Era odata un rus, pe care îl chema Ivan. Și rusul acela din copilarie se trezise în oaste. Și slujind el cateva soroace de-a randul, acuma era batran. Și mai-marii lui, vazandu-l ca și-a facut datoria de ostaș, l-au slobozit din oaste, cu arme cu tot, sa se duca unde-a vrea, dandu-i și doua carboave de cheltuiala.
Ivan atunci mulțumi mai-marilor sai și apoi, luandu-și ramas bun de la tovarașii lui de oaste, cu care mai trase cate-o dușca, doua de rachiu, pornește la drum cantand.
Și cum mergea Ivan, șovaind cand la o margine de drum, cand la alta, fara sa știe unde se duce, puțin mai înaintea lui mergeau din întamplare, pe-o carare launtrica, Dumnezeu și cu Sfantul Petre, vorbind ei știu ce. Sfantul Petre, auzind pe cineva cantand din urma, se uita înapoi și, cand colo, vede un ostaș matahaind pe drum în toate parțile.
– Doamne, zise atunci Sfantul Petre, speriat: ori hai sa ne grabim, ori sa ne dam într-o parte, nu cumva ostașul cela sa aiba harțag, și sa ne gasim beleaua cu dansul. Știi c-am mai mancat eu o data de la unul ca acesta o chelfaneala.
– N-ai grija, Petre, zise Dumnezeu. De drumețul care canta sa nu te temi. Ostașul acesta e un om bun la inima și milostiv. Vezi-l? Are numai doua carboave la sufletul sau; și, drept cercare, hai, fa-te tu cerșetor la capatul ist de pod, și eu la celalalt. Și sa vezi cum are sa ne dea amandoua carboavele de pomana, bietul om! Adu-ți aminte, Petre, de cate ori ți-am spus, ca unii ca aceștia au sa moșteneasca împarația cerurilor.
Atunci Sfantul Petre se pune jos la un capat de pod, iara Dumnezeu la celalalt și încep a cere de pomana.
Ivan, cum ajunge în dreptul podului, scoate cele doua carboave de unde le avea stranse și da una lui Sfantul Petre și una lui Dumnezeu, zicand:
– Dar din dar se face raiul. Na-va! Dumnezeu mi-a dat, eu dau, și Dumnezeu iar mi-a da, ca are de unde.
Și apoi Ivan începe iar a canta și se tot duce înainte.
Atunci Sfantul Petre zice cu mirare:
– Doamne, cu adevarat bun suflet de om e acesta, și n-ar trebui sa mearga nerasplatit de la fața ta!
– Dar, Petre, las ca am eu purtare de grija pentru dansul.
Apoi Dumnezeu pornește cu Sfantul Petre și, cat ici, cat cole, ajung pe Ivan, care-o ducea tot într-un cantec, de parca era toata lumea a lui.
– Buna calea, Ivane, zise Dumnezeu. Dar canți, canți, nu te-ncurci!
– Mulțumesc d-voastra, zise Ivan, tresarind. Dar de unde știi așa de bine ca ma cheama Ivan?
– D-apoi, daca n-oi ști eu, cine altul are sa știe? raspunse Dumnezeu.
– Dar cine ești tu, zise Ivan cam zborșit, de te lauzi ca știi toate?
– Eu sunt cerșetorul pe care l-ai miluit colo la pod, Ivane. Și cine da saracilor împrumuta pe Dumnezeu, zice scriptura. Na-ți împrumutul înapoi, caci noi nu avem trebuința de bani. Ia, numai am vrut sa dovedesc lui Petre cat ești tu de milostiv. Afla acum, Ivane, ca eu sunt Dumnezeu și pot sa-ți dau orice-i cere de la mine; pentru ca și tu ești om cu dreptate și darnic.
Ivan atunci, cuprins de fiori, pe loc s-a dezmețit, a cazut în genunchi dinaintea lui Dumnezeu și a zis:
– Doamne, daca ești tu cu adevarat Dumnezeu, cum zici, rogu-te blagoslovește-mi turbinca asta, ca ori pe cine-oi vrea eu, sa-l var într-însa; și apoi sa nu poata ieși de aici fara învoirea mea.
Dumnezeu atunci, zambind, blagoslovi turbinca, dupa dorința lui Ivan, și apoi zise:
– Ivane, cand te-i satura tu de umblat prin lume, atunci sa vii sa slujești și la poarta mea, caci nu ți-a fi rau.
