A fost odata un împarat. El ajunsese la caruntețe, și nu se învrednicise a avea și el macar un copil. Se topea d-a-n picioarele, bietul împarat, sa aiba și el, ca toți oamenii, macar o starpitura de fecior, dara în deșert.
Cand, tocmai, la vreme de batranețe, iata ca se îndura norocul și cu dansul și dobandi un drag de copilaș, de sa-l vezi și sa nu-l mai uiți. Împaratul îi puse numele Aleodor. Cand fu a-l boteza, împaratul aduna Rasarit și Apus, Miazazi și Miazanoapte, ca sa se veseleasca de veselia lui. Trei zile și trei nopți ținura petrecerile și se chefuira și se bucurara, de o ținura minte cat traira.
Baiatul de ce creștea, d-aia se facea mai isteț și mai iscusit. Nu mai trecu mult și iata ca împaratul ajunse la marginea groapei. Cand fu la ceasul morții, el lua copilul pe genunchi și-i zise:
– Dragul tatei, iata ca Dumnezeu ma cheama. Sunt în clipa de a-mi da obștescul sfarșit. Eu vaz ca tu ai sa ajungi om mare. Și chiar mort, oasele mele se vor bucura în mormant de ispravile tale. Asupra carmuirei împarației n-am nimic sa-ți zic, fiindca tu, cu iscusința ta, știu ca ai s-o duci bine. Un lucru numai am sa-ți spui: Vezi tu muntele acela de colo, sa nu te duca pacatele sa vanezi p-acolo, ca este nevoie de cap. Acel munte este moșia lui Jumatate-de-om-calare-pe-jumatate-de-iepure-șchiop: și cine calca pe moșia lui, nu scapa nepedepsit.
Acestea zicand, casca gura de trei ori și-și dete sufletul. Se duse și el ca toata suflarea de pe pamant, de pare ca n-a fost de cand lumea și pamantul.
Îl jelira ai sai, îl jelira boierii, îl jelira și poporul; în cele de pe urma trebuira sa-l îngroape.
Aleodor, dupa ce se urca în scaunul tatane-sau, deși copilandru, puse țara la cale ca și un om matur. Toata lumea era mulțumita de domnirea sa, și oamenii se faleau ca le-a fost dat de sus ca sa traiasca în zilele lui.
Adesea ieșea Aleodor la vanatoare ca sa-și petreaca ceasurile ce-i prisosea de la trebile împarației. El ținea minte ce-i spusese tatane-sau și se silea sa-i pazeasca cuvintele cu sfințenie.
Într-o zi, nu știu cum facu, dus fiind pe ganduri, și aluneca de calca pe pamantul pocitului de om. N-apuca sa faca zece, douazeci de pași, și iata ca se pomeni cu dansul dinaintea lui.
Acum nu-i era lui pentru ca trecuse pe pamantul omului celui slut și scarbos, ci îi era ciuda cum de sa calce vorba tatalui sau ce-i spusese cu grai de moarte.
Pocitania pamantului îi zise:
– Toți nelegiuiții ce-mi calca hotarul cad în robia mea.
– Mai întai trebuie sa știi, îi raspunse Aleodor, ca din nebagare de seama și fara de voia mea am calcat pe coprinsul tau, și n-am nici un gand rau asupra-ți.
– Eu te socoteam mai altfel; dara vaz ca ai de gand sa-ți ceri iertaciune de la mine ca toți fricoșii.
– Ba sa ma fereasca Dumnezeu! Eu ți-am spus curatul adevar, și daca vrei lupta, alege-ți: în sabii sa ne taiem, în buzdugane sa ne lovim, ori în lupta sa ne luptam.
– Nici una, nici alta. Ci, ca sa scapi de pedeapsa alt chip nu e, decat sa te duci sa-mi aduci pe fata lui Verdeș împarat.
