Erau odata într-un sat doi frați, și amandoi erau însurați. Cel mai mare era harnic, grijuliu și chiabur, pentru ca unde punea el mana punea și Dumnezeu mila, dar n-avea copii. Iara cel mai mic era sarac. De multe ori fugea el de noroc și norocul de dansul, caci era leneș, nechitit la minte și nechibzuit la trebi; ș-apoi mai avea și o mulțime de copii!
Nevasta acestui sarac era muncitoare și buna la inima, iar a celui bogat era pestrița la mațe și foarte zgarcita. Vorba veche: „Tot un bou ș-o belea”. Fratele cel sarac, sarac sa fie de pacate!, tot avea și el o pereche de boi, dar cole: porumbi la par, tineri, nalți de trup, țepoși la coarne, amandoi cudalbi, țintați în frunte, ciolanoși și groși, cum sunt mai buni de înjugat la car, de ieșit cu danșii în lume și de facut treaba. Dar plug, grapa, teleaga, sanie, car, tanjala, carceie, coasa, hreapca, țapoi, grebla și cate alte lucruri ce trebuiesc omului gospodar nici ca se aflau la casa acestui om nesocotit. Și cand avea trebuința de asemene lucruri, totdeauna supara pe alții, iara mai ales pe frate-sau, care avea de toate. Nevasta celui bogat de multe ori facea zile fripte barbatului, ca sa-l poata descotorosi odata de frate-sau. Ea zicea adeseori:
– Frate, frate, dar pita-i cu bani, barbate.
– Apoi, da, mai nevasta, sangele apa nu se face. Daca nu l-oi ajuta eu, cine sa-l ajute?
Nevasta, nemaiavand încotro, tacea și înghițea noduri. Toate ca toate, dar carul sau era de haimana. Nu treceau douatrei zile la mijloc, și se trezea la ușa ei cu Danila, cumnatusau, cerand sa-i împrumute carul: ba sa-și aduca lemne din padure, ba faina de la moara, ba capiți din țarina, ba multe de toate.
– Mai frate, zise într-o zi cel mai mare istuilalt; mi-e lehamite de frația noastra! Tu ai boi, de ce nu-ți închipuiești ș-un car? Al meu l-ai harbuit de tot. Hodorog! încolo, hodorog! pe dincolo, carul se strica. Ș-apoi, știi vorba ceea: „Da-ți, popa, pintenii și bate iapa cu calcaiele”.
– Apoi, da, frate, zise istalalt, scarpinandu-se în cap, ce sa fac?
– Ce sa faci? Sa te-nvaț eu: boii tai sunt mari și frumoși; ia-i și-i du la iarmaroc, vinde-i și cumpara alții mai mici și mai ieftini, iar cu banii ramași cumpara-ți și un car, și iaca te-ai facut gospodar.
– Ia, știi ca nu m-ai învațat rau? Așa am sa fac.
Zicand aceste, se duce la dansul acasa, își ia boii de-o funie și pornește cu ei spre targ. Dar, cum am spus, omul nostru era un om de aceia caruia-i manca cainii din traista, și toate trebile, cate le facea, le facea pe dos. Targul era cam departe, și iarmarocul pe sfarșite. Dar cine poate sta împotriva lui Danila Prepeleac? (ca așa îi era porecla, pentru ca atata odor avea și el pe langa casa facut de mana lui). El tuflește cușma pe cap, o îndeasa pe urechi și habar n-are: „Nici nu-i pasa de Nastasa; de Nichita, nici atata”.
Mergand el cu Duman și Talașman ai sai, tot înainte spre iarmaroc, tocmai pe cand suia un deal lung și traganat, alt om venea dinspre targ cu un car nou, ce și-l cumparase chiar atunci și pe care îl tragea cu mainile singur, la vale cu proptele și la deal cu opintele.
– Stai, prietene, zise ist cu boii, care se tot smunceau din funie, vazand troscotul cel fraged și mandru de pe langa drum. Stai puțin cu carul, c-am sa-ți spun ceva.
– Eu aș sta, dar nu prea vrea el sa steie. Dar ce ai sa-mi spui?
