Era odata un prinț și prințul acela voia sa se însoare cu o prințesa, dar cu o prințesa adevarata.
Și a cutreierat toata lumea ca sa gaseasca una pe placul lui și tot n-a gasit. Prințese erau destule, dar el nu putea sa știe daca erau cu adevarat prințese, fiindca tuturora le lipsea cate ceva. Și prințul s-a întors iar acasa și era foarte necajit, pentru ca tare ar fi vrut sa gaseasca o prințesa adevarata.
Într-o seara, tocmai se starnise o furtuna cumplita, tuna și fulgera și ploua cu galeata; era o vreme îngrozitoare. Deodata s-a auzit cum bate cineva la poarta orașului și regele, tatal prințului, s-a dus sa deschida.
La poarta era o prințesa. Vai, dar în ce hal era din pricina ploii și a vremii rele! Apa îi curgea șiroaie pe par și pe haine și îi intra în pantofi pe la varfuri și țașnea înapoi pe la calcaie. Dar zicea ca-i prințesa adevarata.
– Bine, las ca vedem noi îndata! s-a gandit regina, dar n-a spus nimic; s-a dus în odaia de culcare, a luat toate saltelele din pat și a pus pe scandurile patului o boaba de mazare. Pe urma a pus peste mazare douazeci de saltele de lana și pe saltele douazeci de perne mari de puf.
Aici s-a culcat prințesa. Dimineața au întrebat-o cum a dormit.
– Groaznic de prost! a raspuns prințesa. Toata noaptea n-am închis ochii. Dumnezeu știe ce a fost în pat! Am șezut pe ceva tare și acuma-s toata numai vanatai! Groaznic!
Și atunci au vazut cu toții ca era o prințesa adevarata, daca a simțit ea o boaba de mazare prin douazeci de saltele și douazeci de perne de puf. Așa de gingașa la piele nu putea sa fie decat numai o prințesa!
Și prințul a luat-o de nevasta, fiindca acum știa hotarat ca asta-i prințesa adevarata; iar boaba de mazare au pus-o în odaia unde erau bijuteriile coroanei și se mai poate vedea acolo și astazi daca n-o fi luat-o careva.
Și asta sa știți ca-i o poveste adevarata.