Doi oameni, cunoscuți unul cu altul, calatoreau odata, vara, pe un drum. Unul avea în traista sa trei pani, și celalalt doua pani. De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei rachiți pletoase, langa o fantana cu ciutura, scoate fiecare panile ce avea și se pun sa manance împreuna, ca sa aiba mai mare pofta de mancare.
Tocmai cand scoasera panile din traiste, iaca un al treile drumeț, necunoscut, îi ajunge din urma și se oprește langa danșii, dandu-le ziua buna. Apoi se roaga sa-i deie și lui ceva de mancare, caci e tare flamand și n-are nimica merinde la dansul, nici de unde cumpara.
– Poftim, om bun, de-i ospata împreuna cu noi, zisera cei doi drumeți calatorului strain; caci mila Domnului! unde mananca doi mai poate manca și al treilea.
Calatorul strain, flamand cum era, nemaiașteptand multa poftire, se așaza jos langa cei doi, și încep a manca cu toții pane goala și a be apa rece din fantana, caci alta udatura nu aveau. Și mananca ei la un loc tustrei, și mananca, pana ce gatesc de mancat toate cele cinci pani, de parca n-au mai fost.
Dupa ce-au mantuit de mancat, calatorul strain scoate cinci lei din punga și-i da, din întamplare, celui ce avusese trei pani, zicand:
– Primiți, va rog, oameni buni, aceasta mica mulțamire de la mine, pentru ca mi-ați dat demancare la nevoie; veți cinsti mai încolo cate un pahar de vin, sau veți face cu banii ce veți pofti. Nu sunt vrednic sa va mulțamesc de binele ce mi-ați facut, caci nu vedeam lumea înaintea ochilor de flamand ce eram.
Cei doi nu prea voiau sa primeasca, dar, dupa multa staruința din partea celui al treilea, au primit. De la o vreme, calatorul strain și-a luat ziua buna de la cei doi și apoi și-a cautat de drum. Ceilalți mai raman oleaca sub rachita, la umbra, sa odihneasca bucatele. Și, din vorba în vorba, cel ce avuse trei pani da doi lei celui cu doua pani, zicand:
– Ține, frate, partea dumitale, și fa ce vrei cu dansa. Ai avut doua pani întregi, doi lei ți se cuvin. Și mie îmi opresc trei lei, fiindc-am avut trei pani întregi, și tot ca ale tale de mari, dupa cum știi.
– Cum așa?! zise celalalt cu dispreț! pentru ce numai doi lei, și nu doi și jumatate, partea dreapta ce ni se cuvine fiecaruia? Omul putea sa nu ne deie nimic, și atunci cum ramanea?
– Cum sa ramaie? zise cel cu trei pani; atunci aș fi avut eu pomana pentru partea ce mi se cuvine de la trei pani, iar tu, de la doua, și pace buna. Acum, însa, noi am mancat degeaba, și banii pentru pane îi avem în punga cu prisos: eu trei lei și tu doi lei, fiecare dupa numarul panilor ce am avut. Mai dreapta împarțeala decat aceasta nu cred ca se mai poate nici la Dumnezeu sfantul…
– Ba nu, prietene, zice cel cu doua pani. Eu nu ma țin ca mi-ai facut parte dreapta. Haide sa ne judecam, și cum a zice judecata, așa sa ramaie.
– Haide și la judecata, zise celalalt, daca nu te mulțamești. Cred ca și judecata are sa-mi gaseasca dreptate, deși nu m-am tarat prin judecați de cand sunt.
Și așa, pornesc ei la drum, cu hotararea sa se judece. Și cum ajung într-un loc unde era judecatorie, se înfațoșeaza înaintea judecatorului și încep a spune împrejurarea din capat, pe rand fiecare; cum a venit întamplarea de au calatorit împreuna, de au stat la masa împreuna, cate pani a avut fiecare, cum a mancat drumețul cel strain la masa lor, deopotriva cu danșii, cum le-a dat cinci lei drept mulțamita și cum cel cu trei pani a gasit cu cale sa-i împarta.
Judecatorul, dupa ce-i asculta pe amandoi cu luare aminte, zise celui cu doua pani:
– Și nu ești mulțamit cu împarțeala ce s-a facut, omule?
– Nu, domnule judecator, zise nemulțamitul; noi n-am avut de gand sa luam plata de la drumețul strain pentru mancarea ce i-am dat; dar, dac-a venit întamplarea de-așa, apoi trebuie sa împarțim drept în doua ceea ce ne-a daruit oaspetele nostru. Așa cred eu ca ar fi cu cale, cand e vorba de dreptate.
