Împarat slavit e codrul,
Neamuri mii îi cresc sub poale,
Toate înflorind din mila
Codrului, Mariei sale.
Luna, Soare şi Luceferi
El le poarta-n a lui herb,
Împrejuru-i are dame
Şi curteni din neamul Cerb.
Crainici, iepurii cei repezi
Purtatori îi sunt de veşti,
Filomele-i ţin orchestrul
Şi izvoare spun poveşti.
Peste flori, ce cresc în umbra,
Langa ape pe potici,
Vezi bejanii de albine,
Armii grele de furnici…
Hai şi noi la craiul, draga,
Şi sa fim din nou copii,
Ca norocul şi iubirea
Sa ne para jucarii.
Mi-a parea cum ca natura
Toata mintea ei şi-a pus,
Decat orişice papuşa
Sa te faca mai presus;
Amandoi vom merge-n lume
Rataciţi şi singurei,
Ne-om culca langa izvorul
Ce rasare sub un tei;
Adormi-vom, troieni-va
Teiul floarea-i peste noi,
Şi prin somn auzi-vom bucium
De la stanele de oi.
Mai aproape, mai aproape
Noi ne-om strange piept la piept…
O, auzi cum cheam-acuma
Craiul sfatu-i înţelept!
Peste albele izvoare
Luna bate printre ramuri,
Împrejuru-ne s-aduna
Ale Curţii mandre neamuri:
Caii marii, albi ca spuma,
Bouri nalţi cu steme-n frunte,
Cerbi cu coarne ramuroase
Ciute sprintene de munte –
Şi pe teiul nostru-ntreaba:
Cine suntem, stau la sfaturi,
Iara gazda noastra zice,
Dandu-şi ramurile-n laturi:
– O, priviţi-i cum viseaza
Visul codrului de fagi!
Amandoi ca-ntr-o poveste
Ei îşi sunt aşa de dragi!