– Cu toata bucuria, Doamne; am sa vin numaidecat, zise Ivan. Dar acum, deodata, ma duc sa vad, nu mi-a pica ceva la turbinca?
Și zicand aceste, apuca peste campii de-a dreptul, spre niște curți mari, care de-abia se zareau înaintea lui, pe culmea unui deal. Și merge Ivan, și merge, și merge, pana cand, pe înserate, ajunge la curțile cele. Și cum ajunge, intra în ograda, se înfațișaza înaintea boierului și cere gazduire. Boierul acela cica era cam zgarcit, dar, vazand ca Ivan este om împaratesc, n-are ce sa faca. Și vrand-nevrand, poruncește unei slugi sa dea lui Ivan ceva de mancare și apoi sa-l culce în niște case nelocuite, unde culca pe toți musafirii care veneau așa, nitamnisam. Sluga, ascultand porunca stapanului, ia pe Ivan, îi da ceva de mancare și apoi îl duce la locul hotarat, sa se culce.
„Las daca nu i-a da odihna pe nas, zise boierul în gandul sau, dupa ce orandui cele de cuviința. Știu ca are sa aiba de lucru la noapte. Acum sa vedem care pe care! Ori el pe draci, ori dracii pe dansul!”
Caci trebuie sa va spun ca boierul acela avea o pereche de case, mai de-o parte, în care se zice ca locuia necuratul. Și tocmai acolo porunci sa culce și pe Ivan!
Ivan însa habar n-avea de asta. El, cum a intrat în odaia unde l-a dus omul boierului, și-a pus armele în randuiala, s-a închinat dupa obicei și apoi s-a tologit așa, îmbracat cum era, pe un divan moale ca bumbacul, punandu-și turbinca cu cele doua carboave sub capatai și așternandu-se pe somn; caci de-abia îl țineau picioarele de trudit ce era. Dar poate, bietul, sa se odihneasca? Caci cum a stins lumanarea, odata se trezește ca-i smuncește cineva perna de sub cap și i-o arunca cat colo! Ivan atunci, punand mana pe sabie, se scoala repede, aprinde lumanarea și începe a cauta prin casa, în toate parțile, dar nu gasește pe nimene.
– Mai! Dar acest pacat! Ori casa asta nu-i curata, ori s-a cutremurat pamantul, de mi-a sarit perna de sub cap, și eu umblu badadaind ca un nebun! Ce-or mai fi și cutremurele ieste?! zise Ivan, mai facand cateva cruci pana la pamant, și apoi iara se culca.
Dar, cand sa ațipeasca, deodata se aud prin casa o mulțime de glasuri, care de care mai uracioase: unele miorlaiau ca mața, altele covițau ca porcul, unele oracaiau ca broasca, altele mornaiau ca ursul, ma rog, fel de fel de glasuri schimonosite se auzeau, de nu se mai știa ce mama dracului sa fie acolo! Ivan, atunci, se cam pricepe ce-ar fi asta.
– Apoi, stai dar! ca are Chira socoteala, cum vad eu. Și odata începe a striga puternic:
– Pașol na turbinca, ciorti! Atunci diavolii odata încep a se carabani unul peste altul în turbinca, de parca-i aducea vantul. Și dupa ce intra ei cu toții înlauntru, Ivan începe a-i ghigosi muscalește. Dupa aceea leaga turbinca strans la gura, o pune sub cap, mai trantindu-le prin turbinca niște ghionturi rusești, cole, cum știa el, de da inima din draci. Apoi se culca cu capul pe danșii și, nemaifiind suparat de nimene, trage Ivan un somn de cele popești… Dar, cand aproape de cantatori, Scaraoschi, capetenia dracilor, vazand ca parte din slugile lui se zabovesc, pornește cu grabire la locul știut, sa le caute. Și, ajungand într-o clipa, se vara, el știe cum și pe unde în odaie la Ivan și-i șterge o palma prin somn, cat ce poate. Ivan, atunci, sare ars și odata striga:
– Pașol na turbinca! Scaraoschi, atunci, intra și el fara vorba și se înghesuiește peste ceilalți dimoni, caci n-are încotro.
– Ei, las ca va judec eu acuși, necuraților; voi scoate incul din voi, zise Ivan tulburat. Cu mine v-ați gasit de jucat? Am sa va mușurluiesc de au sa rada și cainii de voi!
