Vino-n codru la izvorul
Care tremura pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.
Şi în braţele-mi întinse
Sa alergi, pe piept sa-mi cazi,
Sa-ţi desprind din creştet valul,
Sa-l ridic de pe obraz.
Pe genunchii mei şedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în par înfiorate
Or sa-ţi cada flori de tei.
Fruntea alba-n parul galben
Pe-al meu braţ încet s-o culci,
Lasand prada gurii mele
Ale tale buze dulci…
Vom visa un vis ferice,
Îngana-ne-vor c-un cant
Singuratece izvoare,
Blanda batere de vant;
Adormind de armonia
Codrului batut de ganduri,
Flori de tei deasupra noastra
Or sa cada randuri-randuri.