Nu credeam sa-nvaţ a muri vrodata;
Pururi tanar, înfaşurat în manta-mi,
Ochii mei nalţam visatori la steaua
Singurataţii.
Cand deodata tu rasarişi în cale-mi,
Suferinţa tu, dureros de dulce…
Pan-în fund baui voluptatea morţii
Ne’nduratoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele marii.
De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet,
Pe-al meu propriu rug, ma topesc în flacari…
Pot sa mai re’nviu luminos din el ca
Pasarea Phoenix?
Piara-mi ochii turburatori din cale,
Vino iar în san, nepasare trista;
Ca sa pot muri liniştit, pe mine
Mie reda-ma!