– Carul dumitale parca merge singur.
– D-apoi… mai singur, nu-l vezi?
– Prietene, știi una?
– Știu daca mi-i spune.
– Hai sa facem treampa; da-mi carul, și na-ți boii. Nu vreau sa le mai port grija în spate: ba fan, ba ocol, ba sa nu-i manance lupii, ba de multe de toate… Oi fi eu vrednic sa trag un car, mai ales daca merge singur.
– Șuguiești, mai omule, ori ți-e într-adins?
– Ba nu șuguiesc, zise Danila.
– Apoi dar, te vad ca ești bun mehenghiu, zise cel cu carul; m-ai gasit într-un chef bun; hai, noroc sa dea Dumnezeu! Sa-ți aibi parte de car, și eu de boi!
Apoi da carul, își ia boii, pleaca pe costișa într-o parte spre padure și se cam mai duce. Istalalt, adica Danila, zice în gandul sau:
„Taci, ca-i cu buche; l-am potcovit bine! De nu cumva s-ar razgandi; dar parca nu era țigan, sa întoarca.”
Apoi își ia și el carul și pornește tot la vale înapoi spre casa.
– Aho! car nebun, aho! Cand te-oi încarca zdravan cu saci de la moara, ori cu fan din țarina, atunci sa mergi așa!
Și cat pe ce, cat pe ce sa nu-l ia carul înainte. Dar de la o vreme valea s-a sfarșit și s-a început un deal; cand sa-l suie la deal, suie-l daca poți! Harți! încolo, scarți! încolo, carul se da înapoi.
– Na! car mi-a trebuit, car am gasit!
Apoi cu mare greu hartoiește carul într-o parte, îl oprește în loc, se pune pe proțap și se așterne pe ganduri.
– Ma! asta înca-i una! De-oi fi eu Danila Prepeleac, am prapadit boii; iar de n-oi fi eu acela, apoi am gasit o caruța… Ba e Prepeleac, ba nu-i el… Cand iaca un om trecea iute spre targ c-o capra de vanzare.
– Prietene, zise Danila, nu mi-i da capra ceea, sa-ți dau carul ista?
– Apoi… da… capra mea nu-i de cele saritoare, și-i buna de lapte.
– Ce mai la deal, la vale! buna, ne-buna, na-ți carul și da-mi-o!
Cela nu se pune de pricina, da capra și ia carul. Apoi așteapta pana vin alte care, de-l leaga dinapoia lor, și se duce în treaba lui spre casa, lasand pe Danila gura casca tot pe loc.
– Bun, zise Prepeleac. Ia, pe ist cu capra știu încaltea ca bine l-am boit!
Ia apoi și el capra și pornește iar spre targ. Dar capra tot capra; se smuncea în toate parțile, încat îi era acum lehamete de dansa.
– De-aș ajunge mai degraba în targ, zise Prepeleac, ca sa scap de raia asta.
Și, mergand el mai departe, iaca se întalnește c-un om ce venea de la targ c-o gasca în brațe.
– Bun întalnișul, om bun! zise Danila.
– Cu bine sa dea Dumnezeu!
– Nu vrei sa facem schimb? sa-ți dau capra asta și sa-mi dai gasca.
– N-ai nimerit-o, ca nu-i gasca, ci-i gansac; l-am cumparat de samanța.
– Da, da-mi-l, da-mi-l! ca-ți dau și eu o samanța buna.
– De mi-i da ceva adaos, poate sa ți-l dau; iara de nu, norocul gaștelor de-acasa; ca are sa faca un otrocol prin ele, de s-a duce vestea! În sfarșit, dur la deal, dur la vale, unul mai da, altul mai lasa, și Prepeleac marita capra! Apoi înșfaca gansacul și pleaca tot înainte spre targ. Cand ajunse în targ, gansacul, dorit de gaște, țipa cat îl lua gura: „ga, ga, ga, ga!”
„Na! c-am scapat de dracul și am dat peste tata-sau: acesta ma asurzește! Las ca te însor eu și pe tine acuși, mai buclucașule!”
