Flamand şi gol, far-adapost,
Mi-ai pus pe umeri cat ai vrut,
Şi m-ai scuipat şi m-ai batut
Şi caine eu ţi-am fost!
Ciocoi pribeag, adus de vant,
De ai cu iadul legamant
Sa-ţi fim toţi caini, loveşte-n noi!
Rabdam poveri, rabdam nevoi
Şi ham de cai, şi jug de boi
Dar vrem pamant!
O coaja de malai de ieri
De-o vezi la noi tu ne-o apuci.
Baieţii tu-n razboi ni-i duci,
Pe fete ni le ceri.
Înjuri ce-avem noi drag şi sfant:
Nici mila n-ai, nici crezamant!
Flamanzi copiii-n drum ne mor
Şi ne sfarşim de mila lor –
Dar toate le-am trai uşor
De-ar fi pamant!
De-avem un cimitir în sat
Ni-l faceţi lan, noi, boi în jug.
Şi-n urma lacomului plug
Ies oase şi-i pacat!
Sunt oase dintr-al nostru os:
Dar ce va pasa! Voi ne-aţi scos
Din case goi, în ger şi-n vant,
Ne-aţi scos şi morţii din mormant; –
O, pentru morţi şi-al lor prinos
Noi vrem pamant!
Şi-am vrea şi noi, şi noi sa ştim
Ca ni-or sta oasele-ntr-un loc,
Ca nu-şi vor bate-ai voştri joc
De noi, daca murim.
Orfani şi cei ce dragi ne sunt
De-ar vrea sa planga pe-un mormant,
Ei n-or şti-n care şanţ zacem,
Caci nici pentr-un mormant n-avem
Pamant – şi noi creştini suntem!
Şi vrem pamant!
N-avem nici vreme de-nchinat.
Caci vremea ni-e în mani la voi;
Avem un suflet înca-n noi
Şi parca l-aţi uitat!
Aţi pus cu toţii juramant
Sa n-avem drepturi şi cuvant;
Batai şi chinuri, cand ţipam,
Obezi şi lanţ cand ne mişcam,
Şi plumb cand istoviţi strigam
Ca vrem pamant!
Voi ce-aveţi îngropat aici?
Voi grau? Dar noi stramoşi şi taţi
Noi mame şi surori şi fraţi!
În laturi, venetici!
Pamantul nostru-i scump şi sfant,
Ca el ni-e leagan şi mormant;
Cu sange cald l-am aparat,
Şi cate ape l-au udat
Sunt numai lacrimi ce-am varsat –
Noi vrem pamant!
N-avem puteri şi chip de-acum
Sa mai traim cerşind mereu,
Ca prea ne schingiuiesc cum vreu
Stapani luaţi din drum!
Sa nu dea Dumnezeu cel sfant,
Sa vrem noi sange, nu pamant!
Cand nu vom mai putea rabda,
Cand foamea ne va rascula,
Hristoşi sa fiţi, nu veţi scapa
Nici în mormant!