Cand sufletu-mi noaptea veghea în extaze,
Vedeam ca în vis pe-al meu înger de paza,
Încins cu o haina de umbre şi raze,
C-asupra-mi c-un zambet aripele-a-ntins;
Dar cum te vazui într-o palida haina,
Copila cuprinsa de dor şi de taina,
Fugi acel înger de ochiu-ţi învins.
Eşti demon, copila, ca numai c-o zare
Din genele-ţi lunge, din ochiul tau mare
Facuşi pe-al meu înger cu spaima sa zboare,
El, veghea mea sfanta, amicul fidel?
Ori poate!… O-nchide lungi genele tale,
Sa pot recunoaşte trasurile-ţi pale,
Caci tu – tu eşti el.