Coronita de roua -

A fost odata un rege care nu avea decat o singura fata. Şi cum era doar una la parinţi, tatal ei o rasfaţa fara margini, împlinindu-i toate poftele, care mai de care mai traznite.

Şi într-o buna dimineaţa, pe cand se plimba în gradina palatului, ramase cu privirea asupra perlelor de roua care palpaiau pe florile şi pe frunzele din jur.

Îi veni o idee şi alerga într-un suflet la tatal ei, cu gandul sa-i îndeplineasca şi aceasta dorinţa.:
-Tata, da porunca sa mi se faca o coroniţa din picaturile de roua. Sunt mai frumoase şi mai sclipitoare decat perlele adevarate.!

Tatal ei, ştiind bine ca asemenea isprava nu se poate, încerca în fel şi chip sa-i schimbe gandurile, dar fata atata îl ruga şi atata planse, încat bietul se lasa convins de ea şi dadu porunca sa i se faca prinţesei coroniţa din perle de roua.

Au fost aduşi la palat cei mai pricepuţi giuvaiergii din ţinut şi cei mai nastruşnici. Şi la cerinţa priţesei, li s-a spus ca cel care va izbuti va primi zece saci cu galbeni, iar cei ce nu vor fi în stare, dupa trei zile şi trei nopţi, o vor plati cu capul.

Giuvaiergiii ascultara cele spuse şi în gand îşi rosteau rugaciunea cea din urma. O jale şi o întristare adanca domneau în tot regatul.

Giuvaiergiii se sfatuira în ce chip ar putea sa scape de napasta. Cel mai batn dintre ei grai astfel:
-Eu va scap de urgie! Fiţi pe pace şi duceţi-va liniştiţi la casele voastre. Aveţi încredere în mintea mea, ca a avut mai multe de judecat decat voi!

A treia zi de dimineaţa se duse sa-i vorbeasca regelui:
-Prealuminate! Eu ma ofer sa-i fac fetei tale o coroniţa de roua, dar perlele de roua sa le iau din mana ei.
Regele pricepu vorbele cu talc ale batranului giuvaiergiu şi se învoi, sperand ca astfel fata lui sa devina mai înţeleapta. Aşa ca o chema pe fata şi îi spuse dorinţa giuvaiergiului.

Auzind fata ca i se face pe plac, nici nu judeca prea mult cererea batranului giuvaiergiu şi se arata încantata. Ba chiar se grabi sa-l pofteasca, emoţionata, în gradina. Batranul o urma, iar copila încerca sa ia cateva picaturi de roua de pe frunze, dar ele, cum era şi firesc, i se risipira în palma. Şi la fel se întampla şi cu altele, de cate ori încerca.

Dupa o zadarnica stradanie, în care prinţesa încerca mereu, vazand cum se risipeau şi se pierdeau în palma picaturile de roua, se uita la giuvaiergiul cel batran şi apoi la tatal ei şi, îmbujorata de ruşine se arunca în braţele tatalui, fagaduindu-i ca de acum în colo nu avea sa-i mai ceara ceva exagerat.

Batranul lua galbenii de la rege, daruiţi drept mulţumire pentru lecţia data fetei lui, şi se grabi sa-i împarta cu ceilalţi giuvaiergii, carora nu le venea sa creada ca, pe langa norocul de a fi scapaţi de moarte, devenisera şi înstariţi.