A fost odata într-o pustie mare un pustnic, și petrecea singur singurel. Vecinii sai erau fiarele padurilor. Și așa era de bun la Dumnezeu, încat toate dobitoacele i se închinau, cand se întalneau cu dansul.
Într-una din zile se duse pustnicul pe marginea garlei, care curgea pe-aproape de coliba lui, și iata vazu ca vine pe apa un sicriaș smolit și încleit bine, și auzi un oracait de copil ieșind dintr-însul.
Statu puțin de cugeta și, dupa ce facu rugaciune, intra în apa și trase cu o prajina sicriașul la margine. Cand deschise, ce sa vaza în el? Un copilaș ca de vro doua luni; îl scoase din sicriu și cum îl lua în brațe tacu.
Acest copil avea un baier atarnat de gat. Și, daca îl lua, vazu ca într-însul era o scrisoare, o ceti și afla ca copilul de fața este lepadat de o fata mare de împarat, care alunecase și ea în valurile lumei și, care, de frica parinților, lepada copilul, îl puse în secriaș și-i dase drumul pe garla, lasandu-l în știrea lui Dumnezeu.
Pustnicul voia din toata inima sa creasca pruncul ce-i trimisese Dumnezeu, dara cand se gandi ca n-are cu ce sa-l hraneasca îl podidi un plans de nu se mai putea sfarși. Cazu în genunche și se ruga lui Dumnezeu, și o! minune! deodata rasari, mare, dintr-un colț al chiliei sale o vița, și numaidecat crescu și se înalța, pana la streașina casei.
Pustnicul cauta la dansa și vazu struguri, unii copți, alții parguiți, alții agurida și alții tocmai în floare; îndata lua și dete copilului, și vazand ca-i mananca, se bucura din tot sufletul lui și mulțumi lui Dumnezeu. Cu struguri crescu copilul pana ce începu sa manance și cate altceva.
Iara daca se mai mari copilul, pustnicul se apuca și-l învața sa citeasca, sa adune radacini ca sa se hraneasca și sa umble la vanat.
Dar într-o zi chema pustnicul pe copil și-i zise:
– Fatul meu, simț ca slabesc din ce în ce; sunt batran, precum ma vezi, afla dara ca de azi în trei zile ma duc pe lumea cealalta. Eu nu sunt tatal tau cel adevarat, ci te-am prins pe garla, unde erai dat și pus într-un sicriaș de muma-ta, ca sa nu se dovedeasca fapta sa cea de rușine, fiindca era fata de împarat.
Daca voi adormi somnul cel de veci, care o sa-l cunoști cand vei vedea ca tot trupul meu are sa fie rece ca ghiața, amorțit și țeapan, sa bagi de seama ca o sa vina un leu. Sa nu te sperii, dragul tatei, leul îmi va face groapa, și tu vei trage pamant peste mine; de moștenire n-am ce sa-ți las decat un frau de cal. Dupa ce vei ramanea singur, sa te sui în pod, sa iei fraul, sa-l scuturi, și îndata va veni un cal și te va învața ce sa faci.
Dupa cum zisese batranul așa se și întampla.
A treia zi pustnicul, luandu-și ramas bun de la fiul sau cel de suflet, se culca și adormi somnul cel lung.
Apoi îndata veni un leu groaznic, nevoie mare! și veni racnind, cum vazu pe batran mort, îi sapa groapa cu ghiarele, iara fiul îl îngropa și ramase acolo trei zile și trei nopți plangand la mormant.
Apoi foamea îi dete în știre ca el viaza înca; se scula de pre mormant cu inima zdrobita de durere și de întristare, se duse la vița, și cu mare mahnire vazu ca se uscase; atunci își aduse aminte de vorbele batranului și se sui în pod, unde gasi fraul; îl scutura și iata ca veni un șoimulean aripat și, stand înainte-i, zise:
– Ce poruncești, stapane?
Copilul spuse calului din cuvant în cuvant toata șiritenia cu moartea batranului și adaoga:
– Iata-ma aicea singur. Dumnezeu mi-a luat pe tatal ce-mi dedese, ramai tu cu mine, dara sa mergem într-alta parte, unde sa ne facem o coliba: aici, langa-acest mormant, nu știu de ce, dar îmi tot vine sa plang.