Și, trecand pe langa un negustor cu pungi de vanzare, da gansacul pe-o punga de cele pe talger și cu baierile lungi, de pus în gat. Ia el punga, o sucește, o învartește ș-apoi zice:
„Na-ți-o franta, ca ți-am dres-o! Dintr-o pereche de boi de-a mai mare dragul sa te uiți la ei am ramas c-o punga goala.
Mai! mai! mai! mai! Doar știu ca nu mi-i acum întaiași data sa merg la drum; dar parca dracul mi-a luat mințile!”
Mai șede el cat șede de casca gura prin targ, ș-apoi își ia talpașița spre casa. Și, ajungand în sat, se duce drept la fratesau, ca sa-i duca bucurie.
– Bine v-am gasit, badița!
– Bine-ai venit, frate Danila! Da mult ai zabovit la targ!
– Apoi da, badița; m-am pornit cu graba și m-am întalnit cu zabava.
– Ei, ce veste ne mai aduci de pe la targ?
– Ia, nu prea buna! Bieții boișorii mei s-au dus ca pe gura lupului.
– Vro dihanie a dat peste danșii, ori ți i-a furat cineva?
– Ba! I-am dat eu singur cu mana mea, badița.
Apoi spuse din capat toata întamplarea, pe unde-a fost și ce-a pațit; iar la urma urmelor zise:
– Ș-apoi, ce mai atata vorba lunga, dintr-o pereche de boi m-am ales c-o punga; ș-apoi și asta pute a pustiu, badița draga.
– Ma! da, drept sa-ți spun, ca mare natarau mai ești!
– Apoi da! badița! pan-aici, toate-au fost cum au fost, da de-acum am prins eu minte… Numai ce folos? Cand e minte, nu-i ce vinde; cand e branza, nu-i barbanța. Iaca îți dau dumitale punga asta, ca eu n-am ce face cu dansa. Și te mai rog de toți dumnezeii sa-mi împrumuți macar o data carul cu boii, s-aduc niște lemne din padure la nevasta și la copii, ca n-au scanteie de foc în vatra, sarmanii! ș-apoi, ce-a da Dumnezeu! cred ca nu te-oi mai supara.
– Ptiu! ma! zise frate-sau, dupa ce l-a lasat sa sfarșasca. Se vede ca Dumnezeu a umplut lumea asta cu ce-a putut. Iaca-ți mai dau o data carul, dar asta ți-a fi cea de pe urma.
Lui Danila atata i-a trebuit. Ia acum carul cu boii fraținesau și pornește. Cum ajunge în padure, chitește un copac care era mai mare și trage carul langa el; fara sa dejuge boii, începe a taia copacul, ca sa cada în car deodata. Trebi de ale lui Danila Prepeleac! Bocanește el cat bocanește, cand parrr! cade copacul peste car de-l sfarma și peste boi de-i ucide!
„Na! ca facui pacostea și fraține-meu! Ei, ei, acum ce-i de facut? Eu cred ca ce-i bine, nu-i rau: Danila face, Danila trebuie sa desfaca. Ma duc sa vad, n-oi putea smomi pe frate-meu sa-mi împrumute și iapa, sa fug apoi cu ea în lume, iar copiii și nevasta sa-i las în știrea Celui-de-sus.”
Așa zicand, pornește și, mergand prin padure, s-a ratacit. Dupa multa truda și buimaceala, în loc sa iasa la drum, da de-un heleșteu și, vazand niște lișițe pe apa, zvarrr! cu toporul într-însele, cu chip sa ucida vro una s-o duca peșchin fraținesau… Dar lișițele, nefiind chioare, nici moarte, au zburat; toporul s-a cufundat, și Prepeleac a ramas batand în buze.
„Ma! ca rau mi-a mai mers astazi! Ce zi pocita! Se vede ca m-a luat cineva din urma!”
Apoi da din umeri și pornește; mai merge el cat merge, pana ce, cu mare greu, gasește drumul. Apoi o ia la papuc și hai, hai! hai, hai! ajunge în sat, la frate-sau, și pe loc carpește o minciuna, care se potrivea ca nuca în perete.
