Poveste-ntunecata-a painii,
Nu-i struna sa te ştie plange,
Caci de durerea ta straveche
În suflet cantecul se frange.
Cand de strigarea strunei mele
Aş vrea plansoarea ta s-o ferec,
Se sfarma coardele strivite
De-atata jale şi-ntunerec.
Din umbra nopţii care-ngroapa
Al vostru neam din vremi batrane,
Va desluşiţi în negre randuri,
Voi, datatorilor de paine.
Cinstite maini, de soare arse
Şi înasprite de sudoare:
Din truda saptamanii voastre
Traieşte-a lumii sarbatoare.
Eu va-ntalnesc în drumul minţii
Şi-n calea visurilor mele,
Caci nu vor ochii sa ma minta,
Nu vrea urechea sa ma-nşele.
Simt cate doruri nenţelese
Şi gemate nepricepute
Acopere cu voi alaturi
Cenuşa veacurilor mute.
Aţi împletit atata jale
În doina voastra care plange,
Doar holdele cu spice grele
Rasar din lacrami şi din sange.
Dureri aţi zavorat sub glie,
Şi patimi nemblanzite înca,
Eu le-nţeleg şi ma-nfioara
Cum fierb în matca lor adanca.
Mustrarea mintea mea o sapa
Şi groaza sufletu-mi apasa,
Caci umbra voastra-ndurerata
Pe veci îmi strajuie la masa.
Simt duhul razvratirii negre,
Înfricoşata zi de maine
Cum şi-au dospit amaraciunea
În bucatura mea de paine.