– Nu așa, stapane, îi raspunse calul, noi o sa ne ducem sa locuim unde sunt mulți oameni ca dumneata.
– Cum? întreba baiatul, sunt mulți oameni ca mine și ca tata? Și o sa traim cu danșii?
– Negreșit, îi raspunse calul.
– Atunci, daca e așa, mai întreba copilul, de ce nu vin ei pe la noi?
– Ei nu vin, îi mai zise calul, fiindca n-au ce cauta p-aci, trebuie sa mergem noi la danșii.
– Sa mergem, raspunse copilul cu bucurie.
Iar daca îi spuse ca trebuie sa fie îmbracat, fiindca ceilalți oameni nu îmbla așa goi, baiatul ramase cam pe ganduri; și calul îi zise sa bage mana în urechea lui cea stanga și dupa ce baga mana scoase niște haine pe care le îmbraca, ciudindu-se ca nu știa cum sa le întrebuințeze; calul îl învața, și apoi copilul încaleca pe dansul și porni.
Dupa ce ajunse în orașul cel mai de aproape și se vazu întru mulțimea aia de oameni, furnicand în sus și în jos, se cam spaimanta copilul de atata zgomot, și îmbla tot cu frica, mirandu-se de frumusețea caselor și de tot ce vedea; baga însa de seama ca fiecare lucru-și are randuiala sa. Dara calul, îmbarbatandu-l, îi zise:
– Vezi, stapane, aici toate sunt cu șartul lor; de aceea trebuie sa știi sa-ți faci și tu un capatai.
Și, dupa ce șezu acolo cateva zile, mai dedandu-se cu lumea și mai obișnuindu-se a trai în huietul ce înabușește orașele, pleca luandu-și calul cu sine și se duse, și se duse, pana ce ajunse pe taramul unor zane.
Ajungand la zane, cari erau în numar de trei, cauta sa se bage argat la dansele; așa îl sfatui calul sa faca.
Zanele deoacamdata nu prea voiau sa-l ia în slujba, dara se înduplecara la rugaciunile lui și-l priimira.
Calul adesea venea pe la domnul sau, și într-o zi îi zise sa bage de seama, cum ca în una din case zanele aveau o baie, ca acea baie, la cațiva ani, într-o zi hotarata, curge aur, și cine se scalda întai aceluia i se face parul de aur.
Îi mai spuse sa vaza ca într-unul din tronurile casei zanele aveau o legatura cu trei randuri de haine, pe care le pastrau cu îngrijire.
Baiatul baga la cap toate zisele calului și, de cate ori avea cate ceva greu de facut, chema calul și-i da ajutor.
Zanele îi dase voie sa îmble prin toate casele, sa deretece, sa scuture, sa mature, dar numai în camara cu baie sa nu intre. Însa el cand lipseau ele d-acasa intra și lua aminte la toate cate îi zicea calul. Ochi și legatura cu hainele puse cu îngrijire într-un tron.
Într-o zi zanele plecara la o sarbatoare, la alte zane și avura grija sa porunceasca argatului, ca în minutu ce va auzi zgomot în camaruța cu baia, sa rupa o șindrila din streașina casei, ca sa dea de știre și sa se întoarca de degraba, fiindca ele știau ca e aproape sa înceapa a curge aceasta apa de aur.
Fiul pustnicului pandea și cand vazu minunea asta chema numaidecat pe cal. Calul îi zise sa se scalde; și el așa facu.
Ieșind din baie, el lua legatura cu hainele, și o porni la sanatoasa calare pe calul lui cel cu aripi, cu care zbura ca vantul și se ducea ca gandul. Cum calca peste pragul porții, începu casele, curtea și gradina a se cutremura și a urla așa de groaznic, încat se auzi pana la zane și zanele îndata se întoarsera acasa.
Daca vazura ca argatul lipsește și hainele nu sunt la locul lor, se luara dupa dansul; și-l urmarira din loc în loc pana ce, cand era sa puie mana pe dansul, el trecu hotarele lor, și apoi statu.
Cum îl vazu zanele scapat, se catranira de necaz, ca nu putura sa-l prinza. Atunci ele îi zisera:
– Ah! fecior de lele ce mi-ai fost, cum de ne amagiși? Arata-ne, macar, sa-ți vedem parul.
