Cand însuşi glasul gandurilor tace,
Ma-ngana cantul unei dulci evlavii –
Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?
Puterea nopţii bland însenina-vei
Cu ochii mari şi purtatori de pace?
Rasai din umbra vremilor încoace,
Ca sa te vad venind – ca-n vis, aşa vii!
Cobori încet… aproape, mai aproape,
Te pleaca iar zambind peste-a mea faţa,
A ta iubire c-un suspin arat-o,
Cu geana ta m-atinge pe pleoape,
Sa simt fiorii strangerii în braţe –
Pe veci pierduto, vecinic adorato!