Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al mortii rece spirit se strecura-n tacere;
Un singur glas îngana cuvintele de miere,
Închise în tratajul stravechii evanghelii.
C-un muc în maini mosneagul cu barba ca zapada,
Din carti cu file unse norodul îl învata,
Ca moartea e în lupta cu vecinica viata,
Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-si prada.
O muzica adanca si plina de blandete
Patrunde tanguioasa puternicile bolti:
„Pieirea, Doamne sfinte, cazu în orice colt,
Înveninand pre însusi izvorul de viete,
Nimica înainte-ti e omul ca un fulg,
S-acest nimic îti cere o raza mangaioasa,
În palcuri sunatoare de plansete duioase
A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg.”
Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala
Si negrul întuneric se sperie de soapte…
Douasprezece pasuri rasuna… miez de noapte…
Deodata-n negre ziduri lumina da navala.
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…
Colo-n altar se uita si preoti si popor,
Cum din mormant rasare Christos învingator,
Iar inimile toate s-unesc în armonie:
„Cantari si laude-naltam
Noi, Tie unuia,
Primindu-l cu psalme si ramuri,
Plecati-va neamuri,
Cantand Aleluia!
Christos a înviat din morti,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte calcand-o,
Lumina ducand-o
Celor din morminte”!