Priveam fara de ţinta-n sus –
Într-o salbatica splendoare
Vedeam Ceahlaul la apus,
Departe-n zari albastre dus,
Un uriaş cu fruntea-n soare,
De paza ţarii noastre pus.
Şi ca o taina calatoare,
Un nor cu muntele vecin
Plutea-ntr-acest imens senin
Şi n-avea aripi sa mai zboare!
Şi tot vazduhul era plin
De cantece ciripitoare.
Privirile de farmec bete
Mi le-am întors catre pamant –
Iar spicele jucau în vant,
Ca-n hora dup-un vesel cant
Copilele cu blonde plete,
Cand salta largul lor vestmant.
În lan erau feciori şi fete,
Şi ei cantau o doina-n cor.
Juca viaţa-n ochii lor
Şi vantul le juca prin plete.
Miei albi fugeau catre izvor
Şi grauri suri zburau în cete.
Cat de frumoasa te-ai gatit,
Naturo, tu! Ca o virgina
Cu umblet drag, cu chip iubit!
Aş vrea sa plang de fericit,
Ca simt suflarea ta divina,
Ca pot sa vad ce-ai plasmuit!
Mi-e inima de lacrimi plina,
Ca-n ea s-au îngropat mereu
Ai mei, şi-o sa ma-ngrop şi eu!
O mare e, dar mare lina –
Natura, în mormantul meu,
E totul cald, ca e lumina!