L-aţi vazut cumva pe Zdreanţa,
Cel cu ochii de faianţa?
E un caine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos.
Parca-i strans din petice,
Ca sa-l tot împiedice,
Ferfeniţele-i atarna
Şi pe ochi, pe nara carna,
Şi se-ncurcaşi descurca,
Parca-i scos din calţi pe furca.
Are însa o ureche
De pungaş fara pareche.
Da tarcoale la coteţ,
Ciufulit şi-aşa laieţ,
Aşteptand un ceas şi doua
O gaina sa se oua,
Care canta cotcodace,
Proaspat oul cand şi-l face.
De cand e-n gospodarie
Multe a-nvaţat şi ştie,
Şi, pe branci, taraş, grapiş,
Se strecoara pe furiş.
Pune laba, ia cu botul
Şi-nghite oul cu totul.
– „Unde-i oul? a-ntrebat
Gospodina. – „L-a mancat!”
„Stai niţel, ca te dezvaţ
Fara maturaşi baţ.
Te învaţa mama minte.”
Şi i-a dat un ou fierbinte.
Dar de cum l-a îmbucat,
Zdreanţa l-a şi lepadat
Şi-a-njurat cu un latrat.
Cand se uita la gaina,
Cu culcuşul lui, vecina,
Zice Zdreanţa-n gandul lui
„S-a facut a dracului!”