Murmur lung de streşini, risipite şoapte
Cresc de pretutindeni şi se pierd în noapte.
Rareori prin storuri o lumina scapa
De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apa
Şi-mi trimite-n faţa raza ei rasfranta…
Ploaia bate-n geamuri, streşinile canta.
Dar treptat, cu larma potolita scade
Cantecul acestui tremur de cascade.
Tot mai des în preajma umbre vii rasar,
Ploaia peste case pica tot mai rar
Şi-n gramezi de neguri apele se strang…
Lumea-ntreaga doarme, streşinile plang.
Pana cand o raza de argint în zare,
Lamurind pe bolta straturi de ninsoare,
Lin desface umbra şi de crengi anina
Scanteieri albastre, boabe de lumina.
Iar acum din taina cerului deschis,
Peste firea muta cad lumini de vis
Şi-n troiene albe norii se desfac…
Dar cand iese luna, streşinile tac.
*
Dormi, iubire dulce!…
Numai eu întarziu, singur pe carare,
Farmecul acestei clipe calatoare…
Gandurile mele vin sa te deştepte,
Din pridvorul tainic sa cobori pe trepte.
Sa cobori în toamna limpede şi rece
Şi, visand cu mine clipa care trece,
Sa-mi sporeşti tristeţea ceasului tarziu
Cand, strain de tine, sufletu-mi pustiu
Va porni zadarnic, ratacind pe drum,
Sa sarute urma paşilor de-acum.