Și odata se îmbraca și se înarmeaza Ivan cu toate ale lui și, ieșind afara, începe a face un taraboi de s-a sculat toata ograda în gura lui.
– Dar ce-ai pațit, ma pohonțule, de te-ai sculat cu noaptea-n cap și faci așa larma, zisera oamenii boierului, care dau chiori unul peste altul, de parca aveau orbul gainilor.
– Ce sa pațesc? zise Ivan darz. Ia! am captușit niște iepuroi și am de gand sa-i jumulesc.
Boierul, în zgomotul ista, se scoala și el și întreaba:, Ce vuiet e acolo prin ograda?, Ia, mai toata noaptea nu ne-am putut odihni din pricina rusului celuia. Dracul știe ce are… Cica a prins niște iepuroi și vrea sa-i jumuleasca, sa iertați d-voastra!
În vorbele aceste, numai iaca ce se înfațișaza și Ivan înaintea boierului, cu turbinca plina de draci, care se zbateau ca peștii în varșa.
– Iaca, gospodin, cu cine m-am vanjolit toata noaptea… dar încaltea ți-am curațit și eu casa de draci și vi-i aduc poclon dis-dimineața. Poruncește sa-mi aduca niște palce, ca am sa-i bat la stroi, sa pomeneasca ei cat or trai ca au dat peste Ivan, robul lui Dumnezeu.
Boierul, vazand aceasta, pe de-o parte l-a cuprins spaima, iara pe de alta nu mai știa ce sa faca de bucurie; caci multe sarindare mai daduse el pana atunci pe la popi, în toate parțile, ca sa-i poata izgoni dracii de la casa, și nici ca fusese chip. Dar se vede ca pan acum le-a fost și lor veleatul. Cu Ivan și-au gasit popa.
– Bine, Ivane, zise boierul cu mulțumire. Sa-ți aduca palce cate vrei, și fa-ți datoria cum știi; c-apoi om oi fi și eu, helbet!
În sfarșit, nu trece mult la mijloc, iaca se pomenește Ivan cu un car de palce cum îi placea lui. Le ia și le leaga la un loc, tot cate doua-trei, dupa cum își știa meșteșugul.
Dar, pana la vremea asta, se adunase împrejurul lui Ivan tot satul, ca sa vada de patima dracilor. Caci lucru de mirare era acesta, nu șaga! Atunci Ivan dezleaga turbinca în fața tuturor, numai cat poate sa încapa mana, și luand cate pe un dracușor de cornițe, mi ți-l ardea cu palcele, de-i crapa pielea. Și dupa ce-l rafuia bine, îi da drumul, cu tocmeala, sa nu mai vie pe acolo, alta data.
– N-oi mai veni, Ivane, cate zilișoare-oi avea eu, zicea Uciga-l-crucea, cuprins de usturime, și se tot ducea împușcat. Iara oamenii ce priveau și mai ales baieții leșinau de ras.
Dar, mai la urma urmelor, Ivan scoate de barba și pe Scaraoschi și-i trage un frecuș, de cele moschicești, de-i fuge sufletul.
– Poftim! Dupa bucluc umbli, peste bucluc ai dat, mai jupane Scaraoschi! Sa te înveți tu de altadata a mai bantui oamenii. Sarsaila spurcat ce ești! Și apoi, dandu-i drumul, „na!” fuge și Scaraoschi dupa ceilalți, ca taunul cu paiul…
– Dumnezeu sa te înzileasca, zise atunci boierul, cuprinz and pe Ivan în brațe și sarutandu-l. De-acum ramai la mine, Ivane, și, pentru ca mi-ai curațit casa de draci, am sa te țin ca pe palma.
– Ba nu, gospodin, zise Ivan. Ma duc sa slujesc pe Dumnezeu, împaratul tuturor.
Și, zicand aceste, se încinge cu sabia, pune turbinca la șold, își ia ranița în spate și pușca de-a umar și, pornind, se tot duce înainte, la Dumnezeu. Iara privitorii, cu caciulile în mana, îi urau drum bun, oriîncotro s-a întoarce.
– Calatorie sprancenata! zise boierul; de ramaneai, îmi erai ca un frate; iara de nu, îmi ești ca doi.