Aleodor voi sa se codeasca oarecum, ba ca trebile împarației nu-l iarta sa faca o calatorie așa de lunga, ba ca n-are calauz, ba ca una, ba ca alta; dara ași! unde vrea sa știe pocitul de toate astea! El o ținea una, sa-i aduca pe fata lui Verdeș împarat, daca vrea sa scape de ponosul de talhar, de calcator de drepturile altuia, și sa ramaie cu sufletul în oase.
Aleodor se știa vinovat. Deși fara voia lui, dara știa ca a facut un pacat de a calcat pe moșia slutului. Mai știa iara ca de omul dracului, sa dai și sa scapi. Sa n-ai nici în clin, nici în maneca cu dansul. Fagadui în cele din urma sa-i faca slujba cu care-l însarcina.
Jumatate-de-om-calare-pe-jumatate-de-iepure-șchiop știa ca, deoarece Aleodor i-a fagaduit, apoi are sa-și ție cuvantul, ca unul ce era om de omenie, și-i zise:
– Pasa cu Dumnezeu, și sa-ți ajute sa vii cu izbanda buna.
Aleodor pleca. Și cum mergea el gandindu-se și razgandindu-se cum sa-și împlineasca sarcina mai bine, caci își daduse cuvantul, se pomeni pe marginea unui eleșteu și o știuca se zbatea de moarte pe uscat.
Cum o vazu, el se duse sa o ia sa-și aline foamea cu dansa.
Știuca îi zise:
– Nu ma omorî, Fat-Frumos; ci mai bine da-mi drumul în apa, ca mult bine ți-oi prinde cand cu gandul n-ai gandi.
Aleodor o asculta și o dete în apa. Atunci știuca îi mai zise:
– Ține acest solzișor, și cand vei gandi la mine, eu voi fi la tine.
Flacaul pleca mai înainte și se tot mira de o astfel de întamplare.
Cand, iaca se întalnește cu un corb ce avea o aripa rupta.
Și voind sa vaneze corbul, el îi zise:
– Fat-Frumos, Fat-Frumos, decat sa-ți încarci sufletul cu mine, mai bine ai face sa-mi legi aripa, ca mult bine ți-oi prinde.
Aleodor îl asculta, caci era baiat viteaz și de treaba, și îi lega aripa. Cand era sa plece, corbul îi zise:
– Ține penița asta, voinicule, și cand vei gandi la mine, eu voi fi la tine.
Lua penița Aleodor, și-și cata de drum. Dara nu facu ca la o suta de pași și iata ca dete peste un taune. Cand se gatea a-l strivi cu piciorul, taunele zise:
– Cruța-mi viața, Aleodor împarat, și eu te voi mantui pe tine de la moarte. Ține acest pufuleț din aripioara mea, și cand vei gandi la mine, eu voi fi la tine.
Auzind Aleodor unele ca acestea, și ca îi zise și pre nume, odata ridica piciorul și lasa pe taune sa se duca în voia lui.
Și mergand înainte, cale de nu știu cate zile, dete de palaturile lui Verdeș împarat. Cum ajunse aci, se puse la poarta și aștepta ca doar de va veni cineva sa-l întrebe ce cauta.
Stete o zi, stete doua; și ca sa vie cineva sa-l întrebe ce voiește, ba. Cand fu în ziua d-a treia, Verdeș împarat chema slujitorii și le dete o gura de or pomeni-o.
– Cum se poate, le zise el, sa stea omul trei zile la poarta mea și sa nu mearga nimeni sa-l cerceteze? Pentru asta va platesc eu simbrie? Pentru asta va am eu la mine pe procopseala?
Slujitorii dadeau din colț în colț și nu știau ce sa raspunda. În cele de pe urma, chema pe Aleodor și-l duse înaintea împaratului.
– Ce vrei, flacaule, îi zise împaratul, și ce aștepți la poarta curților mele?
– Ce sa voi, marite împarate, îi raspunse el, iata sunt trimis sa-ți cer fata.
