S-a dus amorul, un amic
Supus amandurora,
Deci canturilor mele zic
Adio tuturora.
Uitarea le închide-n scrin
Cu mana ei cea rece,
Şi nici pe buze nu-mi mai vin,
Şi nici prin gand mi-or trece.
Atata murmur de izvor,
Atat senin de stele,
Şi un atat de trist amor
Am îngropat în ele!
Din ce noian îndepartat
Au rasarit în mine!
Cu cate lacrimi le-am udat,
Iubito, pentru tine!
Cum strabateau atat de greu
Din jalea mea adanca,
Şi cat de mult îmi pare rau
Ca nu mai sufar înca!
Ca nu mai vrei sa te araţi
Lumina de-ndeparte,
Cu ochii tai întunecaţi
Renascatori din moarte!
Şi cu acel smerit suras,
Cu acea blanda faţa,
Sa faci din viaţa mea un vis,
Din visul meu o viaţa.
Sa mi se para cum ca creşti
De cum rasare luna,
În umbra dulcilor poveşti
Din nopţi o mie una.
Era un vis misterios
Şi bland din cale-afara,
Şi prea era detot frumos
De-au trebuit sa piara.
Prea mult un înger mi-ai parut
Şi prea puţin femeie,
Ca fericirea ce-am avut
Sa fi putut sa steie.
Prea ne pierdusem tu şi eu
În al ei farmec poate,
Prea am uitat pe Dumnezeu
Precum uitaram toate.
Şi poate ca nici este loc
Pe-o lume de mizerii
Pentr-un atat de sfant noroc
Strabatator durerii!