Și rasfirandu-și parul pe spinare, ele se uitau cu jind la dansul, și li se scurgeau ochii. Apoi zisera:
– Așa par frumos nici noi n-am mai vazut! Fii sanatos, dara încai fa bunatate de ne da hainele!
El însa nu voi, ci le opri și le lua în locul simbriei ce avea sa ia de la zane.
De aci se duse într-un oraș, își puse o bașica de cirviș în cap, și merse de se ruga de gradinarul împaratului ca sa-l primeasca argat la gradina împarateasca. Gradinarul nu prea voia sa-l asculte, dara dupa multa rugaciune îl priimi, îl puse sa lucreze la pamant, sa care apa, sa ude florile, îl învața sa curețe pomii de omizi și brazdele de buruieni. Fat-Frumos lua în cap tot ce-l învața gradinarul, stapanul sau.
Împaratul avea trei fete: și așa multa grija îi dase trebile împarației, încat uitase de fete ca trebuie sa le marite.
Într-una din zile, fata cea mai mare se vorbi cu surorile ei ca sa duca fiecare cate un pepene ales de dansa la masa împaratului.
Dupa ce împaratul se puse la masa, venira și fetele și aduse fiecare cate un pepene pe tipsii de aur și îi pusera dinaintea împaratului.
Împaratul se mira de aceasta fapta și chema sfatul împarației sa-i ghiceasca ce pilda sa fie asta.
Adunandu-se sfatul, taiara pepenii și, dupa ce vazura ca unul se cam trecuse, al doilea era tocmai bun de mancat și al treilea dase în copt, zise:
– Împarate, sa traiești mulți ani; pilda asta însemneaza varsta fetelor mariei tale, și ca a sosit timpul ca sa le dai la casa lor.
Atunci împaratul hotarî sa le marite. Dete, deci, sfara în țara de aceasta hotarare și chiar de a doua zi începura a veni pețitori de la cutare și de la cutare fecior de împarat.
Iara dupa ce fata cea mai mare își alese mire pre un fiu de împarat, care-i paru mai frumos, se facu mare nunta împarateasca. Și dupa ce se sfarși veseliile, plecara împaratul cu toata curtea ca sa petreaca pre fiica-sa pana la hotarele împarației sale. Numai fiica împaratului cea mai mica ramase acasa.
Fat-Frumos, argatul de la gradina, vazand ca și gradinarul se dusese cu alaiul, chema calul, încaleca, se îmbraca cu un rand de haine din cele luate de la zane, pe care era campul cu florile și, dupa ce-și lasa parul sau de aur pe spate, începu a alerga prin gradina în toate parțile, fara sa fi bagat de seama ca fiica împaratului îl vede de pe fereastra, caci odaia ei da în gradina.
Calul cu Fat-Frumos strica toata gradina și, cand vazu ca veselia lui facuse paguba, descalica, se îmbraca cu hainele sale de argat și începu a drege ceea ce se stricase.
Cand veni acasa gradinarul și vazu stricaciunea ce se facuse, se lua de ganduri; începu a certa pe argat de ce n-a îngrijit de gradina, și era atat de suparat, cat p-aci era sa-l și bata.
Dara fiica împaratului, care privea de la fereastra toate aceste, ceru gradinarului sa-i trimita niște flori.
Gradinarul facu ce facu și aduna de prin colțuri cateva floricele, le lega și le trimise împaratesei celei mici. Ea, daca priimi florile, îi dete un pumn de bani și-i trimise raspuns sa ierte pe bietul argat, ca nu este el de vina.
Atunci gradinarul, vesel de un dar așa de frumos, își puse toate silințele, și în trei saptamani facu gradina la loc, ca și cum nu s-ar fi întamplat nimic într-însa.
Nu mult dupa aceasta, fata împaratului cea mijlocie își alese și ea un fecior de împarat, și-l lua de barbat. Veseliile ținura ca și la sora-sa cea mare; iara la sfarșitul veseliilor o petrecu și pe dansa împaratul pana la hotarele împarației sale. Fata cea mica a împaratului nu se duse, ci ramase acasa, prefacandu-se de asta data ca este bolnava.
Argatul gradinei, cum se vazu iara singur, vru sa se veseleasca și el ca toți slujitorii curței; însa, fiindca el nu se putea veseli decat cu bidiviul sau, își chema calul, se îmbraca cu alte haine: ceru cu stelele, își lasa parul pe spate, și calca toata gradina.