Mi se pare mie ca și boierul, cat era de boier, luase frica turbincai, de nu-i paru așa de rau dupa Ivan, care-i facuse atata bine.
Ivan însa nici nu se gandea la asta; el își cauta acum de drum, întreband din om în om unde șede Dumnezeu. Dar toți pe cați îi întreba dadeau din umere, neștiind ce sa raspunda la așa întrebare ciudata.
– Numai Sfantul Nicolai trebuie sa știe asta, zise Ivan, scoțand o iconița din san și sarutand-o pe dos și pe fața.
Și atunci, ca prin minune, se și trezește Ivan la poarta raiului! Și, nici una, nici doua, odata începe a bate în poarta cat putea. Atunci Sfantul Petre întreaba dinlauntru:
– Cine-i acolo?
– Eu.
– Cine eu?
– Eu, Ivan.
– Și ce vrei?
– Tabacioc este?
– Nu-i.
– Votchi este?
– Nu-i.
– Femei sunt?
– Ba.
– Lautari sunt?
– Nu-s, Ivane, ce ma tot chihaiești de cap?!
– Dar unde se gasesc de aceste?
– La iad, Ivane, nu aici.
– Mai! Dar ce saracie lucie pe aici, pe la rai! zise Ivan. Și, nemailungind vorba, îndata și pornește la iad. Și el știe pe unde cotigește, ca nu umbla tocmai mult și numai iaca ce da și de poarta iadului. Și atunci, odata începe a bate în poarta, strigand:
– Ei! Tabacioc este?
– Este, raspunde cineva dinlauntru.
– Votchi este?
– Este.
– Femei sunt?
– Dar cum sa nu fie?!
– Lautari sunt?
– Ho, ho! Cați poftești.
– A! harașo, harașo! Aici e de mine! Deschideți iute, zise Ivan, tropaind și frecandu-și mainile.
Dracul de la poarta, gandind ca e vreun mușteriu vechi de-al lor, deschide; și atunci, numai iaca ce se trezesc pe neașteptate cu Ivan Turbinca!
– Vai de noi și de noi! zisera atunci dracii, scarmanandu-se de cap în toate parțile. Așa-i c-am pațit-o?
Ivan, însa, poruncește sa-i aduca mai degraba votchi, tabacioc, lautari și femei frumoase, ca are gust sa faca un guleai.
Se uita dracii unii la alții și, vazand ca nu-i chip de stat împotriva lui Ivan, încep a-i aduce, care dincotro, rachiu, tutun, lautari și tot ce-i poftea lui Ivan sufletul. Umblau dracii în toate parțile, iute ca prasnelul, și-i intrau lui Ivan în voie cu toate cele, caci se temeau de turbinca ca de nu știu ce, poate mai rau decat de sfanta cruce.
De la o vreme se chefaluiește Ivan cum se cade, și unde nu începe a chiui prin iad și a juca Horodinca și Cazacinca, luand și pe draci și pe dracoaice la joc, cu nepus în masa; și în vartejul cela, rasturna tarabi și toate cele în toate parțile, de-ți venea sa te strici de ras de iznoavele lui Ivan. Acum, ce sa faca dracii, ca sa-l urneasca de-acolo? Gandesc ei, se sucesc ei, se framanta ei cu mintea fel și chip, dar nici unuia nu-i vine în cap ce sa faca. Talpa-iadului însa, mai ajunsa de cap decat toți dracii, zise atunci lui Scaraoschi:
– Haram de capul vostru! de n-aș fi eu aici, ați pați voi și mai rau decat așa. Aduceți-mi degraba o putina, o piele de caine și doua bețe, sa fac o jucarie, cum știu eu, și acuși vi-l matur de-aici.
Și atunci, îndata i se aduc cele cerute, și Talpoiul face iute o darabana; și apoi, furișandu-se de Ivan, iese cu dansa afara și începe a bate ca de razboi; brr… br…
Ivan, atunci, își vine în simțire și într-un buc iese afara cu pușca la umar, sa vada ce este.
Talpa-iadului, atunci, face țuști! înlauntru, și dracii, tronc! închid poarta dupa Ivan, și, punand zavoarele bine, bucuria lor ca au scapat de turbinca. Bate el Ivan în poarta cat poate, se racaduiește el cu pușca, dar au prins ei acum dracii la minte.
– Ei las, cornoraților! De mi-ți mai pica vrodata în mana, turbinca are sa va știe de știre.
