de se puse piua, iara el se urca pe dansul, apoi pe zid și sari în curtea împaratului. Merse pe dibuitele și în varful degetelor, pana ce ajunse la grajd; și, deschizand ușa, puse mana pe capastru și tragea iapa dupa dansul. Cum ajunse iapa la ușa grajdului, unde nincheza o data de haui vazduhul și urla toata curtea și palaturile. Îndata sarira toți cu totul, pusera mana pe Fat-Frumos și-l dusera la împaratul, carele și el se sculase. Acesta, cum vazu pe Fat-Frumos îl și cunoscu.
Îl înfrunta pentru fapta cea mișeleasca ce era sa savarșeasca, și-i spuse ca datinele țarei sale da morții pe furi, și ca împotriva acelor datine el n-are nici o putere.
Fat-Frumos îi spuse drept toata șiretenia cu merele, cu pasarea și cu cele ce îi zisese sa faca împaratul, vecinul sau.
Atunci împaratul îi zise:
– De vei putea, Fat-Frumos, sa-mi aduci pe Zana Craiasa, poate ca voi izbuti sa scapi de moarte și sa-ți ramaie numele nepatat.
Fat-Frumos se încumese și, luand pe credinciosul sau cu sine, pleca. Pe drum își aduse aminte de merișor. Îl scoase din san, se uita la dansul și se gandi la lup. Și cat te-ai șterge la ochi, lupul fu aci.
– Ce poftești, Fat-Frumos? îi zise.
– Ce sa poftesc, îi raspunse el. Iaca, iaca, iaca ce mi s-a întamplat. Cum sa fac eu acum sa ma întorc cu isprava buna?
– De asta îți este? Las pe mine, ca treaba este ca și sfarșita.
Și pornira cateșitrei spre Zana Craiasa, facura popas într-o padure de unde se vedea palaturile cele stralucite ale zanei. Se învoira ca Fat-Frumos și cu credinciosul sau sa aștepte la tulpina unui copac batran, pana s-o întoarce lupul.
Și mandre palaturi mai avea zana, mare. Însuși lupul se mira de frumusețea și de randuiala cea buna ce era p-acolo. Cum ajunse, facu ce facu și se furișa în gradina.
Ce sa vezi d-ta? Nici un pom nu mai era verde. Le cazuse frunza, și cracile, și ramurelele, de erau ca despuiați. Pe jos, frunzele cazute erau facute scrum de uscaciune. Numai un stuf de trandafiri mai era înfrunzit și plin de boboci, unii în floare și alții deschiși. Ca sa ajunga pana la dansul, lupul trebui sa mearga în varful degetelor ca sa nu fașie frunzetul cel uscat, și se ascunse în acel cranguleț înflorit. Stand el acolo și pandind, iata ca iese Zana Craiasa din palaturi, însoțita de douazeci și patru de roabe, ca sa se plimbe prin gradina.
Cand o vazu lupul, p-aci, p-ci era sa uite pentru ce venise și sa se dea de gol; dar se stapani. Caci era așa de frumoasa, cat nu s-a mai vazut și nu se va mai vedea pe fața pamantului. Avea un par, nene, cu totul și cu totul de aur. Cosițele ei lungi și stufoase, de-i batea pulpele. Cand se uita la cineva cu ochii ei ceia marii și negri ca murele, îl baga în boale; avea niște sprancene bine arcuite, de pare ca erau scrise, și o pielița mai alba ca spuma laptelui.
Dupa ce dete cateva tarcoale prin gradina cu roabele dupa dansa, veni si la stuful de trandafir sa rupa cateva flori. Cand lupul, care era ascuns în crang, odata se repezi, o lua în brațe și pe ici ți-a fost drumul. Iara roabele, de spaima, se împraștiara ca puii de potarniche. Într-un suflet alerga lupul și o dete leșinata în brațele lui Fat-Frumos. Acesta, cum o vazu, se pierdu cu firea; dara lupul îi aduse aminte ca e voinic, și-și veni în sine. Mulți împarați voise sa o fure dara se rapusera.
Fat-Frumos prinsese mila de ea, și nu-i mai venea a o da altuia.
Zana Craiasa, dupa ce se deștepta din leșin și se vazu în brațele lui Fat-Frumos, prinse a-i zice:
– Daca tu ești lupul care m-a furat, a ta sa fiu.
Fat-Frumos îi raspunse:
– A mea sa fii, nedesparțita pana la moarte.
Apoi se înțelesera la cuvinte, și spuse fiecare șiritenia istoriei sale.
Vazand lupul dragostea ce se încinsese între ei zise:
– Lasați pe mine, ca toate le întocmesc eu dupa vrerea voastra.
