Noaptea-i dulce-n primavara, liniştita, racoroasa,
Ca-ntr-un suflet cu durere o gandire mangaioasa,
Ici, colo, cerul dispare sub mari insule de nori,
Scuturand din a lui poale lungi şi repezi meteori.
Pe un deal în departare un foc tainic straluceşte
Ca un ochi roş de balaur care-adoarme şi clipeşte.
Sunt pastori în şezatoare sau vro ceata de voinici?
E vro tabara de care sau un rond de tricolici?
Catre munţi prin întuneric un lung bucium se aude.
El aminte suvenirul celor timpuri negre, crude,
Cand din culme-n culme noaptea buciumele rasunau
Şi la lupte sangeroase pe romani îi deşteptau.
Acum însa viaţa-i lina; ţara doarme-n nepasare!
Cand şi cand, un caine latra la o umbra ce-i apare,
Şi-ntr-o balta mii de broaşte în lung hor oracaiesc,
Holband ochii cu ţintire la luceafarul ceresc!