O doina plange sus pe culme,
Din fluier unde limpezi cad,
Şi leganate lin s-afunda
În pacea cordilor de brad…
Cantare, meştera cantare,
Te stingi acum încet-încet,
Şi-adormi pierduta-n tremurarea
Oftarii blande din bradet…
Mi-ai picurat un strop în suflet
Din taina vremii de demult,
Şi plansul veacurilor duse
Ma înfioara cand te-ascult…
Cum te-ai topit acum în noapte,
Eu stau cu inima la sfat:
În care brad, de care creanga
Plansoarea ta s-a aninat?…
Şi cat vei mai trai acolo,
Tu, sora pururea cu noi,
Cand va fi mort de mult ciobanul,
Şi moarta turma lui de oi?…
Tarziu odata – cine ştie? –
Trecand pe-aici un calator,
Te va culege dintr-o floare,
De dupa-o aripa de nor…
Te-a coborî în largul vaii,
Şi-o lume te va asculta,
Şi-o lume-ntreaga va începe
Sa planga cu durerea ta…