Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morţii rece spirit se strecura-n tacere;
Un singur glas îngana cuvintele de miere,
Închise în tratajul stravechii evanghelii.
C-un muc în mani moşneagul cu barba ca zapada,
Din carţi cu file unse norodul îl învaţa
Ca moartea e în lupta cu vecinica viaţa,
Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-şi prada.
O muzica adanca şi plina de blandeţe
Patrunde tanguioasa puternicile bolţi:
,,Pieirea, Doamne sfinte, cazu în orice colţ,
Înveninand pre însuşi izvorul de vieţe.
Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg,
Ş-acest nimic îţi cere o raza mangaioasa,
În palcuri sunatoare de plansete duioase
A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg.”
Apoi din nou tacere, cutremur şi sfiala
Şi negrul întuneric se sperie de şoapte…
Douasprezece pasuri rasuna… miez de noapte…
Deodata-n negre ziduri lumina da navala.
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…
Colo-n altar se uita şi preoţi şi popor,
Cum din mormant rasare Christos învingator,
Iar inimile toate s-unesc în armonie:
,,Cantari şi laude-nalţam
Noi, Ţie Unuia,
Primindu-L cu psalme şi ramuri,
Plecaţi-va, neamuri,
Cantand Aleluia!
Christos au înviat din morţi,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte calcand-o,
Lumina ducand-o
Celor din morminte!”