La noi sunt codri verzi de brad
Şi campuri de matasa;
La noi ataţia fluturi sunt,
Şi-atata jale-n casa.
Privighetori din alte ţari
Vin doina sa ne-asculte;
La noi sunt cantece şi flori
Şi lacrimi multe, multe…
Pe bolta, sus, e mai aprins,
La noi, batranul soare,
De cand pe plaiurile noastre
Nu pentru noi rasare…
La noi de jale povestesc
A codrilor desişuri,
Şi jale duce Muraşul,
Şi duc tustrele Crişuri.
La noi nevestele plangand
Sporesc pe fus fuiorul,
Şi-mbraţişandu-şi jalea plang
Şi tata, şi feciorul.
Sub cerul nostru-nduioşat
E mai domoala hora,
Caci cantecele noastre plang
În ochii tuturora.
Şi fluturii sunt mai sfioşi
Cand zboara-n zari albastre,
Doar roua de pe trandafiri
E lacrimi de-ale noastre.
Iar codrii ce-nfraţiţi cu noi
Îşi înfioara sanul
Spun ca din lacrimi e-mpletit
Şi Oltul, biet, batranul…
Avem un vis neîmplinit,
Copil al suferinţii,
De jalea lui ne-am raposat
Şi moşii, şi parinţii…
Din vremi uitate, de demult,
Gemand de grele patimi,
Deşertaciunea unui vis
Noi o stropim cu lacrimi…