– Frate, mai fa-mi un bine și cu iapa, ca sa man boii de calare: în padure a plouat grozav, și s-a facut o mazga ș-un ghețuș, de nu te mai poți de fel ținea pe picioare.
– Ma! zise frate-sau, se vede ca tu ai fost bun de calugarit, iar nu de trait în lume, sa necajești oamenii și sa chinuiești nevasta și copiii! Haiti! lipsești dinaintea mea și du-te unde-a dus surdul roata și mutul iapa, ca sa nu mai aud de numele tau!
Iapa! Las pe Danila, ca știe el unde-a duce-o: sa-și ia iertaciune de la boi și ziua buna de la car. Apoi iese pe ușa, pune mana pe iapa și pe-o secure, și tunde-o! Cand se trezește frate-sau, ia iapa daca ai de unde! Prepeleac era tocmai la heleșteul din padure, sa caute toporul. Aici îi trasni în cap lui Danila ca el ar fi bun de calugar, dupa vorbele fraține-sau.
– Am sa durez o manastire pe pajiștea asta, de are sa se duca vestea în lume, zise el.
Și deodata se și apuca. Face mai întai o cruce ș-o înfige în pamant, de înseamna locul. Apoi se duce prin padure și începe a chiti copacii trebuitori: ista-i bun de amanare, cela de talpi, ista de grinzi, cela de tumurugi, cela de costoroabe, ista de toaca; și tot așa dondanind el din gura, iaca se trezește dinaintea lui c-un drac ce ieșise din iaz.
– Ce vrei sa faci aici, mai omule?
– Da nu vezi?
– Stai, ma! nu te-apuca de nazbutii. Iazul, locul și padurea de pe-aici sunt ale noastre.
– Poate-i zice ca și rațele de pe apa sunt ale voastre, și toporul meu din fundul iazului. V-oi învața eu pe voi sa puneți stapanire pe lucrurile din lume, cornoraților!
Dracul, neavand ce-i face, huștiuliuc! în iaz și da de știre lui Scaraoschi despre omul lui Dumnezeu, cu naravul dracului. Ce sa faca dracii? Se sfatuiesc între danșii, și Scaraoschi, capetenia dracilor, gasește cu cale sa trimita pe unul din ei c-un burduf de bivol plin cu bani, sa-i dea pusnicului Danila, ca sa-l poata matura de-acolo.
– Na-ți, ma, bani! zise dracul trimis; și sa te carabanești de aici; ca, de nu, e rau de tine!
Prepeleac se uita la cruce, se uita la drac și la bani… da din umeri ș-apoi zice:
– Aveți noroc, spurcaților, ca-mi sunt mai dragi banii decat pusnicia, ca v-aș arata eu voua!
Dracul raspunde:
– Nu te pune în poara, mai omule, cu împaratul iadului; ci mai bine ia-ți banișorii și cauta-ți de nevoi.
Apoi lasa banii și se întoarna în heleșteu, unde gasește pe Scaraoschi tare mahnit pentru pierderea unei comori așa de mari, cu care ar fi putut dobandi o mulțime de suflete.
Prepeleac, în acest timp, se chitea cum ar face sa vada banii acasa la dansul.
– Bun! zise Danila. Nici asta nu se ia din drum. Tot manastiri sa croiești, daca vrei sa te bage dracii în seama, sa-ți vie cu banii de-a gata la picioare și sa te faca putred de bogat!
Pe cand se îngrijea el cum sa duca banii acasa, iaca un alt drac din iaz i se înfațișaza înainte, zicandu-i:
– Mai omule! Stapanu-meu s-a razgandit; el vrea mai întai sa ne cercam puterile ș-apoi sa iei banii.
„Ia, acu-i acu!” zise Prepeleac în gandul sau, oftand. Dar este o vorba: tot bogatul mintios și tanarul frumos. Danila mai prinsese acum la minte.
– Puterile? Ei, cum și în ce fel?
– Iaca cum: dintru-ntai și dintru-ntai, care dintre noi amandoi a lua iapa ta în spate și va înconjura iazul de trei ori, fara s-o puna jos și sa se rasufle, ai aceluia sa fie banii.