Vazand Ivan ca porțile iadului sunt ferecate în toate parțile și ca dracii n-au gand sa-i deschida, se lehametește el acum și de lautari, și de tabacioc, și de votchi, și de tot, și pornește iar la rai sa slujeasca pe Dumnezeu.
Și cum ajunge la poarta raiului, din afara, se și pune acolo de straja și sta neadormit zi și noapte, tot întruna, fara sa se clinteasca din loc.
Și nu mult dupa aceasta, numai iaca ce vine și Moartea și vrea numaidecat sa intre la Dumnezeu, ca sa pri measc a porunci.
Ivan atunci îi pune șpaga în piept și zice:
– Ștoti, Vidma! Unde vrei sa te duci?
– La Dumnezeu, Ivane, sa vedem ce mi-a mai porunci.
– Nu-i voie, zise Ivan; las ca ma duc eu sa-ți aduc raspuns.
– Ba nu, Ivane, trebuie sa ma duc eu. Ivan atunci, vazand ca Moartea da chioara peste dansul, se stropșește la ea zicand:
– Pașol, Vidma, na turbinca! Moartea atunci, neavand încotro, se baga în turbinca și acuși icnește, acuși suspina, de-ți venea sa-i plangi de mila. Iara Ivan leaga turbinca la gura cu nepasare ș-o anina într-un copac. Apoi începe a bate în poarta. Sfantul Petre, atunci, deschide și, cand colo, se trezește cu Ivan.
– Ei, Ivane, doar te-ai saturat acum de umblat prin lume dupa crancalacuri?
– M-am saturat, și m-am prea saturat, Sfinte Petre.
– Ei, și ce vrei acum?
– Ia, vreau sa ma duc la Dumnezeu, sa-i spun ceva.
– Bine, Ivane, du-te; nu ți-e oprita calea. De-a putere-a fi, acum ești de casa noastra.
Ivan atunci se duce de-a dreptul înaintea lui Dumnezeu și zice:
– Doamne, nu știu daca ai la știința ori ba, dar eu slujesc la poarta raiului de multa vreme. Și acum vine Moartea și întreaba ce mai porunciți.
– Spune-i, Ivane, din partea mea, ca poruncesc sa moara trei ani de zile de-a randul numai oameni batrani, așa ca tine… zise Dumnezeu, zambind cu bunatate.
– Bine, Doamne, zise Ivan, uitandu-se cam lung la Dumnezeu. Ma duc sa-i spun cum ai poruncit.
Și, ducandu-se el, scoate Moartea de la închisoare și-i zice:
– Dumnezeu a poruncit ca sa mananci trei ani de zile de-a randul numai padure batrana; de cea tanara sa nu te-atingi! Înțeles-ai? Hai, pornește și-ți fa datoria!
Moartea, atunci, pornește prin codri, suparata ca vai de ea, și începe a roade la copaci batrani, de-i pocneau falcile.
Și dupa ce se împlinesc trei ani în capat, iar pornește la Dumnezeu, sa primeasca porunci. Dar cand știa ca are sa dea peste Ivan, i se taiau picioarele ș-o strangea în spate de frica.
– Turbinca! afurisita de turbinca ma vara în toate boalele, zicea Moartea, suspinand. Decat n-am încotro; trebuie sa ma duc, zise ea oftand.
În sfarșit merge ea, nu merge, și de la o vreme ajunge la poarta raiului. Dar, cand colo, da iar cu ochii de Ivan.
– Tot aici ești, Ivane? tot?, Ba bine ca nu! zise Ivan, facand stanga-mprejur și punandu-se drept în calea Morții. Dar unde gandeai sa fiu, cand asta mi-e slujba?
– Gandeam ca te-i fi dus prin lume, dupa berbantlacuri de-ale tale.
– Da ca doar de lume am fugit; o știu eu cat e de dulce și de amara, bat-o pustia s-o bata! I-s roase lui Ivan urechile de dansa. Dar ce-ai slabit așa, Vidma?
– De bunatațile tale, Ivane. Acum cred ca nu ți-i mai face blestem cu mine, mi-i da drumul sa intru la Dumnezeu, ca tare mare treaba mai am.
– Da, cum nu?! ia mai pune-ți pofta la o parte, ca doar nu piere lumea… nu cumva ai pofti oare sa te pui la taifasuri cu Dumnezeu?
