Cad din cer margaritare
Pe oraşul adormit…
Plopii, umbre solitare
În vazduhul neclintit,
Visatori ca amorezii
Stau de veghe la fereastra,
Şi pe marmura zapezii
Culca umbra lor albastra.
Iarna!… Iarna trista-mbraca
Streşinile somnoroase,
Pune val de promoroaca
Peste pomi şi peste case.
Scoate-o lume ca din basme
În lumini de felinare –
Umple noaptea de fantasme
Neclintite şi bizare.
Din ogeagul de carbune
Face alba colonada
Şi pe trunchiuri negre pune
Capiteluri de zapada,
Iar prin crengile cochete
Flori de marmura anina, –
O ghirlanda de buchete
Care tremura-n lumina.
Reci podoabe-n ramuri goale
Ploua fara sa le scuturi,
Ici, risipa de petale,
Colo, roi uşor de fluturi…
*
Şi din valul de zapada,
Ca o muta aratare
Leganandu-se pe strada,
Un drumeţ ciudat rasare…
Vine cu popasuri multe,
Face-n calea lui matanii.
Cate-odata sta s-asculte
Clopoţeii de la sanii.
Alteori uimit tresare,
Da din maini şoptind grabit –
Parca spune-o taina mare
Unui soţ închipuit…
Ca o umbra din poveste
Se strecoara-ncet, şi iar
Sta deodata fara veste
Rezemat de-un felinar.
Faţa lui se lamureşte, –
Pare-nduioşat acum…
Visator şi lung priveşte
Casele de peste drum:
Poarta mica… pomi în floare…
O fereastra luminata…
Streşini albe de ninsoare…
Toate-i par ca altadata!
Şi pareri de rau trecute
Cad pe inima-i trudita,
Ca un stol de pasari mute
Pe-o gradina parasita:
“Bulgaraş de gheaţa rece,
Iarna vine, vara trece
Şi n-am cu cine-mi petrece…
Bulgaraş topit în foc,
Daca n-am avut noroc!
Daca n-am avut noroc…”
Glasul, înecat, se curma.
Omul, şovaind în strada,
Pleaca iar, lasand în urma
Pete negre pe zapada.