Și plecara a se întoarce de unde venisera.
Pe drum, lupul se dete de trei ori peste cap, și se facu întocmai ca Zana Craiasa. Pasamite lupul era nazdravan.
Se vorbira ei, ca credinciosul lui Fat-Frumos sa stea cu Zana Craiasa la tulpina unui copaci mare din padure, pana se va întoarce Fat-Frumos cu iapa sireapa.
Ajungand la împaratul cel cu iapa, Fat-Frumos îi dete pre prefacuta Zana Craiasa. Cum o vazu împaratul, i se muia inima și prinse un dor de dansa, de nu se poate povesti.
Împaratul îi zise:
– Vrednicia ta, Fat-Frumos, te-a scapat și de ocara și de moarte. Acum te și rasplatesc pentru aceasta, dandu-ți în dar iapa.
Cum puse mana pe iapa și pe capastrul cel minunat, Fat-Frumos o lua la sanatoasa și, puind Zana Craiasa calare pe iapa, porni cu dansa și trecu hotarele acelei împarații.
Împaratul aduna numaidecat pe sfetnicii sai și purcese la biserica ca sa se cunune cu Zana Craiasa. Cand fu la ușa bisericei, prefacuta Zana se dete de trei ori peste cap și se facu iarași lup, carele, clanțanind din colți, își arata dinții ranjind catre curtenii împaratului. Aceștia, cum vazura, deodata înghețara de frica. Apoi, dupa ce se mai dezmeticira, se luara dupa dansul cu chiote și cu uideo. Dara lupul, sa te ții, parleo! lungi pasul lupește, se duse, duluța, de nu mai dete cu mana de dansul. Și ajungand pe Fat-Frumos și pe ai sai, merse cu danșii. Cand fu aproape de curtea împaratului cel cu pasarea, facura ca și la cellalt împarat. Lupul, schimbat în iapa sireapa, fu dus la împaratul carele, vazand iapa, nu se mai știa de bucurie.
Dupa ce priimi cu multa omenie pe Fat-Frumos, împaratul acesta îi zise:
– Ai scapat, Fat-Frumos, și de ponos și de moarte. Iara eu îmi voi ținea cuvantul împaratesc, și mulțumirea mea va fi pururea cu tine.
Porunci, și numaidecat i se dete pasarea, cu colivia ei cu tot. Și priimind-o Fat-Frumos, își lua ziua buna și pleca. Ajungand în padure unde lasase pe Zana Craiasa, iapa și pe credinciosul lui, pornira împreuna catre împarația tatalui sau.
Împaratul cel ce priimise iapa porunci sa iasa toata oastea lui și mai-marii împarației sale la camp, unde voia sa li se arate calare pe iapa cea atat de vestita.
Cand îl vazura ostașii, toți cu toții strigara:
– Sa traiești, împarate, ca ai dobandit un astfel de odor! Sa-ți traiasca și iapa, care te face sa te arați așa de mareț!
Și în adevar, venea, nene, iapa cu împaratul pe dansa, de nu-i da picioarele de pamant, ci parc-ar fi zburat.
Se luara la întrecere. Dara nici pomeneala nu era ca sa se apropie cineva de aceasta iapa, caci pe toți îi lasa în urma.
Cand fu la o departare buna, odata statu iapa, tranti pe împarat, se dete de trei ori peste cap și se facu iarași lup, și o rupse d-a fuga, și fugi, și fugi, pana ajunse pe Fat-Frumos.
Cand fura a se desparți, lupul zise lui Fat-Frumos:
– Iata, de asta data ți s-a împlinit toate poftele. Pazește-te în viața ta a nu mai pofti lucruri peste puterea ta, caci nu vei pați bine.
Apoi se desparțira, ducandu-se fiecare într-ale sale.
Ajungand la împarația tatalui sau și auzind ca vine fiul sau cel mic, îi ieși înainte cu mare, cu mic, ca sa-l primeasca, dupa cum i se cuvenea.
Mare fu bucuria obșteasca cand îl vazura cu soțioara cum nu se mai gasea pe fața pamantului, și cu odoare cu nu s-a mai pomenit.
Cum ajunse, porunci Fat-Frumos și facu un grajd maiestrit pentru iapa; iara colivia cu pasarea o puse în palimarul despre gradina.
Apoi tata-sau puse de se facu pregatirile de nunta. Și dupa cateva zile se cununa Fat-Frumos cu Zana Craiasa, întinse masa mare pentru bun și pentru rau, și ținura veseliile trei zile și trei nopți încheiate.
Dupa care traira în fericire, fiindca Fat-Frumos nu mai avea ce pofti. Și or fi traind și astazi, de n-or fi murit.