A fost odata un împarat și o împarateasa. În casatoria lor ei au trait ca frații, și numai o fata au fost facut. Ca și muma-sa, aceasta fata, din naștere, era cu o stea în frunte. Murind împarateasa, a lasat cu sufletul la ceasul morții ei și cu juramant ca împaratul, soțul ei, sa nu vaduveasca, ci sa ia de soție pe aceea la care se va potrivi condurul ei. Împaratul o iubea, nevoie mare. Și nici în ruptul capului nu voia sa se însoare de a doua oara. Un an întreg, întreguleț o planse dupa înmormantarea ei.
Sfatul împarației, știind hotararea împaratesei, lasata cu grai de moarte, se tot ținea de cara împaratului ca sa se însoare, și mai multe nu. El se tot împotrivea cu fel de fel de cuvinte.
Daca vazu și vazu ca scapare nu este, se lasa și el dupa sfatul mai-marilor împarației. Dete condurul raposatei împaratese și doi trimiși ai Sfatului împaratesc razbatu țari și cetați, cautand la cine s-ar potrivi condurul. Nu trecu mult și se întoarsera precum se dusera, fara nici o isprava. Pasamite, condurul nu se potrivi la nici o fata de împarat, la nici o cucoana, la nici o jupaneasa, la nici o țaranca, ba chiar la nici o roaba. Împaratul nu mai putea de bucurie de aceasta întamplare.
Condurul sta d-a pururea pe masa în camara împaratului. Oricine voia sa-l încerce avea toata voia.
Într-una din zile cand împaratul ținea sfat cu boierii cei mari pentru trebile împarației, iaca și fie-sa ca vine și se juca și se zbenguia p-acolo prin camara. Trecand și pe langa masa și vazand condurul, îl ia și îl încalța; cand, ce sa vedeți d-voastra, cinstiți boieri, parca fusese d-acolo. Începu a alerga iara dupa jucarii, ca un copil ce era. Ea luase condurul fara sa știe al cui este și pentru ce sta pe masa. Cand vazura boierii una ca aceasta, ramasera înmarmuriți de uimire.
Ce sa faca ei? Hotararea împaratesei era lamurita. Sa nu vaduveasca împaratul dupa pristavirea ei, ci sa ia pe aceea la care se va potrivi condurul ei. Sa lase pe împaratul sa vaduveasca pentru ca nu s-a potrivit condurul la nici o muiere, calca juramantul împaratesei de la ceasul morții sale; sa sileasca pe împaratul sa ia de soție pe fie-sa, se temea de Dumnezeu. Ce sa faca dar?
Dupa multe chibzuiri, Sfatul împarației gasi cu cale ca împaratul n-ar pacatui de ar lua de soție pe fie-sa, fiindca așa lasase cu sufletul împarateasa și pentru ca Dumnezeu chiar oranduise așa, deoarece la nimeni de pe lume nu se potrivise condurul raposatei.
Numaidecat mai-marii țarii zisera fetei sa se gateasca de nunta.
Acum alta nevoie. Nici fata nu voia sa ia pe tata-sau de soț. Ea zise:
– Unde ați mai auzit, boieri dumneavoastra, batjocura ca aceasta, sa ia tatal de soție pe fie-sa.
– Nu te supara, domnița, și nu fii așa țanțoșa. Are sa curga multa apa pe garla pana s-ajungi a cunoaște tainele împarației ca noi. Și apoi, raposata maica împarației tale, cea atat de vestita în lume de cuminte, a lasat cu sufletul ca împaratul, tatal tau, sa nu vaduveasca, ci sa se însoare cu aceea la care se va potrivi pe picior condurul ei.
– Cautați, mai zise fata, și gasiți pe vreuna la care sa se potriveasca condurul mamei pe piciorul ei.
– Am razbatut, raspunsera boierii, împarații și cetați, targuri și catune, am încercat și la bun și la rau, la tinere și la batrane, la femei de neam și la de cele proaste, pana și la roabe, și la nimeni nu s-a potrivit. Dumnezeu ne-a aratat pe aceea pe care împaratul nostru trebuie sa o ia de soție.
Vazand fata ca n-are încotro, ceru timp de trei zile în care sa se gandeasca și apoi sa-și dea raspunsul.
Și trecand în camara ei, se puse pe un plans, de sa te fereasca Dumnezeu; varsa niște lacrami cat pumnul și suspina de sa-i sparga pieptul. Planse ce planse, dara vazu ca de la plans nu caștiga nimic. Se duse deci la dadaca-sa, îi spuse cele întamplate și îi ceru sfat.
Dadaca, dupa ce se gandi și se razgandi, îi zise sa ceara a i se face trei randuri de haine: unul de aur, altul de margaritar și al treilea de diamante, și sa spuie ca dupa aceea se va gati.
