În limpezi departari aud din pieptul unui turn
cum bate ca o inima un clopot
şi-n zvonuri dulci
îmi pare
ca stropi de linişte îmi curg prin vine, nu de sange.
Gorunule din margine de codru,
de ce ma-nvinge
cu aripi moi atata pace
cand zac în umbra ta
şi ma dezmierzi cu frunza-ţi jucauşa?
O, cine ştie? – Poate ca
din trunchiul tau îmi vor ciopli
nu peste mult sicriul,
şi liniştea
ce voi gusta-o între scandurile lui
o simt pesemne de acum:
o simt cum frunza ta mi-o picura în suflet –
şi mut
ascult cum creşte-n trupul tau sicriul,
sicriul meu,
cu fiecare clipa care trece,
gorunule din margine de codru.