A fost odata un om batran care avea o fata mare, de se dusese vestea în lume de vrednicia ei. Moșneagul (unchiașul) se casatori de a doua oara cu o baba, care avea și ea o fata mare.
Baba, însa, punea pe fata unchiașului la toate greutațile casei; iar fata ei se clocise de ședere.
Biata fata unchiașului torcea, țesea, facea paine, matura și scutura fara sa zica nici pis! dara baba punea parte fetei sale, și para la unchiaș pe fiica lui și o tot ocara.
Nu era ziulița lasata de Dumnezeu sa nu se certe cu el, ca sa-și goneasca copila, și-i zicea:
– Daca nu-ți vei duce fata de aici, paine și sare pe un taler cu tine nu mai mananc.
Bietul om se cam codea; dara baba într-o noapte turna apa pe vatra și stinse focul ce-l învalise fata unchiașului de cu seara.
A doua zi, dis-de-dimineața, se scoala fata sa faca focul, fiindca tot pe ea cadea pacatele; dara foc nu mai gasi în vatra.
Atunci, de frica sa nu o ocarasca muma-sa cea vitrega, se urca pe bordei, se uita în toate parțile, doara va vedea încotrova vreo zara de foc, ca sa se duca sa ceara macar un carbune; dara nu se vazu nicaieri ceea ce cauta ea. Cand, tocmai cand era sa se dea jos, zari spre rasarit abia licarind o mititica valvotaie; se coborî de pe acoperiș și o lua într-acolo.
Se duse, se duse și la foc nu mai ajunse; dara în drumul ei întalni o gradina paraginita, care o striga zicandu-i:
– Fata mare, fata mare! vino de-mi curața pomii ce mi-au mai ramas de omizi; și, cand t-ei întoarce, ți-oi da poame coapte sa mananci.
Se apuca fata de lucru numaidecat și cum ispravi, îndata pleca.
Mai încolo dete peste un puț, care îi striga:
– Fata mare, fata mare! vino de ma sleiește, ca ți-oi da apa rece, sa te racorești cand t-ei întoarce.
Data slei puțul și pleca înainte.
Merse ce merse și dete peste un cuptor, care-i striga și acesta:
– Fata mare, fata mare! vino de ma lipește și ma șterge de cenușe, și, cand t-ei întoarce, îți voi da azima calda.
Fata lipi și șterse cuptorul și-și cauta de drum.
Mai merse nițel și dete peste o cascioara, și batu la poarta.
– Cine e acolo? îi zise dinauntru; daca e om bun sa intre, daca nu, sa nu vie, caci am o cațelușe cu dinții de fier și cu maselele de oțel, și-l face mici farami.
– Om bun, raspunse fata.
Dupa ce intra, fiindu-i frica de muma-sa vitrega sa nu o bata daca se va întoarce acasa, pentru ca întarziase, întreba daca nu cumva are trebuința de o slujnica. Santa Vinerea, care locuia înauntru și care priimi pe fata, îi raspunse ca are trebuința de o asemenea fata; ea ramase acolo.
Mai întai îi spuse ca treaba ce are sa faca dimineața este sa dea de mancare puilor ce-i avea în curte, însa mancarea sa fie nici calda, nici rece; apoi sa scuture și sa deretice pan casa. Iara maica Santa Vinerea pleca la biserica. Fata facu tot, precum îi poruncise.
Cand veni acasa, Santa Vinerea întreba de puii ei, carii erau balauri, șerpi, nevastuici, ciuhurezi, șoparle, naparci și gușteri, cum le-a dat mancarea, și toți raspunsera ca n-a fost bagat de seama daca a lipsit ea de acasa; așa de bine au fost cautați.
Intra în casa maica Santa Vineri și vazu toate lucrurile așezate la locul lor și ramase foarte mulțumita.
Dupa catva timp, zise fata:
– Maica Santa Vinere, mi s-a facut dor de parinți, fa bine și-mi da voie sa ma duc.
– Du-te, fata mea; dara mai-nainte cauta-mi în cap, și sa vezi ca o sa curga o apa pe dinaintea casei și o sa aduca fel de fel de cutii, de tronuri și de lazi; pe care din ele îți vei alege, aceea sa fie simbria ta.
Se așezara și îndata vazu curgand apa de care-i spusese, și pe dansa veni niște lazi și tronuri prea frumoase.