Cererea ei se îndeplini tocmai pe tocmai.
În vremea aceasta, dadaca îi pregati toate cele trebuincioase spre fuga.
Cand îi aduse hainele, îi mai zise o data sa se gateasca de nunta. Fata raspunse ca este gata. Boierii ramasera mulțumiți, auzind raspunsul fetei; ei crezura ca în cele din urma ea a cunoscut ca trebuie sa se supuie Sfatului împarației.
Seara, îi aduse și dadaca cele spre fuga. Își baga hainele cele frumoase ce le capatase în desagi, se îmbraca cu o piele de magar pe care i-o adusese dadaca și fugi. Ascultați, boieri, cuvantul din poveste; Caci d-aci nainte mai frumos îmi este.
Fugind fata împaratului de la curtea tatane-sau, apuca pe cai dosnice, pe carari neumblate de picior de om. Ea se feri ca sa nu o vaza nimeni, și fugi și fugi, pana ce ieși din împarația tatalui sau. Trecand hotarul, îi mai veni nițica inima. Unde pana aci umbla cu moartea în san, acum se mai liniști olecuța. Merse ce merse, și ajungand la curtea împaratului locului aceluia, se puse la poarta cu chip umilit și smerit. Iara daca ieși bucatareasa și o vazu, i se facu mila de dansa și înduplecandu-se de rugaciunile ei, o primi înauntru. Spuse și împaratesei ca o fata sarmana și nenorocita a nazuit la curtea împarateasca și o ruga ca sa o primeasca sa fie gainareasa curții.
Împarateasa se înduioși cand auzi ca o sirimana nevoiașa cere adapost de la dansa și porunci ca sa o puie îngrijitoare de gaini; dara ea, bucatareasa, sa raspunda de dansa.
Fiind sub ascultarea bucataresei, fata de împarat se silea în toate chipurile sa-i fie pe plac. Unde sa se adune ea cu celelalte slugi din curte? Unde sa scoata ea un cuvințel de para sau de zazanie? Unde sa calce ea cuvantul bucataresei și sa se amestece în certurile și becisniciile celorlalți? Ferit-a Dumnezeu! Ea îngrijaa de pasarile din curtea împarateasca, ca de ale dansei; dupa ce deschidea cotețele, și le da de mancare, apoi le cuibarea, punea cloștile și vedea de pui, mai cu mila decat cloștile. Mancarea și apa, mai cu seama, nu le lipsea niciodata.
Iara daca ispravea treaba cu gainile, venea pe langa bucatareasa și-i da și ei ajutor. Toți slujbașii curții o luau în nume de bine, vazandu-i vrednicia, și toți aveau mila de ea. Se dusese vestea pana la împarateasa de harnicia, de barbația și de curațenia de inima a gainaresei. Împarateasa ceru sa i se înfațișeze ca sa o vaza și dansa. Smerenia, nevinovația și sfiala ce baga de seama împarateasa la gainareasa îi placu. Ea porunci bucataresei sa o ia mai de aproape, spre a nu cadea în gurile barfitorilor.
Nu trecu mult și împaratul cu împarateasa și cu fiul lor fura poftiți la nunta la un alt împarat. Ei se dusera. În ziua aceea se ceru și gainareasa de la bucatareasa cu rugaciune ca sa o lase sa se duca și ea prin cetate, sa se mai rasufle puțintel. Bucatareasa îi dete voie. Gainareasa se îmbraca cu hainele de aur și zicand:”Lumina înainte, întuneric înapoi, nimeni sa nu ma vaza ce voi face”, se duse ca vantul și, ajungand la nunta, se prinse în hora tocmai langa fiul împaratului. Acesta cum o vazu, îi cazu tronc! la inima. Se îndragosti dupa dansa, vai de lume! El o întreba a cui fata este, și de unde. Ea îi spuse alte gogleze. Iara el tot vorbind cu dansa, îi lua un inel și nu mai voi sa i-l dea.
Cand fu înde seara, ea, cu grija, iara zise vorbele ce zisese la venire, și pieri ca o naluca din mijlocul horei. Bucatareasa o certa ca prea zabovise. Ea își ceru iertare și se fagadui ca alta dat nu va mai face așa. Fiul împaratului nu mai putea de inima rea, ca-i scapase așa bucațica buna.
Dupa nițel timp, acest împarat fu iarași poftit la o nunta de împarat. Fiul împaratului se duse și el cu tata-sau și cu muma-sa.
Gainareasa se ceru și ea de la bucatareasa. Și capatand voie se duse, ca și întai, îmbracandu-se în hainele cu margaritare. Se prinse în hora, iarași langa fiul împaratului. Pana seara nu juca cu altul, decat numai și numai cu dansul. Cand dete în amurg, ca și de la rand, ea pieri.
