Toamna tarziu
În noaptea cu luna,
Cum vajaie codrul
Şi geme şi suna!
Din nordul cu neguri
Un vuiet rasare
Şi vine şi creşte
Mai iute, mai tare;
Iar codrul aude,
Puternicul rege
Aude prin noapte
Şi bine-nţelege
Al oştilor vuiet
Din norduri pornite –
El vrea sa rascoale
Puteri obosite
Şi-njura şi urla,
Ca-şi simte pierirea.
Şi galben se face,
Nu poate s-adoarma,
Nu-şi afla nici pace,
Şi tremura codrul
Cu inima rupta
De spaima, se zbate,
Cu vantul se lupta,
Pocneşte şi suna
Şi-şi urla durerea,
Caci vantul îl prinde
Şi-l strange de mijloc
Topindu-i puterea!
Şi codrul se-ndoaie;
Şi-l biruie vantul
Razand îl sugruma
Şi-i rupe veştmantul
Şi parul i-l smulge
Şi-n vai îl arunca.
Un ţipat rasare
Pe deal şi pe lunca;
Grabitele pasari
Cu vuiet alearga
Şi norii vin stoluri
Pe-ntinderea larga
De spaima s-aascunde
Paraul sub ghiaţa –
Şi regele codru,
Din ultima viaţa
Suspina vazandu-şi
Pustiul, şi geme
Şi cade pe spate
Şi moare cu fruntea
Pe pieptul naturii
Şi moare natura
De jalea padurii
În toamna tarzie!