Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi noua toate;
Ce e rau şi ce e bine
Tu te-ntreaba şi socoate;
Nu spera şi nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramai la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
În auz ne suna multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta sa le asculte?…
Tu aşeaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Cand cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.
Nici încline a ei limba
Recea cumpan-a gandirii
Înspre clipa ce se schimba
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipa ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi noua toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plange, de se cearta,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor arta
Ce e rau şi ce e bine.
Viitorul şi trecutul
Sunt a filei doua feţe,
Vede-n capat începutul
Cine ştie sa le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o sa fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreaba şi socoate.
Caci aceloraşi mijloace
Se supun cate exista,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i vesela şi trista;
Alte maşti, aceeaşi piesa,
Alte guri, aceeaşi gama,
Amagit atat de-adese
Nu spera şi nu ai teama.
Nu spera cand vezi mişeii
La izbanda facand punte,
Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teama n-ai, cata-vor iaraşi
Între danşii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaraş:
Ce e val, ca valul trece.
Cu un cantec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeşte în varteje;
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara
De te-ndeamna, de te cheama.
De te-ating, sa feri în laturi,
De hulesc, sa taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca ştii a lor masura;
Zica toţi ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndrageşti nimica,
Tu ramai la toate rece.
Tu ramai la toate rece,
De te-ndeamna, de te cheama;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teama;
Te întreaba şi socoate
Ce e rau şi ce e bine;
Toate-s vechi şi noua toate:
Vreme trece, vreme vine.