Randunica e plecata
Dupa hrana pentru pui,
Cuibu-i singurel sub streşini
Şi prin curte nimeni nu-i.
Rade sub mustaţi motanul:
– Ce noroc!… Pacat sa-l scap!…
Iute sus!… Dar, poc, o piatra
Îl loveşte drept în cap.
Trist se tanguie motanul:
– Miau şi vai de capul meu.
Petrişor îl ia în braţe:
– Iarta-ma te rog, caci eu
Te-am lovit, şi rau îmi pare,
Dar de bieţii puişori
Ţie cum nu ţi-a fost mila,
Cand sariseşi sa-i omori?