– Dar știi ca te prea întreci cu șaga, Ivane…
– Așa ți-e treaba? Înca ma iei la trei parale? Pașol na turbinca, Vidma!
Moartea, atunci, se vara în turbinca și Ivan o pune la pastrama, zicand:
– Șoparcai cu cine șoparcai, dar cu Ivan nu șoparcai.
Dumnezeu, însa, știa de toate acestea, dar voia sa mai faca și pe cheful lui Ivan, nu tot pe-a Morții; caci multe bunatați mai facuse și ea în viața ei!
– Ia deschide, Sfinte Petre, zise Ivan, batand apoi la poarta. Sfantul Petre deschide, și Ivan se duce iar de se înfațișaza înaintea lui Dumnezeu și zice:
– Doamne, Moartea întreaba ce mai porunciți? Și sa nu va suparați, dar tare-i neastamparata și avana, drept sa va spun; șede ca pe spini și vrea numaidecat sa-i dați raspuns.
– Du-i raspuns, Ivane, ca poruncesc sa moara de acum înainte trei ani de zile de-a randul numai oameni tineri, și alți trei ani de zile sa moara numai copii obraznici.
– Bine, Doamne, zise Ivan, închinandu-se pana la pamant. Ma duc sa-i spun cum ai poruncit… și cum ajunge Ivan din afara de poarta, scoate Moartea din turbinca și-i zice:
– Dumnezeu a poruncit ca de-acum înainte sa mananci trei ani de zile de-a randul numai padure tanara; și alți trei ani de zile, numai vlastare fragede, rachițica, smicele, nuiele și altele de seama acestora; de padurea cea batrana sa nu te-atingi, ca-i pozna! Auzit-ai, Vidma? Hai, pornește pana te vad, și-ți fa datoria cu sfințenie.
Moartea atunci, înghițind noduri, pornește prin dumbravi, lunci și huceaguri, suparata ca vai de capul ei. Și, de voie, de nevoie, începe cand a roade la copaci tineri, cand a forfeca smicele și nuiele de-i paraiau maselele și o dureau șelele și grumajii întinzandu-se pe sus, la plopii cei înalți, și plecandu-se atata pe la radacinile celor tufari, dupa mladițe fragede. Se zamorea și ea, sarmana, cum putea. În sfarșit, s-a chinuit Moartea așa trei ani de zile de-a randul, și înca alți trei ani, și dupa ce i se împlinesc cei șase ani de osanda, iar pornește la Dumnezeu sa vada ce porunci i-a mai da. Nu-i vorba, ca știa Vidma ce-o aștepta, dar ce era sa faca?
– Turbinca! Manca-o-ar focul s-o manance! zicea Moartea, ducandu-se la rai ca și cum ar fi mers la spanzuratoare. Nu știu ce sa mai zic și despre Dumnezeu, ca sa nu greșesc.
Pesemne c-a ajuns și el în mintea copiilor, Doamne iarta-ma, de i-a dat lui Ivan cel nebun atata putere asupra mea. Bine mi-ar parea sa-l vad și pe Dumnezeu într-o zi, cat e de mare și puternic, în turbinca lui Ivan; ori de nu, macar pe Sfantul Petrea; numai atunci mi-ar crede ei mie.
Și mergand ea tot bodroganind vrute și nevrute, ajunge la poarta raiului; și cand da iar de Ivan, i se întuneca lumea înaintea ochilor și zice oftand:
– Dar bine, Ivane, iar ai de gand sa ma chinuiești cu turbinca ceea a ta?
– Ba dac-aș avea mai multa putere, ți-o spun drept ca ți-aș scoate ochii ca la dracul și te-aș frige pe frigare, zise Ivan cu ciuda, ca din pricina ta s-a prapadit atata amar de lume, de la Adam și pana astazi. Pașol na turbinca, Vidma! Și de-acum, nici mai spun lui Dumnezeu despre tine, hoanghina batrana ce ești! Tu și cu Talpa-iadului sunteți potrivita pereche. Îmi vine sa va rup cu dinții de bunișoare ce sunteți. Am sa te țin la pastrama, hat și bine! De-acum în turbinca au sa-ți putrezeasc a ciolanele. Ha, ha!