Și cum zice, umfla dracul iapa în carca și într-o clipa înconjura iazul de trei ori. Prepeleac, vazand atata putere din partea dracului, nu-i prea veni la socoteala, dar tot își ținu firea și zise:
– Mai Michiduța! doar eu te credeam mai tare decat ești! Așa-i ca tu ai luat iapa în spate? Însa eu ți-oi lua-o numai între picioare; și îndata se și azvarle pe iapa și înconjura iazul de trei ori, fara sa se rasufle.
Dracul atunci se mira mult de asta și, neavand ce mai zice, iscodi alta.
– Acum sa ne întrecem din fuga, zise el.
– Mai Michiduța! da cu mine ți-ai gasit ca poți tu sa te întreci din fuga?
– D-apoi cu cine?
– Vina încoace, sa-ți arat eu cu cine!
Apoi merge împreuna cu dracul în niște porumbrei, unde vede un iepure dormind, și i-l arata.
– Vezi tu colo pe cineva ghemuit jos și mititel?
– Vad.
– Acela-i copilul meu cel mai mic. Aține-te! Și cand l-oi trezi din somn, sa te iei dupa el. Și-odata și striga: u! ta! na! na! na!
Atunci iepurele sare, și dracul dupa el. Fug ei cat fug, și de la o vreme dracul pierde urma iepurelui. Pana acum toți radeau de Prepeleac, dar acum a ajuns sa rada și el de dracul. Pe cand Danila se ținea cu mana de inima, razand de prostia dracului, iaca și acesta se înturna gafuind.
– Ma! da sprinten și sprințaroi copil mai ai, drept sa-ți spun! Cand aproape-aproape sa pun mana pe dansul, i-am pierdut urma, și sa te duci, duluța!
– Seamana tatane-sau, sireicanul! zise Danila. Ei? mai ai pofta sa te întreci și cu mine?
– Ba mai pune-ți pofta-n cui! Mai bine sa ne întrecem din tranta.
– Din tranta? Doar de ți-e greu de viața. Ma! tot am auzit din batrani ca dracii nu-s proști; d-apoi, cum vad eu, tu numai nu dai în gropi, de prost ce ești. Asculta! Eu am un unchi batran de 999 de ani și 52 de saptamani; și de-l vei putea tranti pe dansul, atunci sa te încerci și cu mine, dar cred ca ți-a da pe nas.
Zicand aceste, pornește înainte și face semn dracului cu mana, sa vina dupa el. În fundul padurii, sub niște stanci, se afla o bizunie de urși, peste care daduse Prepeleac, umbland cateodata, ca pusnic ce se gasea, dupa vlastari salbatici și dupa zmeura. Ajungand ei aproape, Danila zise:
– Iaca locașul unchiului meu. Intra înlauntru; ai sa-l gasești dormind în cenușa, cu nasul în taciuni. De vorbit, nu poate vorbi, ca maselele și dinții i-au cazut mai bine de o mie de ani.
Dracul, cand n-are ce face, știți ce face… Intra înlauntru și începe a-și purta codița cea barligata pe la nasul uncheșului. Atata i-a trebuit lui moș Ursila, ș-apoi las pe dansul! Deodata sare manios din barlog, haț! dracul subsuoara și-l strange cu atata putere, de era sa-și dea sufletul, și ochii i-au ieșit afara din cap cat cepele de mari.
– Na! nu cauți, ș-o gasești, zise Danila, care privea de departe valmașagul acesta și se strica de ras. Dar nu știu ce face dracul, ca face el ce face, și cu mare greu scapa din labele lui moș Ursila. Danila, cum vede pe drac scapat, bun teafar… se face ca-l scoate.
– Ia las, mai omule, las! nu-ți mai face obraz. Daca ai știut ca ai un moș așa de grobian, pentru ce m-ai îndemnat sa ma lupt cu el?
– Da ce? Nu ți-a placut? Hai și cu mine!
– Cu tine, și numai cu tine, m-oi întrece din chiuit; și care-a chiui mai tare, acela sa ia banii.
