Sergentul -

Pe drumul de costişe ce duce la Vaslui
Venea un om, cu jale zicand în gandul lui:
„Mai lunga-mi pare calea acum la-ntors acasa…
Aş vrea sa zbor, şi rana din pulpa nu ma lasa!”
Şi bietul om, slab, palid, avand sumanul rupt
Şi o camaşa rupta bucaţi pe dedesupt,
Paşea tragand piciorul încet, dar pe-a lui faţa
Zbura ca o lumina de glorie mareaţa,
Şi-n ochii lui de vultur adanci, vioi şi mari
Treceau lucioase umbre de eroi legendari.
Opinca-i era sparta, caciula desfundata,
Dar fruntea lui de raze parea încoronata.
Calica-i era haina, dar straluceau pe ea
Şi crucea „Sfantul Gheorghe” ş-a „Romaniei Stea”.
Romanul venea singur pe drumul plin de soare,
Cand iata ca aude fanfare sunatoare
Şi vede nu departe în faţa lui venind
Un corp de oaste mandra în aur stralucind.
Erau trei batalioane de garda-mparateasca
Mergand voios la Plevna cu dor s-o cucereasca.
În frunte-i colonelul semet, pe calu-i pag,
La bravii sai tovaraşi privea ades cu drag,
Şi inima în pieptu-i batea cu foc, deşteapta,
Caci el visa, privindu-i, la lupta ce-i aşteapta.
Deodat el da cu ochii de searbadul roman
Ce stase-n loc la umbra, sub un stejar batran,
Şi mult se minuneaza, şi nici ca-i vine-a crede
Cand crucea „Sfantul Gheorghe” pe sanul lui o vede
Ş-opreşte regimentul, iar bravul colonel
Se-nchina la drumeţul, s-apropie de el
Şi-i zice cu blandeţe: „De unde vii, straine?”
„Vin tocmai de la Plevna.” „Cum e acolo?” „Bine.”
„Dar aste decoraţii cum, cine ţi le-a dat?”
„Chiar domnitorul nostru ş-al vostru împarat.”
„Dar pentru care fapte?” „Ştiu eu?… Cica drept plata
Ca am luat eu steagul reduţei… şi pe data
Cu el, strapunşi de glonţuri, ne-am prabuşit în şant…”
„Dar ce rang ai, voinice?” „Am rang… de dorobanţ!”
Atunce colonelul, dand mana cu sergentul,
Se-ntoarce, da un ordin… Pe loc, tot regimentul
Se-nşira, poarta arma, saluta cu onor
Romanul care pleaca tragand al lui picior.