– Bine, baiete. Dara mai întai trebuie sa facem legatura, caci așa este obiceiul la curtea mea. Ai voie sa te ascunzi unde vei voi, în trei zile d-a randul. Daca fie-mea te va gasi, capul ți se va taia și se va pune în parul ce a mai ramas, din o suta, fara cap. Iara de nu te va gasi, atunci cu cinste împarateasca o vei lua de la mine.
– Am nadejde la Dumnezeu, marite împarate, ca nu ma va lasa sa piei. Parului îi vom putea da și altceva, nu tot cap de om. Sa facem legatura.
– Așa?
– Așa.
Se pusera și facura legatura; scrisera carte și o întarira.
Viind fata de fața, se învoira ca a doua zi el sa se ascunza cum va ști mai bine. Iara daca se învoira, el ramase într-un neastampar ce-l chinuia mai cumplit decat moartea. El se gandea și se razgandea cum sa se ascunza mai bine. Vezi ca era vorba de capul lui, iara nu de altceva. Și tot mergand pe ganduri și tot planuind, iata ca-și aduse aminte de știuca. Scoase solzul, se uita și gandi la stapana lui; cand iata, mare, ca știuca și venise și-i zise:
– Ce poftești de la mine, Fat-Frumos?
– Ce sa poftesc? Iaca, iaca, ce mi s-a întamplat. Nu știi tu ceva sa ma înveți ce sa fac?
– Ia nu te mai îngrija. Lasa pe mine.
Și îndata, lovind din coada, facu pe Aleodor un1 cosacel și îl ascunse pe fundul marii, printre ceilalți cosacei.
Cand se scula fata își lua ocheanul și se uita cu el în toate parțile. Nu-l vazu. De unde ceilalți cari venise sa o ceara în casatorie se ascundeau prin pivniți, pre dupa case, pre dupa cate o șira de paie, sau prin vreo cula parasita, Aleodor se ascunse astfel, încat fata intra la grija ca a sa fie biruita. Ce-i veni ei, se uita cu ocheanul și în mare, și îl zari pe fundul marii, printre cosacei. Pasamite, ocheanul ei era nazdravan.
– Ieși d-acolo, hoțomanule, îi zise ea razand. Ce mi te-ai posmagit așa? Din coșcogeamite omul te-ai facut un cosac și mi te-ai ascuns în fundul marii.
N-avu încotro și trebui sa iasa.
Ea și zise împaratului:
– Mi se pare, tata, ca flacaul asta mi-a venit de hac. Și mult e nurliu și dragalaș. Chiar de l-oi afla pana la a treia oara, sa-l ierți, tata, ca nu e prost ca ceilalți. Boiul lui îl arata a fi ceva mai deosebit.
– Vom vedea, îi raspunse împaratul.
A doua zi, ce-i veni lui, se gandi la corb. Acesta fu numaidecat înaintea lui, și-i zise:
– Ce mai vrei, stapane?
– Ia uita-te, neiculița, ce mi s-a întamplat; nu știi tu ceva sa ma înveți?
– Sa cercam.
Și lovindu-l cu aripa, îl facu un pui de corb și îl varî într-un stol de corbi ce se urcase pana la vantul turbat.
Cum se scula fata, își lua ocheanul și iarași îl cata prin toate locurile. Nu e. Cauta-l pe pamant, nu e. Cauta-l prin ape și prin mari, nu e. Se lua de ganduri fata. Cand, catre namiezi, ce-i veni ei, se uita și în sus. Și zarindu-l în slava cerului printre stolul de corbi, începu a-i face cu degetul, și-i zise:
– Ghidi, ghidi, talharule ce ești! Da-te jos d-acolo, omule, ce mi te-ai facut așa pitcoace de pasare? Nici în rai nu scapi de mine!
Se dete jos, ca n-avea ce face. Împaratul începu a se minuna și el de istețimea lui Aleodor și-și pleca urechea la rugaciunea fiicei sale.