Sa se prapadeasca fiul împaratului de parere de rau ca o pierduse. Nu-l mai încapea locul. O cauta prin toate parțile, dara ia-o de unde nu e!
Se întoarse dara cu inima zdrobita. Un fel de lancezeala îl cuprinse.
Gainareasa, îndata ce se întoarse acasa, iute, iute, se îmbraca iarași cu pielea de magar, și cauta de gaini cu voie buna și tot cantand.
Mai trecu ce mai trecu, și iarași fu chemat împaratul la o nunta a altui împarat. El se duse iarași cu fiul sau.
Se ceru și gainareasa în ziua aceea. Dara bucatareasa nu mai voia sa-i dea drumul. Abia, abia, dupa multe rugaciuni, și cu fagaduința de a nu se mai cere niciodata, se îndupleca bucatareasa a-i da voie. Se îmbraca deci în hainele sale cele cu diamante, și zicand vorbele cele ce o ascundeau de la ochii oamenilor, ea se duse și se prinse în hora iarași langa fiul împaratului. Acesta, cum o vazu, îi veni inima la loc, fiindca fata cam întarziase. Fiul împaratului juca ce juca, și tot se uita la dansa, parca o tot pierdea din ochi. Și în adevar avea și ce vedea. Așa de bine îi ședea gatita, de parea ca este o zana. Sclipea diamantele de pe dansa de luau ochii celor ce se uitau la dansa. Fiul împaratului era mandru nevoie mare! fiindca zana numai cu dansul juca cat ținu hora. Și unde se rotea pe langa dansa și se îngamfa ca un curcan.
Iara cand fu a da înde seara, gainareasa pieri iarași ca o naluca. Cand vazu fiul împaratului ca zana lipsește, atata îi fu. Cazu la grea boala. Pasamite prinsese lipici. Se adusera toți vracii, toate babele și toți cititorii de stele; ramasera însa rușinați, caci n-avura ce-i face. Atunci fiul împaratului spuse ma-sii ca pana n-or gasi pe fata la care se va potrivi inelul ce-i dete el, nu se va face bine. Muma-sa ruga pe împaratul sa asculte rugaciunea fiului lor. Iara împaratul porunci sa umble niște boieri din casa în casa sa încerce inelul, și la ce fata ori muiere se va potrivi, sa o aduca cu cinste la curtea împarateasca.
Umblara boierii și razbatura toate colțulețele, și ca sa se potriveasca inelul la cineva, ba. Se întoarsera deci cum s-au fost dus. Sa se dea fiul împaratului de ceasul morții, de ciuda, cand auzi una ca aceasta! În cele mai de pe urma porunci sa se cerceteze și prin curtea împarateasca. Chema de fața pe toate muierile, slujnicile și roabele. Toate se grabira a veni. Încerca inelul și la nici una nu se potrivi. Pasamite pe gainareasa o uitasera toți cu totul. Bucatareasa își aduse aminte și spuse împaratesei de dansa.
– Sa vie și ea, sa vie și ea, raspunse împarateasa.
O adusera cu nepusa în masa, caci ei nu-i prea era voia sa se dea la iveala îmbracata în pielea de magar. Dara cine o asculta! Cum o vazura slugile, se umflara de ras. Ea, cu capul plecat și plina de rușine de batjocura tuturor slujitorilor, veni și cu sfiala se apropie. Cum îi puse inelul, parca fu de acolo; și de unde sa nu fie așa!
Cum auzi fiul împaratului ca s-a potrivit inelul, odata rasari ca din somn. Porunci de o aduse în fața împaratului. Acestuia nu prea îi venea a crede ca fiu-sau sa fi cazut la boala pentru o așa netrebnica, și cat p-aci era sa-i oropseasca.
Fiul împaratului și muma-sa cazura cu rugaciune la gainareasa ca sa se faca cum era la nunta. Dupa mai multe tagaduiri, se îndupleca și, ducandu-se în cocioaba ei, se îmbraca și apoi veni sus, îmbracata și frumoasa ca o zana. Împaratul bleojdi ochii la dansa și ramase mult timp uimit de frumusețea ei. Vazu și el acum ca buna bucațica își alesese fiul lui. Atunci împaratul își scoase stema din cap și o puse în capul fiului sau; tot așa facu și împarateasa, puind stema sa în capul gainaresei.
Fiul împaratului o data sari din pat. Pare ca nu mai fusese bolnav de cand lumea.
Atunci gainareasa, dupa staruința tuturor, își spuse toata istoria. Nunta se hotarî și împaratul, tatal gainaresei, fu și el poftit. Acesta cand vazu pe fie-sa la cununie, ramase ca trasnit de Dumnezeu. El o credea pierita, socotind ca-și facuse seama singura. Apoi se veselira veselie împarateasca, și traira cat traiește lumea, bucurandu-se în pace de toate fericirile pamantești.