Tu, care eşti pierduta în neagra vecinicie,
Stea dulce şi iubita a sufletului meu!
Şi care-odinioara luceai atat de vie
Pe cand eram în lume tu singura şi eu!
O! blanda, mult duioasa şi tainica lumina!
În veci printre steluţe te cata al meu dor,
Ş-adeseori la tine, cand noaptea e senina,
Pe plaiul nemuririi se nalta c-un lung zbor.
Trecut-au ani de lacrimi, şi mulţi vor trece înca
Din ora de urgie în care te-am pierdut!
Şi doru-mi nu s-alina, şi jalea mea adanca
Ca trista vecinicie e fara de trecut!
Placeri ale iubirii, placeri încantatoare!
Simpri! mareţe visuri de falnic viitor!
V-aţi stins într-o clipala ca stele trecatoare
Ce las-un întuneric adanc în urma lor.
V-aţi stins! şi de atunce în cruda-mi ratacire
N-am alta mangaiere mai vie pe pamant
Decat sa-nalţ la tine duioasa mea gandire,
Steluta zambitoare dincolo de mormant!
Caci mult, ah! mult în viaţa eu te-am iubit pe tine,
O, dulce dezmierdare a sufletului meu!
Şi multa fericire ai revarsat în mine
Pe cand eram în lume tu singura şi eu!
Frumoasa îngerela cu albe aripioare!
Precum un vis de aur în viaţa-mi ai lucit,
Şi-n ceruri cu grabire, ca un parfum de floare,
Te-ai dus, lasandu-mi numai un suvenir iubit.
Un suvenir, comoara de visuri fericite,
De scumpe, şi fierbinte, şi dulce sarutari,
De zile luminoase şi îndumnezeite,
De nopţi veneţiane şi pline de-ncantari.
Un suvenir poetic, coroana vieţii mele,
Ce mangaie şi-nvie duioasa-inima mea,
Şi care se uneşte cu harpele din stele
Cand ma închin la tine, o! draga, lina stea!
Tu dar ce prin iubire, la a iubirii soare,
Ai deşteptat în mine poetice simţiri,
Primeşte-n alta lume aceste lacrimioare
Ca un rasunet dulce de-a noastre dulci iubiri!