Suspina ea Moartea, dar pace buna; Ivan, parca nici n-o vede, nici n-o aude. În sfarșit, trece ea așa o bucata de vreme, cat ar fi trecut, și într-una din zile vine Dumnezeu la poarta sa vada ce necazuri mai face Ivan cu turbinca ceea.
– Ei, Ivane, ce mai direguiești? Moartea n-a mai venit pe-aici?
Ivan, atunci, lasa capul în jos și, tacand, începe a face fețe-fețe. Iara Moartea raspunde înadușit din turbinca:
– Iata-ma-s, Doamne, pusa la opreala; m-ai lasat de rasul unui șui ca Ivan, nenorocita de mine!
Dumnezeu, atunci, dezleaga turbinca, da drumul Morții și zice lui Ivan:
– Ei, Ivane, destul de-acum; ți-ai trait traiul și ți-ai mancat malaiul! De milostiv, milostiv ești; de bun la inima, bun ai fost, nu-i vorba. Dar, de la o vreme încoace, cam de pe cand ți-am blagoslovit turbinca aceasta, te-ai facut prea nu știu cum. Cu dracii de la boierul cela ai facut hara-para. La iad ai tras un guleai de ți s-a dus vestea ca de popa tuns. Cu Moartea te-am lasat pana acum de ți-ai facut mendrele, cum ai vrut; n-ai ce zice. Dar toate-s pana la o vreme, fatul meu. De-acum ți-a venit și ție randul sa mori; n-am ce-ți face. Trebuie sa dam fiecaruia ce este al sau, caci și Moartea are socoteala ei; nu-i lasata numai așa, degeaba, cum crezi tu.
Ivan atunci, vazand ca s-au trecut de șaga, se pune în genunchi dinaintea lui Dumnezeu și-l roaga cu lacrimi, zicand:
– Doamne! Rogu-te sa fiu îngaduit macar trei zile, în care sa-mi grijesc sufletul, sa-mi lucrez racla cu mana mea asta slabanoaga și sa ma așez singurel într-însa; și dupa aceste faca Moartea ce va voi cu mine, caci vad eu bine ca mi s-a strans funia la par; încep a slabi vazand cu ochii.
Dumnezeu îi învoiește cererea aceasta și apoi, luandu-i turbinca din stapanire, îl da pe seama Vidmei, ca dupa trei zile sa-i ia sufletul!
Ivan acum, ramanand singur, suparat ca vai de el, pe de-o parte ca i-a luat Dumnezeu turbinca, pe de alta ca are sa moara, s-a pus pe ganduri.
„Ma rog, ia sa stau și sa-mi fac socoteala cu ce m-am ales eu cat am trait pe lumea asta, zise Ivan în gandul sau. În oaste am fost numai de zbucium: hais, haram, cea, haram! De-atunci încoace am umblat ia așa, teleleu Tanasa. M-am dus la rai, de la rai la iad, și de la iad iar la rai. Și tocmai acum, la adica, n-am nici o mangaiere! Rai mi-a trebuit mie la vremea asta? Ia, așa pațești daca te strici cu dracul; aici, la saracaciosul ist de rai, vorba ceea: „Fala goala, traista ușoara”; șezi cu banii în punga și duci dorul la toate cele. Mai mare pedeapsa decat asta nici ca se mai poate! Votchi nu-i, tabacioc nu-i, lautari nu-s, guleai nu-i, nimica nu-i! Mai am numai trei zile de trait, și te… ai dus, Ivane, de pe fața pamantului! Oare nu-i de facut vreo șmecherie pana mai este înca vreme?”
În sfarșit, mai sta el Ivan oleaca așa, cu fruntea rezemata pe mana, și-i și trasnește în gand una:
„Taci! Ca i-am dat de meșteșug. Încaltea, ce-a fi, a fi; dar degeaba n-are sa fie… vad eu bine ca tot de una mi-e acum.”
Și odata se duce Ivan repede cu cele doua carboave, el știe unde, și cumpara unelte de teslarie, doua latunoaie groase, patru balamale, cateva piroane, doua belciuge și un lacatoi zdravan, și se arunca de-și face el singur o draguța de racla, sa poata ședea și împaratul într-însa.
– Iaca, Ivane, și casa de veci, zise el. Trei coți de pamant, atata-i al tau! Vezi în ce se încheie toata scofala de pe lumea asta?
