„Prea se-ntinde veselia
Tot cu praznic şi desfrau!
Veţi taia cu toţii via,
Şi veţi duce toţi la rau
Vinu-n sticle ori în vase
Sa-l varsaţi pe apa tot:
Cel ascuns de voi prin case
Cu putere am sa-l scot.
Aşa vreau. Aşa veţi face
Ca-i tai capul cui nu-i place!”
Fost-a jale-n tot regatul
Şi la munte, şi la şes;
Planse-oraşul, vai, şi satul,
Carciumarii mai ales.
Şi varsat-au lacrimi dese
Popii şi poeţii lor,
Cele doua tagme-alese
Cari la orişice popor
Sunt apostoli ai mulţimii,
Deci la vin de-a pururi primii.
La cetatea Buridava
Ei facut-un miting.
Nu ştiu care-a fost isprava,
Caci de-acestea nu m-ating.
Ştiu ca cinci senatul dete,
Camera pe alţii cinci
Delegaţi, cu mandre plete,
Bernevici avand şi-opinci,
Sa supuie majestaţii
Plansul ţarii şi-al dreptaţii.
Unul singur avea cizme
(Primul dac ce le-a purtat)
Şi vorbea cu galicisme,
Ca-n Paris trei ani a stat
De-a învaţat geologie,
Şi-avea „Talkowa” pe piept,
Îl chema sarab* Ilie,
De spun cronicele drept,
Iar în mana-avea cravaşa
Semn distins, ca bulibaşa.
Zise el: – „De vrei, ne-arunca
Peste-un milion de scari,
Dar cinstita ta porunca
Prea ne scoate din rabdari!
Cand nu-i strop de vin în ţara
Ce sa bem noi? Petroleu?” –
Regele cu vorba rara:
– „Oh, Sarailie-al meu!
Tu cunoşti pe Leon papa,
Vorba lui mereu e: Apa!”
– „Rege mare! Mai cu-ncetul!
Apa-i lucrul cel mai bun,
Dupa cum Pindar poetul,
Popa Kneip şi mulţi o spun,
Însa dacii, ca paganii,
Nu beau apa, nici sa-i pici.
Zic şi ei, cum zic romanii
Cei ce-urmandu-ne pe-aici
De stramoşi ne-or recunoaşte:
Apa-n burta face broaşte!
La o mie doua sute
Dupa Crist! Iar noi suntem
Morţi detot, cand ni-e ulciorul
Gol o zi, ca la golani,
Cum deci îi vom duce dorul
Treisprezece sute de-ani!
Pan-atunci ne ia tatarul,
Tot cu gand ca-i gol paharul.”
Ascultand aceste spuse,
Regele-a zambit perfid.
Dete-un semn şi-un serv aduse
Zece cupe c-un lichid.
– „M-am gandit fara-ncetare;
Ceva trebuie sa beţi –
Iat-aici zece pahare.
Iar dincoace-aveţi pesmeţi
Spuneţi, principi, de va place,
Şi cum vreţi, aşa voi face!”
Sar fruntaşii daci cu ura!
Sa ia toţi paharul plin,
Caci aveau ca focul gura
De cand nu baura vin.
Însa care cum înghite
Da sa scuipe mai curand
Şi cu feţe-ngalbenite
Se privesc pe rand, pe rand.
– „Rege, asta-i vrajmaşie!
Ce ne dai sa bem leşie?
Auzim ca mult li-e draga
Celor scoboraţi din Crum –
Un lichior ce-i zice braga
Şi şi-o-mpart de cinci pe drum.
Da! Întai cand am vazut-o,
Am crezut ca sunt laturi,
Dar pe Zevs, ma jur, pe Pluto:
Taina astei bauturi
N-o-nţeleg – s-asculţi de mine –
Decat cei cu gusturi fine!”
– „O, fruntaşi cu mandre coame!
Asta-i braga! şi se bea
Şi de sete şi de foame.”
– „Mama dracilor s-o ia!
Acest soi de bautura
Nu-i de noi! Ne vara-n draci.
Sa le-o torni cu sila-n gura
N-au s-o-nghita bieţii daci.
Parca-i terciul cu lamaie
De-oblojeli pe la calcaie!”
– „O veţi bea! raspunse tare
Şi-n manie Deceneu,
Daca nu-mi daţi ascultare
Şi-agitaţi poporul meu,
Am s-o-mpun, Sarailie,
Astazi prin decret regal,
Toţi s-o bea! A, terci sa fie,
Însa terci naţional!
Haidí sa bem, uitand trecutul
Beţi, sa-i facem începutul”.
Pe fereşti sarira prinţii
Care şi-ncotro vazu!
Unu-n goana-şi rupse dinţii,
Altul într-un puţ cazu.
Cel cu cizme, dand din coate,
Se izbea de boi şi vaci,
Tropaind cele ciuboate,
Ca-l bagase braga-n draci!
Şi-au ramas cei prinţi de-ocara
Apasand popor şi ţara.
N-au fost însa lucruri bune
Ce-acest rege-a faptuit,
Caci istoria ne spune
Cum ca dacii au pierit:
Ori de dor de bautura,
Ori de cazna-n ciuda lor, –
Deci luaţi învaţatura,
Regilor, în viitor:
Dac-aveau ce soarbe dacii,
Poate şi-azi traiau, saracii!