Cand baga de seama ca iara faramase totul, se îmbraca cu hainele sale cele proaste, și bocindu-se începu sa dreaga ceea ce stricase.
Ca și dealt rand, gradinarul voind sa-l carpeasca, fu oprit de fata cea mai mica a împaratului, care ceruse flori, trimițandu-i și doi pumni de bani, și vorba sa nu se atinga de argat, nefiind el vinovat. Gradinarul se puse iara pe munca și dadu gradina gata în patru saptamani.
Împaratul facuse o vanatoare mare și, fiindca scapase de o mare primejdie, ridica un chioșc în padurea aceea, și chemase, ca sa serbeze mantuirea sa, pre toți boierii și slujitorii curței la o masa înfricoșata ce pregatise acolo. Toți curtenii se dusera la chemarea împaratului, numai fiica sa ramase.
Fat-Frumos, vazandu-se iara singur, chema calul și voind sa se veseleasca și dansul, îmbraca hainele: cu soarele în piept, luna în spate și doi luceferi în umeri, își lasa parul de aur pe spate, încaleca calul și-l încurca prin gradina.
Atat se stricase gradina, încat nu mai era chip de a o drege. Iar daca vazu aceasta el, începu a se tangui, se îmbraca iute cu hainele lui cele de argat, și nu știa de unde sa înceapa meremetul.
Mania gradinarului trecu orice hotare, cand veni și vazu acea mare prapadenie. Dara cand voi sa-i dea pe foi pentru ca nu îngrijise de gradina, fiica împaratului îi ceru flori, de la fereastra.
Gradinarul da din colț în colț și nu știa ce sa faca; în cele mai de pe urma, cata și mai gasi vreo doua floricele care abia scapase de copitele calului cu aripi, i le trimise, și fata de împarat îi porunci sa ierte pe bietul argat, pentru care îi și dadu trei pumni de galbeni.
Se apuca de croi din nou, și în șase saptamani abia putu face ceva care sa mai semene a gradina, iar argatului îi fagadui o santa de bataie, sor cu moartea, de s-o mai întampla una ca asta, și sa fie și gonit.
Împaratul se luase de ganduri vazand pe fiica-sa tot trista. Ea acum nu mai voia sa iasa afara nici din casa. Hotarî dara sa o marite și începu a-i spune de cutare și cutare fiu de împarat. Ea nu voia sa auda de nici unul.
Iar daca vazu așa împaratul, aduna iara sfatul și boierii și îi întreba ce sa faca? Unul din boieri îi zise sa faca un foișor cu poarta pe dedesubt, pe unde sa treaca toți fiii de împarat și de boieri, și pe care-l va alege fata, sa-l loveasca cu un mar de aur ce-l va ține în mana,Eși dupa acela s-o dea împaratul.
Așa se și facu. Se dete sfara în țara ca este hotararea împaratului sa se adune mic și mare și sa treaca pe sub poarta.
Toți trecura, dara nu lovi nici pe unul. Mulți credea ca fata n-ar voi sa se marite. Însa un boier batran, trecut și prin ciur și prin darmon, d-aia care auzise, vazuse și pațise multe, zise sa treaca și oamenii curții; trecu și gradinarul, și bucatarul cel mare și vataful, și slugile, și vizitiii, și toți randașii, dar geaba, fata nu lovi nici pe unul.
Se facu întrebare daca n-a mai ramas cineva netrecut, și se afla ca a mai ramas un prapadit de argat de la gradinarie, cheleș și dosadit de n-are seaman pe lume.
– Sa treaca și acesta, zise împaratul.
Atunci chema și pe argatul cel cheleș și-i zise sa treaca și dansul, dar el nu cuteza; apoi cam cu caraiala, cam cu sila, fu nevoit sa treaca și, daca trecu, fata îl lovi cu marul.
Argatul începu a țipa și a fugi, ținandu-se cu mainile de cap zicand ca i-a spart capul.
Împaratul, cum vazu cele întamplate, zise:
– Asta nu se poate! este o greșeala! fata mea nu e de crezut sa fi ales tocmai pe cheleșul asta.
Nu putea, vezi, sa se învoiasca împaratul a da pe fie-sa dupa argat, deși îl lovise fata cu marul.