– Bun! zise Danila în gand; las ca te-oi chiui eu! Mai Michiduța! Ia chiuie tu întai, ca sa aud cum chiui.
Atunci dracul se cracește c-un picior la asfințit și cu unul la rasarit, s-apuca zdravan cu mainile de torțire cerului, casca o gura cat o șura, și, cand chiuie o data, se cutremura pamantul, vaile rasuna, marile clocotesc și peștii din ele se sperie; dracii ies afara din iaz cata frunza și iarba! Și oleaca numai de nu s-a risipit bolta cerului. Danila însa ședea calare pe burduful cu bani și, ținandu-și firea, zise:
– Ma! da numai așa de tare poți chiui? Eu mai nu te-am auzit. Mai chiuie o data!
Dracul chiuie și mai grozav.
– Tot nu te-am auzit. Înca o data!
Dracul chiuie ș-a treia oara, așa de tare, de credeai ca s-a rupt ceva într-însul.
– Acum nu te-am auzit nici atata… Așa-i c-a venit și randul meu?
– Mai așa!
– Mai Michiduța! cand oi chiui eu, ai sa asurzești ș-au sa-ți sara creierii din cap. Înțeles-ai tu? Însa eu îți priesc bine, daca-i vrea sa ma asculți.
– În ce fel?
– Ia sa-ți leg ochii și urechile c-un ștergar, daca vrei sa mai traiești.
– Leaga-mi ce știi și cu ce știi, numai sa nu mor!
Atunci Danila leaga strans c-un ștergar gros de calți ochii și urechile dracului, ca la baba-oarba; apoi ia o drughineața groasa de stejar în mana, caci, cat era de pusnic Danila, tot mai mult se bizuia pe drughineața decat în sfanta cruce, și pac! la tampla dracului cea dreapta, una!
– A… leu! destul! Nu mai chiui!
– Ba nu! stai, Sarsaila! tu cum ai chiuit de trei ori? Trosc! și la stanga una!
– Va… leu! destul!
– Ba nu-i destul! și-i mai trage și-n numele tatalui una!
– A…uleo! striga dracul îngrozitor, și cu ochii legați, cum era, vaicarandu-se grozav și zvarcolindu-se ca șarpele, se arunca în iaz, spunand lui Scaraoschi cele întamplate și ca nu-i de șuguit cu vrajitorul acesta.
Danila însa ofta din greu langa burduful cu bani și se tot framanta cu gandul ce-i de facut. Cand, iaca al treilea drac i se înfațișaza înainte, c-un buzdugan strașnic de mare în mana, pe care îl trantește la pamant și zice:
– Mai omule! ia, acum sa te vad! Cine-a azvarli buzduganul ista mai tare în sus, ai aceluia sa fie banii.
„Na! Danila, zice el în gandul sau, așa-i c-ai sfeclit-o?”
Dar vorba ceea: „Nevoia învața pe carauș”.
– Ia zvarle-l tu întai, mai dracule!
Atunci dracul ia buzduganul de coada, și cand îl zvarle, se suie așa de tare, de nu se mai vede; și abia dupa trei zile și trei nopți, cazand jos, cu mare strașnicie s-a cufundat în fundul pamantului, de s-au zguduit temeliile lumii!
– Ia azvarle-l și tu acum, zise dracul îngamfat.
– L-oi zvarli eu, nu te îngriji, dar scoate-l mai întai în fața pamantului, cum a fost și la tine.
Dracul asculta și-l scoate.
– Haiti! mai repede, mai repede, ca n-am timp de așteptat…
– Mai îngaduiește puțin, tartarule, ca nu te trag copiii de poale! Dracul îngaduie, caci n-are încotro.
Nu trecu mult și ziua se calatori. Cerul era limpede, și luceferii sclipitori radeau la stele, iara luna, scoțand capul de dupa dealuri, se legana în vazduh, luminand pamantul.
– Da nu-l mai zvarli, omule?
– Ba am sa-l zvarl de-acum; dar îți spun dinainte, sa te ștergi pe bot despre dansul.
– De ce?
– Iaca de ce: vezi tu colo în luna niște pete?
– Le vad.
