Cu perdelele lasate,
Şed la masa mea de brad,
Focul palpaie în soba,
Iara eu pe ganduri cad.
Stoluri, stoluri trec prin minte
Dulci iluzii. Amintiri
Ţaraiesc încet ca greieri
Printre negre, vechi zidiri,
Sau cad grele, mangaioase
Şi se sfarma-n suflet trist,
Cum în picuri cade ceara
La picioarele lui Crist.
În odaie prin unghere
S-a ţesut painjeniş
Şi prin carţile în vravuri
Umbla şoarecii furiş.
În aceasta dulce pace
Îmi ridic privirea-n pod
Şi ascult cum învelişul
De la carţi ei mi le rod.
Ah! de cate ori voit-am
Ca sa spanzur lira-n cui
Şi un capat poeziei
Şi pustiului sa pui;
Dar atuncea greieri, şoareci,
Cu uşor-maruntul mers,
Readuc melancolia-mi,
Iara ea se face vers.
Cateodata… prea arare…
A tarziu cand arde lampa,
Inima din loc îmi sare
Cand aud ca suna cleampa…
Este Ea. Deşarta casa
Dintr-odata-mi pare plina,
În privazul negru-al vieţii-mi
E-o icoana de lumina.
Şi mi-i ciuda cum de vremea
Sa mai treaca se îndura,
Cand eu stau şoptind cu draga
Mana-n mana, gura-n gura.