La paşa vine un arab,
Cu ochii stinşi, cu graiul slab.
– „Sunt, paşa, neam de beduin,
Şi de la Bab-el-Manteb vin
Sa vand pe El-Zorab.
Arabii toţi rasar din cort,
Sa-mi vada roibul, cand îl port
Şi-l joc în frau şi-l las în trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap
Şi nu l-aş da nici mort.
Dar trei copii de foame-mi mor!
Uscat e cerul gurii lor;
Şi de amar îndelungat,
Nevestei mele i-a secat
Al laptelui izvor!
Ai mei pierduţi sunt, paşa, toţi:
O, mantuie-i, de vrei, ca poţi!
Da-mi bani pe cal! Ca sunt sarac!
Da-mi bani! Daca-l gaseşti pe plac,
Da-mi numai cat socoţi!
El poarta calul, dand ocol,
În trap grabit, în pas domol,
Şi ochii paşei mari s-aprind;
Carunta-i barba netezind
Sta mut, de suflet gol.
– „O mie de ţechini primeşti?
– „O, paşa, cat de darnic eşti!
Mai mult decat în visul meu!
Sa-ţi rasplateasca Dumnezeu,
Aşa cum îmi plateşti!
Arabul ia, cu ochii plini
De zambet, mia de ţechini –
De-acum, de-acum ei sunt scapaţi,
De-acum vor fi şi ei bogaţi,
N-or cere la straini!
Nu vor trai sub cort în fum,
Nu-i vor cerşi copiii-n drum,
Nevasta lui se va-ntrema;
Şi vor avea şi ei ce da
Saracilor de-acum! –
El strange banii mai cu foc,
Şi pleaca, beat de mult noroc,
Şi-alearga dus d-un singur gand,
Deodata însa, tremurand,
Se-ntoarce, sta pe loc.
Se uita lung la bani, şi pal
Se clatina, ca dus de-un val,
Apoi la cal priveşte drept;
Cu paşii rari, cu fruntea-n piept,
S-apropie de cal.
Cuprinde gatul lui plangand
Şi-n aspra-i coama îngropand
Obrajii palizi: – „Pui de leu,
Suspina trist. Odorul meu,
Tu ştii ca eu te vand!
Copiii mei nu s-or juca
Mai mult cu frunze-n coama ta,
Nu te-or petrece la izvor:
De-acum smochini, din mana lor,
Ei n-or avea cui da!
Ei nu vor mai ieşi cu drag
Sa-ntinda mainile din prag,
Sa-i iau cu mine-n şea pe rand!
Ei nu vor mai ieşi razand
În calea mea şirag!
Copiii mei cum sa-i îmbun
Nevestei mele ce sa-i spun,
Cand va-ntreba de El-Zorab
Va rade-ntregul neam arab
De bietul Ben-Ardun!
Raira, tu, nevasta mea,
Pe El-Zorab nu-l vei vedea
De-acum, urmandu-te la pas,
Nici în genunchi la al tau glas
El nu va mai cadea!
Pe-Ardun al tau, pe Ben-Ardun,
N-ai sa-l mai vezi în zbor nebun
Pe urma unui şoim uşor
Ca sa-ţi împuşte şoimu-n zbor;
Nu-i vei pofti: Drum bun!
Nu vei zambi, cum salta-n vant
Ardun al tau în alb vestmant;
Şi ca sa simţi sosirea lui
Mai mult de-acum tu n-o sa pui
Urechea la pamant!
O, calul meu! Tu, fala mea,
De-acum eu nu te voi vedea
Cum ţii tu narile-n pamant
Şi coada ta fuior în vant,
În zbor de randunea!
Cum mesteci spuma alba-n frau,
Cum joci al coamei galben rau.
Cum iei pamantul în galop
Şi cum te-aşterni ca un potop
De trasnete-n pustiu!
Ştia pustiul de noi doi
Şi zarea se-ngrozea de noi –
Şi tu de-acum al cui vei fi?
Şi cine te va mai scuti
De vanturi şi de ploi?
Nu vor grai cu tine bland,
Te-or înjura cu toţi pe rand
Şi te vor bate,-odorul meu,
Şi te-or purta şi mult, şi greu;
Lasa-te-vor flamand!
Şi te vor bate,-odorul meu,
Sa mori tu, cel crescut de noi!…
Ia-ţi banii, paşa! Sunt sarac,
Dar fara cal eu ce sa fac:
Da-mi calul înapoi!
Se-ncrunta paşa: – „Eşti nebun?
Voieşti pe ianiceri sa-i pun
Sa te de-a cainilor? Aşa!
E calul meu, şi n-aştepta
De doua ori sa-ţi spun!
– Al tau? Acel care-l crescu
Iubindu-l, cine-i: eu ori tu?
De dreapta cui asculta el,
Din leu turbat facandu-l miel?
Al tau? O, paşa, nu!
Al meu e! Pentru calul meu
Ma prind de piept cu Dumnezeu –
Ai inima! Tu poţi sa ai
Mai vrednici şi mai mandri cai,
Dar eu, stapane, eu?
Întreaga mila ta o cer!
Alah e drept şi-Alah din cer
Va judeca ce-i între noi,
Ca ma rapeşti şi ma despoi,
M-arunci pe drum sa pier.
Şi lumea te va blestema,
Ca-i blestem faptuirea ta!
Voi merge, paşa, sa cerşesc,
Dar mila voastra n-o primesc –
Ce bine-mi poţi tu da?
Da paşa semn. – „Sa-l dezbracaţi
Şi binele în vergi i-l daţi!
Sar eunucii, vin, îl prind –
Se-ntoarce-arabul rasarind
Cu ochii îngheţaţi…
El scoate grabnic un pumnal,
Şi-un val de sange, roşu val
De sange cald a izvorat
Din nobil-încomatul gat,
Şi cade mortul cal.
Sta paşa beat, cu ochi topiţi,
Se trag spahiii-ncremeniţi.
Şi-arabul, în genunchi plecat,
Saruta sangele-nchegat
Pe ochii-nţepeniţi.
Sa-ntoarce-apoi cu ochi pagani
Şi-arunca fierul crunt din maini:
– „Te-or razbuna copiii mei!
Şi-acum ma taie, daca vrei,
Şi-arunca-ma la caini!