Dar n-apuca Ivan a sfarși bine vorba din urma, și numai iaca se și trezește cu Moartea la spate:
– Ei, Ivane, gata ești?, Gata, raspunse el, zambind., Daca ești gata, hai! Așaza-te mai repede în racla, ca n-am vreme de pierdut. Poate ma mai așteapta și alții sa le dau ravaș de drum.
Ivan, atunci, se pune în racla cu fața în jos., Nu așa, Ivane, zise Moartea., Dar cum?, Pune-te cum trebuie sa șada mortul. Ivan se pune într-o rala și lasa picioarele spanzurate afara., Dar bine, Ivane, una-i vorba, alta-i treaba; mult ai sa ma ții? Pune-te, mai frate, bine, cum se pune!
Ivan, atunci, se întoarce iar cu fața-n jos, cu capul balalau într-o parte și iar cu picioarele afara.
– Ă… ra… ca de mine și de mine! Dar nici atata lucru nu știi? Se vede ca numai de blestemații ai fost bun în lumea asta. Ia fugi de-acolo, sa-ți arat eu, nebunule ce ești!
Ivan atunci iese din racla și sta în picioare umilit. Iara Moartea, avand bunatate a dascali pe Ivan, se pune în racla cu fața-n sus, cu picioarele întinse, cu mainile pe piept și cu ochii închiși, zicand:
– Iaca așa, Ivane, sa te așezi. Ivan, atunci, nu pierde vremea și face tranc! capacul deasupra, încuie lacata, și, cu toata rugamintea Morții, umfla racla în spate și se duce de-i da drumul pe-o apa mare, curgatoare, zicand:
– Na! ca ți-am facut conețul. De-acum du-te pe apa sambetei! Și sa ieși din racla cand te-a scoate bunica din groapa. Mi-a luat el Dumnezeu turbinca din pricina ta, dar încaltea ți-am facut-o buna și eu!
– Ei, ei! Doamne, zise apostolul Petru razand, vezi de ce s-a mai apucat acum Ivan al sfinției tale? Bine-a mai zis cine-a zis: „Daca dai nas lui Ivan, el se suie pe divan”.
Dumnezeu atunci, vazand pana unde merge îndrazneala lui Ivan, a început a se cam lua și el pe ganduri de nazdrav aniile lui! Și așa, a zis Dumnezeu sa se desfaca sicriul acolo unde era și sa iasa Moartea la liman ca sa-și razbune și ea acum pe Ivan. Și îndata s-a facut așa, și cand nici nu visa Ivan ca are sa mai dea vrodata ochii cu Moartea, numai iaca ce se trezește cu dansa fața-n fața, zicandu-i:
– Dar bine, Ivane, așa ne-a fost vorba? Ivan, atunci, a ramas încremenit, fara sa mai poata zice un cuvant macar.
– Înca te faci niznai? Ei, Ivane, Ivane! Numai rabdarea și bunatatea lui Dumnezeu cea fara de margini poate sa precov arșasca faradelegile și îndaratnicia ta. De demult erai tu matrașit din lumea asta și ajuns de batjocura dracilor, daca nu-ți intra Dumnezeu în voie mai mult decat însuși fiului sau. Sa știi, Ivane, ca de-acum înainte ai sa fii bucuros sa mori; și ai sa te tarai în branci dupa mine, rugandu-ma sa-ți iau sufletul, da eu am sa ma fac ca te-am uitat și am sa te las sa traiești cat zidul Goliei și Cetatea Neamțului, ca sa vezi tu cat e de nesuferita viața la așa de adanci batranețe!
Și l-a lasat Moartea de izbeliște sa traiasca:
Cat e lumea și pamantul,
Pe cuptor nu bate vantul.
Și așa, vazand Ivan ca nu mai moare, zise în sine:
„Oare nu cumva de-acum mi-oi da cu paru-n cap de raul Vidmei? Ba, zau, nici nu gandesc. Deie-și ea, daca vrea!”
Și cica atunci unde nu s-a apucat și el, în ciuda Morții, de tras la mahorca și de chilit la țuica și holerca, de parc-o mistuia focul.
– Guleai peste guleai, Ivane; caci altfel înnebunești de urat, zicea el.
Da, ce era sa faca bietul om, cand Moartea-i chioara și nu-l vede?
Și așa a trait Ivan cel fara de moarte veacuri nenumarate, și poate ca și acum a mai fi traind, daca n-a fi murit.