Fata se gandi ca, daca va lua o lada d-ale frumoasele, slujba ei nu facea atata, și mai aștepta pana mai vazu ca vena o cutie mica și necioplita; atunci ea zise:
– Maica Santa Vinere, iata ca mi-am ales lucru pe cat face slujba mea.
– Ia-l, fata mea, daca n-ai voit sa-ți alegi altceva mai frumos, și du-te cu Dumnezeu.
Fata unchiașului își lua ziua buna, pleca cu cutia la supțioara și, întorcandu-se pe la cuptor, capata o azima calda, și trecand pe la puț, bau apa rece de se racori; iara cand ajuse la gradina, manca poame coapte.
Fata ajunse acasa și gasi pe tata-sau zdrobit la inima de mahnire; îi spuse tot ce a facut și deschise cutia. Dar ce sa vaza înauntru? Margaritare, pietre nestemate, margele, ie numai cu fluturi de aur și catrențe de matase.
Baba și fiica-sa pizmuia pe fata moșului; iara lui îi creștea inima de bucurie.
Baba trimise și ea pe fie-sa, sa faca ce facuse fata unchiașului. Se duse, se duse și fata babei, și ajunse la gradina care o chema și pe dansa ca sa o curețe; dar ea raspunse:
– Da ce! nebuna sunt eu sa-mi zgarii mainile prin tine?
O lasa și porni mai departe, sosi pana la puț, și daca o chema puțul, ea îi raspunse și lui:
– Da ce! am mancat laur ca sa ma ostenesc eu cu tine pana sa te sleiesc?
Și pleca mai departe și se duse pana ce dete și peste cuptor, care o striga ca și pe fata unchiașului; ea îi zise și lui:
– Da! ce-am vazut sa-mi murdaresc manușițele și sa ma var pan tine?
Și pleca înainte, pana ce ajunse și ea tot la Santa Vinerea.
Acolo fu întrebata ca și fata unchiașului și priimita în slujba, apoi maica Santa Vinerea îi zise și ei sa faca ceea ce zisese și fetei moșneagului, și pleca la biserica.
Cand veni Santa Vinerea acasa, toate lighioanele, cu gaturile întinse, se plansera ca li s-au oparit gatlejurile; intra în casa și vazu o arababura de nu-i mai da nimeni de capatai.
În cele din urma, zise fata cea leneșe:
– Maica Santa Vinere, mi s-a facut dor de parinți, da-mi dreptul meu, caci mi s-a urat aci, sa ma duc acasa.
– Du-te, fata mea, raspunse Santa Vinerea, dara mai așteapta nițeluș, ca o sa treaca o apa dinaintea portiței, aducand fel de fel de lucruri; pe care ți-o placea ca s-o iei, alege; iara pana atunci sa-mi cauți în cap.
N-apuca sa puie mainile în capul ei și se repezi de lua de pe garla lada cea mai mare și mai frumoasa ce vazu. Santa Vinere îi zise:
– Deoarece ți-ai ales asta lada, ia-o; dara sa nu o deschizi pana acasa; și cand o vei deschide, sa fii numai cu muma-ta singura în casa, ca sa nu vaza nimeni ce e într-însa.
Fata lua lada și pleca.
Cand se întoarse pe la cuptor, vazu azime calde, se cerca sa ia și nu putu; ea nu mai putea rabda de foame. Pe la puț trecu cu jind, ca nu-i dete macar o picatura de apa, ca sa se racoreasca; iara cand trecu pe la gradina, îi lasa gura apa și nu putu nici sa se umbreasca puțin de arșița soarelui.
Ajungand acasa obidata de osteneala și flamanda, n-avu rabdare, ci chema pe muma-sa la o parte și-i zise sa faca pe unchiaș și pe fie-sa sa iasa afara.
Cum ramase singurele, deschise lada; dar ce ieși d-acolo? balauri, șerpi, și cate lighioni toate, carora le arsese gatlejurile cand le dase de mancare; și îndata le sfașiara și le mancara.
Tot satul se spaimanta de întamplarea asta; și fiecare om baga de seama ca asta vine de la rasplatirea dumnezeiasca. Fata moșneagului însa se casatori cu un flacau din cei mai frumoși ai satului, care o ceru de la tata-sau și o lua de soție.
Mare veselie se facu în sat la nunta lor, și traiesc în fericire pana în ziua de azi. Cine nu crede sa faca bine sa se uite împrejur, și va vedea multe de aceste case.