Daca liniştea padurii adormite
Nici o veste de-altadata nu-ţi trimite
Şi pe freamate pornite de departe
Nu te-ajunge glas de dincolo de moarte,
Vino cu mine sa ne pierdem în zadar
Printre galbenele rarişti de stejar,
Cu sfioase campanule şi sulfine,
Pe carari pe unde nimeni nu mai vine.
Dulce zumzet somnoros şi ireal
Sa ne cheme spre poienile din deal.
Taina liniştii înalte sa ne fure
Prin cotite luminişuri de padure
Şi la umbra sa ne-mbie mai tarziu
O clopotniţa de aur straveziu,
Leganand deasupra creştetelor noastre
Licuricii înalţimilor albastre…
Fara ganduri, ca-ntr-un somn abia deschis,
Sa traim în clipe lungi acelaşi vis.
Foi uscate-n jurul tau sa cada rar,
La ureche sa-ţi descante un bondar
Şi cum stai cu ochii-nchişi pe jumatate,
Soare galben printre ramuri nemişcate
Sa-ţi învaluie-n tacere şi-n lumina
Fruntea mica de domniţa bizantina.
Iar la-ntoarcere, sa trecem prin paşuni
Şi prin funduri de livada cu aluni,
Printre garduri fumurii şi solitare
Ce se uita-n urma noastra cu mirare…
Şi din treacat, ici şi colo, sa culegi
Sanziene cu tulpinile întregi,
Margarete, scanteioare şi aglice,
Un buchet de flori orfane şi calice,
Lung în coada şi ghimpos şi cu ţarana.
La plecare sa-l ţii falnic într-o mana,
Dar cu vremea, desfoiat, sa-ţi para greu
Şi la urma sa mi-l dai sa-l duc tot eu…
O şoparla pe carare, langa noi,
Speriata sa foşneasca dintre foi
Şi sa stea, sa va uitaţi o data bine,
De departe, tu la ea şi ea la tine,
Tu de sus şi ea din pietrele fierbinţi,
Amandoua serioase şi cuminţi.
Mai încolo o crenguţa de malin
Ori un ghimpe sa te-ntarzie puţin
Şi – purtand de-a lungul vailor prin ţara
Vestea noua a sfarşitului de vara,
Flutur mic, într-o lucire de-asfinţit,
Sa ne-ntampine din ţarina grabit,
Cu rugina pe albastre aripioare
Ca o veşteda petala de cicoare.