– Daca e vorba de dreptate, zise judecatorul, apoi fa bine de înapoiește un leu istuialalt, care spui c-a avut trei pani.
– De asta chiar ma cuprinde mirare, domnule judecator, zise nemulțamitul cu îndrazneala. Eu am venit înaintea judecaței sa capat dreptate, și vad ca dumneata, care știi legile, mai rau ma acufunzi. De-a fi sa fie tot așa și judecata dinaintea lui Dumnezeu, apoi vai de lume!
– Așa ți se pare dumitale, zise judecatorul liniștit, dar ia sa vezi ca nu-i așa. Ai avut dumneata doua pani?
– Da, domnule judecator, doua am avut.
– Tovarașul dumitale, avut-a trei pani?
– Da, domnule judecator, trei a avut.
– Udatura ceva avut-ați vreunul?
– Nimic, domnule judecator, numai pane goala și apa race din fantana, fie de sufletul cui a facut-o acolo, în calea trecatorilor.
– Adineauri, parca singur mi-ai spus, zise judecatorul, ca ați mancat toți tot ca unul de mult; așa este?
– Așa este, domnule judecator.
– Acum, ia sa statornicim randuiala urmatoare, ca sa se poata ști hotarat care cata pane a mancat. Sa zicem ca s-a taiat fiecare pane în cate trei bucați deopotriva de mari; cate bucați ai fi avut dumneata, care spui ca avuși doua pani?
– Șese bucați aș fi avut, domnule judecator.
– Dar tovarașul dumitale, care spui ca avu trei pani?
– Noua bucați ar fi avut, domnule judecator.
– Acum, cate fac la un loc șese bucați și cu noua bucați?
– Cincisprezece bucați, domnule judecator.
– Cați oameni ați mancat aceste cincisprezece bucați de pane?
– Trei oameni, domnule judecator.
– Bun! Cate cate bucați vin de fiecare om?
– Cate cinci bucați, domnule judecator.
– Acum, ții minte cate bucați ai fi avut dumneta?
– Șese bucați, domnule judecator.
– Dar de mancat, cate ai mancat dumneta?
– Cinci bucați, domnule judecator.
– Și cate ți-au mai ramas de întrecut?
-Numai o bucata, domnule judecator.
– Acum sa stam aici, în ceea ce te privește pe dumneta, și sa luam pe istalalt la rand. Ții minte cate bucați de pane ar fi avut tovarașul d-tale?
– Noua bucați, domnule judecator.
-Și cate a mancat el de toate?
– Cinci bucați, ca și mine, domnule judecator.
– Dar de întrecut, cate i-au mai ramas?
– Patru bucați, domnule judecator.
– Bun! Ia, acuș avem sa ne înțelegem cat se poate de bine! Vra sa zica, dumneta ai avut numai o bucata de întrecut, iar tovarașul dumitale, patru bucați. Acum, o bucata de pane ramasa de la dumneta și cu patru bucați de la istalalt fac la un loc cinci bucați?
– Taman cinci, domnule judecator.
– Este adevarat ca aceste bucați de pane le-a mancat oaspetele dumneavoastra, care spui ca v-a dat cinci lei drept mulțamita?
– Adevarat este, domnule judecator.
– Așadar, dumitale ți se cuvine numai un leu, fiindca numai o bucata de pane ai avut de întrecut, și aceasta ca și cum ai fi avut-o de vanzare, deoarece ați primit bani de la oaspetele dumneavoastra. Iar tovarașul dumitale i se cuvin patru lei, fiindca patru bucați de pane a avut de întrecut. Acum, dara, fa bine de înapoiește un leu tovarașului dumitale. Și daca te crezi nedreptațit, du-te și la Dumnezeu, și las daca ți-a face și el judecata mai dreapta decat aceasta!
Cel cu doua pani, vazand ca nu mai are încotro șovai, înapoiește un leu tovarașului sau, cam cu parere de rau, și pleaca rușinat. Cel cu trei pani însa, uimit de așa judecata, mulțamește judecatorului și apoi iese, zicand cu mirare:
– Dac-ar fi pretutindene tot asemenea judecatori, ce nu iubesc a li canta cucul din fața, cei ce n-au dreptate n-ar mai nazui în veci și-n pururea la judecata.
Corciogarii, porecliți și aparatori, nemaiavand chip de traiu numai din minciuni, sau s-ar apuca de munca, sau ar trebui, în toata viața lor, sa traga pe dracul de coada… Iar societatea buna ar ramane nebantuita.