La voi cobor acuma, voi suflete-amagite,
Şi ca sa va ard fierea, o, spirite-ameţite,
Blestemul îl invoc;
Blestemul mizantropic, cu vanata lui gheara,
Ca sa va scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiara
Cu fierul ars în foc.
Deşi ştiu c-a mea lira d-a surda o sa bata
În preajma minţii voastre de patimi îmbatata,
De-al patimilor dor;
În preajma minţii voastre ucisa de orgie,
Şi putreda de spasmuri, şi arsa de beţie,
Şi seaca de amor.
O, fiarba-va mania în vinele stocite,
În ochii stinşi de moarte, pe frunţi învineţite
De sange putrezit;
Ca-n veci nu se va teme Profetul vreodata
De braţele slabite, puterea leşinata
A junelui canit.
Ce am de-alege oare în seaca-va fiinţa?
Ce foc far-a se stinge, ce drept fara sa-mi minţa,
O, oameni morţi de vii!
Sa va admir curajul în vinure varsate,
În sticle sfaramate, hurii neruşinate
Ce chiuie-n orgii?
Va vad lungiţi pe patul juneţii ce-aţi spurcat-o,
Sufland din gura boala vieţii ce-aţi urmat-o,
Şi arşi pan-în rarunchi;
Sau bestiilor care pe azi îl ţin în fiara,
Cum linguşiţi privirea cea stearpa şi amara,
Cum cadeţi în genunchi!
Sculaţi-va!… caci anii trecutului se-nşira,
În şiruri triumfale stindardul îl resfira,
Caci Roma a-nviat;
Din nou prin glorii calca, cu faţa înzeita,
Cu faclele nestinse, puterea-i împietrita,
Poporul împarat.
Sculaţi-va!… caci tromba de moarte purtatoare
Cu glasul ei lugubru racneşte la popoare
Ca leul speriat;
Tot ce respira-i liber, a tuturor e lumea,
Dreptatea, libertatea nu sunt numai un nume,
Ci-aievea s-a serbat.
Încingeţi-va spada la danţul cel de moarte,
Aci va poarte vantul, cum ştie sa va poarte
A ţopai în joc!
Aci va duceţi valuri în mii batalioane,
Cum în paduri aprinse, manat în uragane,
Diluviul de foc.
Vedeţi cum urna crapa, cenuşa reînvie,
Cum murmura trecutul cu glas de batalie
Poporului roman;
Cum umbrele se-mbraca în zale ferecate,
Şi frunţile carunte le nalţa de departe
Un Cezar, un Traian.
Cad putredele tronuri în marea de urgie,
Se sfarma deodata cu lanţul de sclavie
Şi sceptrele de fier;
În doua parţi infernul portalele-şi deschide,
Spre-a încapea cu mia rasufletele hade
Tiranilor ce pier!
În darn rasuna vocea-mi de eco repeţita,
Va zguduie arama urechea amorţita
Şi simţul leşinat;
Virtutea despletita şi patria-ne zeie
Nu pot ca sa aprinza o singura scanteie
În sufletu-ngheţat.
Şi singur stau şi caut, ca uliul care cata
În inima junimii de viaţa-i dezbracata
Un starv spre-a-l sfaşia;
Ca pasarea de zboru-i din ceruri dizmeţita,
Ca muntele ce-n frunte-i de nouri încreţita
Un trasnet ar purta.
Dar cel puţin nu spuneţi ca aveţi simţiminte,
Ca-n veci nu se îmbraca în veştede vestminte
Misteriul cel sunt;
Caci vorba voastra suna ca plans la cununie,
Ca cobea ce îngana un cant de veselie,
Ca rasul la mormant.