Atunci puse de a doua oara sa treaca lumea și de a doua oara fiica-sa lovi cu marul în cap pe cheleș, care iarași fugi ținandu-se cu mainile de cap și țipand.
Împaratul, plin de mahnire, iara își lua vorba înapoi, și puse de a treia oara sa treaca toata lumea.
Daca vazu și vazu împaratul ca și d-a treia oara tot pe cheleș îl lovi fata, s-a plecat la sfatul împarației, și i-a dat lui pe fiica-sa.
Nunta se facu cam pe ascuns, și împaratul apoi îi oropsi pe amandoi, și nu mai voi sa știe și sa auza de danșii; atata numai ca de sila, de mila, îi priimi sa locuiasca în curtea palatului.
Un bordei într-un colț al curții li se dete spre locuința, iar argatul se facu sacagiul curții.
Toate slugile împaratului radeau de dansul și toate murdariile le arunca pe bordeiul lui. Înauntru însa calul cel cu aripi le adusese frumusețile lumii; nu era în palaturile împaratului ceea ce era în bordeiul lui.
Fiii de împarat, carii venisera în pețit la fiica cea mica, se îmbufnara de rușinea ce pațise, pentru ca fiica împaratului alesese pe cheleș și se învoira între danșii ca sa porneasca oaste mare împotriva lui.
Împaratul simți mare durere cand auzi hotararea vecinilor sai, însa, ce sa faca? se pregati de razboi, și nici ca avea încotro.
Amandoi ginerii împaratului se sculara cu oaste și venira în ajutorul socrului lor. Fat-Frumos trimise și el pe soția sa ca sa roage pe împaratul a-i da voie sa mearga și el la bataie.
– Du-te dinaintea mea, nesocotito; fiindca, iata, din pricina ta mi se turbura liniștea; nu mai voi sa va vaz în ochii mei, nemernicilor ce sunteți.
Dara, dupa mai multe rugaciuni, se îndupleca, și porunci sa-l lase sa care și el macar apa pentru oștire.
Se pregatira și pornira.
Fat-Frumos, cu hainele lui proaste și calare pe o marțoaga șchioapa, pleca înainte. Oștirea îl ajunse într-o mlaștina unde i se nomolise iapa și unde se muncea ca sa o scoata, tragand-o cand de coada, cand de cap, cand de picioare.
Rasera oștirea și împaratul cu ginerii cei mai mari ai sai și trecura înainte.
Dupa ce însa nu se mai vazura danșii, Fat-Frumos scoase iapa din noroi, își chema calul sau, se îmbraca cu hainele campul cu florile și porni la campul bataliei, ajunse și se sui într-un munte apropiat, ca sa vaza care parte este mai tare.
Oștile daca ajunse, se lovira, iar Fat-Frumos, vazand ca oastea vrajmașa este mai mare la numar și mai tare, se rapezi din varful muntelui asupra ei și ca un vartej se învarteja prin mijlocul ei cu paloșul în mana, și taia în dreapta și în stanga, pe oricine întalnea.
Așa spaima dete iuțeala, stralucirea hainelor și zborul calului sau, încat oastea și toți cu totul o rupsera d-a fuga apucand drumul fiecare încotro vedea cu ochii, împraștiindu-se ca puii de potarniche.
Iar împaratul dupa ce vazu minunea, mulțumi lui Dumnezeu ca i-a trimis pe îngerul sau de l-a scapat din mana vrajmașului, și se întoarse vesel acasa.
Pe drum întalni iarași pe Fat-Frumos, prefacut în argat, muncind sa-și scoata iapa din noroi; și cum era cu voie buna, împaratul zise la cațiva:
– Duceți-va de scoateți și pe nevoiașul acela din noroi.
N-apucara sa se așeze bine, și veni veste la împaratul ca vrajmașii lui cu oștire și mai mare s-au ridicat asupra lui.
Se gati dara și el de razboi și pleca s-o întalneasca. Fat-Frumos iara se ruga sa-l lase și pe dansul sa mearga, și iara fu huiduit.
Dara daca dobandi voie, porni iara cu iapa lui. Fu și de asta data de ras și de bataie de joc, cand l-a vazut oștirea ca iara se înnomolise și nu putea sa-și scoata iapa din noroi de fel, de fel.