– Acolo-s frații mei din ceea lume. Și, Doamne, mare nevoie mai au de fier, ca sa-și potcoveasca caii. Uite bine și vezi cum îmi fac semn cu mana, sa le dau buzduganul ista; ș-odata și pune mana pe dansul.
– Stai, nepriceputule, ca buzduganul ista îl avem lasat moștenire de la stramoșul nostru; și nu-l putem da nici pentru toata lumea; ș-odata-i și smuncește buzduganul din mana, și fuga cu el în iaz, spunand lui Scaraoschi ce era sa pațeasca cu buzduganul.
Atunci Scaraoschi, îngrijit și manios grozav, chema înaintea sa pe toata dracimea și batu din picior, strigand:
– Acum, în clipa, sa se aleaga unul dintre voi care sa mearga și sa afuriseasca pe acest proclet și vrajmaș cumplit.
Pe loc și vine unul înantea sa, tremurand.
– Sa traiți, marșavia-voastra! Eu ma duc sa îndeplinesc nelegiuita voastra porunca.
– Mergi! și daca-i fi meșter și-i izbuti, sa știi c-am sa te fac mai mare.
Atunci dracul pornește c-o falca-n cer și cu una-n pamant, și într-o clipa și ajunge la pusnicul Danila.
– Mai omule, zise dracul. Tu, cu șmecheriile tale, ai tulburat toata dracimea; da acuși am sa te var și eu în toate grozile morții! Hai sa ne blestemam, și care dintre noi amandoi a fi mai meșter, acela sa ia banii!
Ș-odata și-ncepe dracul a boscorodi din gura și a descanta, ca nu știu ce face, de-i pocnește lui Danila un ochi din cap. Saracul Prepeleac! se vede ca i-a fost scris tot el sa rasplateasca și pacatele iepei fraține-sau, ale caprei, ale gansacului logodit și ale boilor uciși în padure. Pesemne blestemul gaștelor vaduvite l-a ajuns, sarmanul!
Doamne! Multe mai are de patimit un pusnic adevarat cand se departeaza de poftele lumești și se gandește la fapte bune! Ș-apoi ce este mai gingaș decat ochiul? Danila crapa de durere! dar, oricat îl durea de tare, el tot își ținu inima cu dinții și zise:
– Nu ma sperii tu cu de-alde-aceste, demon spurcat ce ești! Am sa te fac sa-ți muști mainile și sa ma pomenești în toata viața ta!
– Da, da, nu mai dondai atata din gura și blestema și tu acum, sa te vad cat ești de meșter.
– Ai sa iei burduful cu bani în spate și ai sa mergi la casa mea, caci blestemurile parintești nu-s la mine. Înțeles-ai?
Și, cum zice, încaleca și Danila pe burduf; iara dracu-i umfla în spate și zboara iute ca gandul taman la casa lui Danila Prepeleac.
Copiii și nevasta lui, cand au vazut un bivol zburand pe sus, au rupt-o de fuga, înspaimantați. Danila, însa, a început a-i striga pe nume; și ei, cunoscand glasul lui, s-au oprit.
– Dragii tatei, baieți! Ia veniți încoace și aduceți cu voi și blestemurile parintești! ragila și pieptenii de pieptanat calți!
Baieții încep a curge toți, care dincotro, cu blestemurile parintești în mana. Îi venise acum și lui Danila apa la moara.
– Puneți mana, copii, pe jupanul ista, și începeți a-l blestema cum îți ști voi mai bine, ca sa-i placa și dumisale.
Atunci lasa pe copii, ca și dracul fuge de danșii. Au tabarat cu toții pe dansul și l-au schingiuit dupa placul lui Danila. Ș-a început dracul a țipa cat îi lua gura; și scapand cu mare greu de mainile lor, harșcait și stalcit cum era, a lasat și bani și tot și s-a dus pe urlați dupa ceilalți.
Iara Danila Prepeleac, nemaifiind suparat de nimene și scapand deasupra nevoii, a mancat și a baut și s-a desfatat pana la adanci batranețe, vazandu-și pe fiii fiilor sai împrejurul mesei sale.