Afara-i toamna, frunza-mpraştiata,
Iar vantul zvarle-n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într-un ceas gandeşti la viaţa toata.
Pierzandu-ţi timpul tau cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n uşa ta sa bata;
Dar şi mai bine-i, cand afara-i zloata,
Sa stai visand la foc, de somn sa picuri.
Şi eu astfel ma uit din jeţ pe ganduri,
Visez la basmul vechi al zanei Dochii;
În juru-mi ceaţa creşte randuri-randuri;
Deodat-aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scanduri…
Iar maini subţiri şi reci mi-acopar ochii.