Îl lasara înapoi dara el ajunse și acum mai nainte la locul de lupta, prefacut în Fat-Frumos, calare pe calul cu aripi, și îmbracat în hainele lui cele cu cerul cu stelele.
Oștile detera în tampene și în surle și se lovira, iar Fat-Frumos, daca vazu ca vrajmașii sunt mai puternici, se repezi din munte și-i puse pe goana.
Împaratul se întoarse iara vesel, mulțumind lui Dumnezeu de ajutorul ce i-a dat, și iara porunci ostașilor sa scoata din noroi pe nevoiașul de sacagiu. Iar el era împacat cu cugetul sau și se bucura în ascunsul sufletului sau de izbandele sale.
Împaratul de mahni pana în fundul inimii sale cand auzi ca vrajmașii se ridica de a treia oara cu oaste și mai mare și ca a ajuns la hotarele împarației sale cata frunza și iarba; un plans îl napadi, de sa fereasca Dumnezeu! și planse, și planse, pana ce simți ca-i slabesc vederile. Apoi își stranse și dansul toata oastea și porni la batalie cu nadejde în Dumnezeu.
Fat-Frumos porni și el tot pe oțopina lui.
Iar dupa ce trecu toata oastea facand haz de dansul cum se muncea ca sa-și scoata iapa din noroi, se îmbraca cu hainele cele cu soarele în piept, luna în spate și doi luceferi în umeri, își lasa parul de aur pe spate, încaleca calul și într-un minut fu iarași pe munte, unde aștepta sa vaza ce s-o întampla.
Se întalnira oștile, se lovira din mai multe parți și se taiau unii pre alții fara de cruțare, atata erau de înverșunați ostașii. Iar cand fu catre seara, cand vazu ca oștirea vrajmașe era sa ia în goana pre a împaratului, unde se repezi odata Fat-Frumos din munte ca un fulger; și unde trasni în mijlocul lor, încat se îngrozira de nu mai știau ce fac. Stralucirea hainelor lui Fat-Frumos pana într-atata orbise și zapacise pe vrajmaș de nu mai știau oștile unde se afla. Fat-Frumos lovea cu pala de zvanta, în toate parțile. Groaza intrase în inimile protivnicilor și îi tulburase de își uitasera de batalie, ci catau cum sa se mantuiasca cu viața. O luara la sanatoasa cari încotro vedea cu ochii dand navala unii peste alții de-și rupeau gaturile. Fat-Frumos însa îi gonea și-i secera cu pala ca pe buruienele cele rele.
Împaratul îl vazu sangerat la mana, la care se crestase însuși, și îi dete naframa sa ca sa se lege. Apoi se întoarse acasa izbaviți de primejdie.
Cand venira, gasira iara pe Fat-Frumos în noroi cu iapa, și iarași porunci de îl scoase.
Și sosind acasa împaratul cazu la boala de ochi și orbi. Toți vracii și toți filosofii carii citeau pe stele fura aduși, și nimeni nu putura sa-i dea nici un ajutor. Într-una din zile, sculandu-se din somn împaratul, spuse ca a vazut în vis un batran care i-a zis ca daca se va spala la ochi și daca va bea lapte de capra roșie salbatica va dobandi vederile.
Auzind astfel ginerii sai, pornira cu toții, cei doi mai mari singuri, fara sa ia și pe cel mic, și fara a voi sa-l lase macar a merge împreuna cu danșii. Iara Fat-Frumos chema calul și merse cu dansul prin smarcuri, gasi capre roșii salbatice, le mulse și cand se întorcea, se îmbraca în haine de cioban și ieși înaintea cumnaților sai cu o donița plina cu lapte de oi. Ei îl întrebara ce lapte are acolo, iara el le raspunse, prefacandu-se ca nu-i cunoaște, ca duce lapte de capra roșie la împaratul care visase ca-i va veni vedere daca va da cu acel lapte pe la ochi. Atunci ei se încercara a-i cumpara laptele; dar ciobanul le raspunse ca laptele nu-l da pe bani ci ca, daca voiesc sa aiba lapte de capra roșie, sa se zica ca sunt robii lui, și sa rabde ca sa le puna pecetea lui pe spinarea lor, macar ca ei au sa se duca și sa nu mai dea pe la dansul.
