Muntele de foc -

Legenda din Muntii Apuseni

Pe cei munţi pustii, salbatici,
Din Lombardo-Veneţie,
Unde noaptea în orgie
S-adun demonii lunatici,

Hoţi de moarte doisprezece
Stau în rond sub vantul rece
Care şuiera şi trece!

Focul cerului s-aprinde,
Urmarit de groaznic tunet,
Şi al munţilor rasunet
Printre vai adanci se-ntinde.

Hoţii rad cu voie buna.
Şeful lor, purtand cununa,
Canta astfel în furtuna:

„Varsa-n cupa mea de aur
Acest vin ce desfateaza
Şi ma-mbata, ma turbeaza,
Ca sangele roş pe taur.

Toarna, drege tot aice,
Şi cand eu destul voi zie,
Pe-al meu cap trametul pice!

Beţi, voinici, pana la moarte!
În ceas vesel de placere
Sa uitam orice durere,
Orice chin a relei soarte.

Beţi, copii, toţi dupa mine
Şi-nchinaţi cupele pline
Ira fulgerelor lumine!

Vantul bate, cerul tuna,
Munţii urla, Satan rade,
Iadul vesel se deschide
Şi cu noi canta-mpreuna.

Pe cand lumea se-ngrozeşte,
Omul brav benchetuieşte
Ş-al lui suflet se-ntareşte!

Tremure-se tot în lume
Cat va fierbe sange-n mine!
Faca-şi cruce şi se-nchine
Cel ce-aude de-al meu nume.

Eu sunt braţul care frange!
Eu sunt ochiul ce nu plange!
Eu sunt gura ce bea sange!”

Abia zice, şi deodata
Cade hoţul de pe munte,
Fulgerat, lovit în frunte
De a cerului sageata!…

De-atunci mii de focurele,
Limbi de para albastrele,
Ard pe locurile-acele!