Mult iscusita vremii slova
Nu spune clipa milostiva
Ce ne-a-nfraţit pe veci necazul
Şi veselia deopotriva…
Marita fie dimineaţa
Ce-a savarşit a noastra nunta,
Batrane Olt! – cu buza arsa
Îţi sarutam unda carunta.
În cetaţuia ta de apa
Dorm cantecele noastre toate
Şi fierbe tainuita jale
A visurilor sfaramate.
Tu împleteşti în curcubeie
Comoara lacrimilor noastre,
Şi cel mai scump nisip tu-l duci
În vadul Dunarii albastre.
La sanul tau vin, în amurguri,
Sfioase, fetele fecioare,
Şi dimineaţa vin neveste
Cu şorţul prins în cingatoare –
Şi vin pastori cu gluga alba,
Din fluier povestindu-şi dorul –
Şi cate cantece şi lacrimi
Nu duce valul, calatorul…
Drumeţ, batut de ganduri multe,
Ne laşi atat de greu pe noi,
Îmbraţişandu-ne campia,
Te uiţi adesea înapoi.
Aşa domol te poarta firea,
Caci duce unda-ţi ganditoare:
Durerea unui neam ce-aşteapta
De mult o dreapta sarbatoare.
Demult, în vremi mai mari la suflet,
Erai şi tu haiduc, moşnege,
Cand domni vicleni jurau pe spada
Sa sfarme sfanta noastra lege;
Tu, frate plansetelor noastre
Şi razvratirii noastre frate,
Urlai tariilor amarul
Maniei tale-nfricoşate.
Cum tresareau încremenite,
În jocurile lor buiestre,
Oştiri cu coifuri de arama
Şi roibi cu aur pe capestre
Cand la strigarea ta de tata
Grabeau din codri la poiene,
Strangand sacuri a subţioara,
Feciorii mandrei Cosanzene.
Zdrobita-n praf, murea arama,
Şi codrul chiotea, viteazul;
Iar tu, fraţine, mare meşter,
Biruitor frangeai zagazul
Şi,-mbujorandu-te la faţa,
Treceai prin vaile afunde,
Încovoindu-ţi îndaratnic
Mareţul tau grumaz de unde.
Slavite farmituri a vremii,
De mult v-am îngropat valeatul…
Neputincios pari şi tu astazi –
Te-a-ncins cu lanţuri împaratul.
Ca unda ta strivita, gemem
Şi noi, tovaraşii tai buni,
Dar de ne-om prapadi cu toţii,
Tu, Oltule, sa ne razbuni!
Sa verşi pagan potop de apa
Pe şesul holdelor de aur;
Sa piara glia care poarta
Înstrainatul nost tezaur;
Ţarana trupurilor noastre
S-o scurmi de unde ne-ngropara
Şi sa-ţi aduni apele toate –
Sa ne mutam în alta ţara!