Însa, fiindca legatura era ca sa se ascunza pana de trei ori, împaratul zise:
– D-a minune, ia sa vedem unde are sa se mai ascunza?!
A treia zi, dis-de-dimineața, se gandi la taune. Acesta veni într-un suflet. Dupa ce îi spuse ce voiește, taunele zise:
– Lasa pe mine, și de te-oi gasi, eu aici sunt.
Îl facu o lindina și-l ascunse chiar în coada fetei, fara sa simța ea.
Sculandu-se fata și luand ocheanul, îl cauta toata ziua, și, ca sa dea de dansul, nici cat. Ea se da de ceasul morții, caci îl simțea, i se arata ei a fi p-aci prin preajma, dara de vazut nu-l vedea. Cata cu ocheanul prin mare, pre pamant, prin vazduh, dara nu-l vazu nicaieri. Catre seara, obosita de atata cautare, striga:
– Ci ia arata-te odata. Te simt ca ești p-aci pe-aproape, dara nu te vaz. Tu m-ai biruit, a ta sa fiu.
Daca auzi el ca este biruita, se dete binișor jos din coada ei și se arata. Împaratul n-avu nici el ce mai zice, și îi dete fata. Cand plecara, îi petrecu cu mare cinste și alai, pana afara din împarația lui.
Pe drum, ei statura sa faca popas. Și dupa ce îmbucara cate ceva, el puse capul în poala ei și adormi. Fata de împarat, tot uitandu-se la el, i se scurgea ochii dupa frumusețea și dupa boiul lui. Inima îi dete branci și ea nu se putu opri, ci îl saruta. Aleodor, cum se deștepta, îi trase o palma de auzi cainii în Giurgiu. Ea planse și îi zise:
– I! Aleodor draga, dara grea palma mai ai!
– Te-am palmuit pentru fapta ce ai facut; caci eu nu te-am luat pentru mine, ci pentru cela ce m-a tramis pe mine.
– Apoi bine, frațioare, de ce nu mi-ai spus așa de acasa; caci atunci știam și eu ce sa fac; dara lasa, nici acum nu e timpul trecut.
Pornind și de aici, ajunsera cu sanatate la Jumatate-de-om-calare-pe-jumatate-de-iepure-șchiop.
– Iata, m-am închinat cu slujba, zise Aleodor, și voi sa plece.
Fata, cand vazu pe acea iazma, se cutremura de scarba și nu voia sa ramaie la dansul o data cu capul.
Slutul se dete pe langa fata și începu s-o lingușeasca cu vorbe mierloitoare și sa se ia cu binele pe langa dansa.
Dara fata îi zise:
– Piei de dinaintea mea, satano, ca te trimit la muma-ta, Iadul, care te-a varsat pe fața pamantului.
Sluțenia de neom se topea de dragostea fetei, se lungea cu burta pe pamant și umbla cu șoșele, cu momele sa înduplece pre fata a-l lua de barbat.
Dara, ași! feritu-l-a santulețul sa se apropie de dansa! Caci îl ținea țintuit în loc cu ochii cat de colo. Din satana, din iazma, și din spurcaciune nu-l mai scotea.
– Piei, necuratule, de pe fața pamantului, sa scape lumea de o ciuma și de o holera ca tine.
Mai starui ce mai starui, și daca se vazu înfruntat pana într-atat, iazma plesni de necaz, cum de sa fie el ocarat atat de mult de o cutra de muiere.
Atunci Aleodor întinse coprinsul sau și peste moșia lui Jumatate-de-om-calare-pe-jumatate-de-iepure-șchiop, lua de soție pe fata lui Verdeș împarat și se întoarse la împarația lui.
Cand îl vazura alde gloatele venind teafar, alaturi cu o soțioara de-i radea și stelele de frumoasa, îl priimira cu mare bucurie; și, urcandu-se din nou în scaunul împarației, domni și trai în fericire, pana se istovira.
Iara eu încalecai p-o șea și v-o spusei dumneavoastra așa.