Cei doi gineri se socotira ca ei pentru ca sunt împarați și gineri de împarat n-o sa le pese nimic, se lasara, deci, de le puse pecetea lui în spinare, și apoi luara laptele și-l adusera vorbind între danșii pe drum:”De se va încerca, nerodul, sa ne zica ceva, îl facem nebun, și tot noi vom fi mai crezuți decat dansul”.
Se întoarsera la împaratul, îi detera laptele, se unse la ochi și bau, dara nu-i ajuta nimic. Dupa aceea veni și fiica cea mica la împaratul și-i zise:
– Tata, iata ia și acest lapte, pe care îl aduse barbatul meu, unge-te și cu dansul, așa te rog.
– Ce lucru bun a facut nataraul de barbatul tau, raspunse împaratul, ca sa faca și acum ceva de isprava? N-a putut face nimic ginerii mei ceilalți, cari m-au ajutat așa de mult în razboaie, și tocmai el, natangul, o sa-mi poata ajuta? Și apoi nu v-am zis ca n-aveți voie a va mai arata înaintea feței mele? Cum ai cutezat sa calci porunca mea?
– Ma supui la orice pedeapsa vei binevoi sa-mi dai, tata, numai unge-te, așa te rog, și cu acest lapte ce ți-l aduce umilitul tau rob.
Împaratul daca vazu ca atat de mult se roaga fiica-sa se îndupleca și lua laptele ce-i adusese, și apoi se unse cu dansul la ochi o zi, se unse și a doua zi, și cu marea sa mirare simți ca pare ca începuse a zari ca prin sita; și daca se mai unse și a treia zi, vazu cum vede toți oamenii cu ochii luminați și limpezi.
Dupa ce se însanatoși, dete o masa mare la toți boierii și sfetnicii împarației, și dupa rugaciunea lor priimi și pe Fat-Frumos saEșeaza în coada mesei.
Pe cand se veseleau mesenii și se chefuiau, se scula Fat-Frumos și, rugandu-se de iertare, întreba:
– Marite împarate, robii pot ședea cu stapanii lor la masa?
– Nu, nicidecum, raspunse împaratul.
– Apoi daca este așa, și fiindca lumea te știe de om drept, fa-mi și mie dreptate, și scoala pe cei doi oaspeți carii șed d-a dreapta și d-a stanga mariei tale, caci ei sunt robii mei; și ca sa ma crezi, pune sa-i caute și vei vedea ca sunt însemnați cu pecetea mea în spinare.
Cum auzira ginerii împaratului, o bagara pe maneca și marturisira ca așa este; îndata fura nevoiți a se scula de la masa și a sta în picioare.
Iara catra sfarșitul mesei, Fat-Frumos scoase naframa care i-a fost dat-o împaratul la batalie.
– Cum ajunse naframa mea în mainile tale, întreba împaratul? Eu am dat-o îngerului Domnului care ne-a ajutat la razboi.
– Ba nu, marite împarate, mie mi-ai dat-o.
– Apoi daca este așa, tu ești acela care ne-ai ajutat?
– Eu, marite împarate.
– Nu se poate, adaose iute împaratul, și daca vei sa te crez, arata-te așa cum era atunci acela caruia am dat naframa.
Atunci el se scula de la masa, se duse de se îmbraca cu hainele cele cu soarele în piept, luna în spate și doi luceferi în umeri, își lasa parul pe spate și se înfațișa împaratului și la toata adunarea.
Cum îl vazura mesenii, îndata se radicara și se minunara; Fat-Frumos era atata de mandru și stralucitor, încat la soare te puteai uita, dar la el ba.
Împaratul, dupa ce lauda pe fiica-sa pentru alegerea sa cea buna, se dete jos din scaunul împarației și ridica în el pre ginerele sau, Fat-Frumos; iara el, cea dintai treaba ce facu, fu de a da drumul din robie cumnaților sai, și în toata împarația se facu bucurie mare. Eram și eu p-acolo, și la masa împarateasca:
Caram mereu la vatra, lemne cu frigarea,
Duceam eu la masa, glume cu caldarea
Pentru care capatai:
Un napastroc de ciorba
Ș-o santa de cociorba
Pentru cei ce-s lunga vorba,
Și încalecai p-o șea și v-o spusei d-voastra așa.
Și mai încalecai p-o lingura scurta, s-o dai pe la nasul cui n-asculta.