O, lasa-ţi obiceiul de-a rascoli în scrum
Prilejuri de durere în biata cale-a vieţii,
Ci scalda-ţi ochii limpezi în roua dimineţii,
Şi nu-ntreba ţarana de urmele din drum…
E vitrega ţarana şi sfatul ei avan,
La ce s-o-ntrebi de ochii ce vor fi plans pe cale?
Ni-s scrise-n cartea vieţii, la toţi, şi dor şi jale
Şi drumul fiecarui e rabojit pe-un plan,
În care-s însemnate, cu ape şi poteci,
Şi dragostea şi ura şi mila şi pacatul,
Pan-vine de le-ncheie pe toate-ntunecatul
Şi mutul semn al crucii din liniştea de veci…
O, sunt, de buna seama, şi lacrimi în noroi,
Caci lacrima ni-i birul cel mai de seama-al vieţii,
Şi jalea şi amarul vor fi de veci drumeţii
Cei nelipsiţi, din calea oricarui dintre noi…
De-aceea vezi tu uita cat poţi cu ochi senini,
Ca-i mare mangaierea în biata cale-a vieţii
Sa poţi vedea şi-n pacla şi-n roua dimineţii,
Un rost, în faţa carui nu poţi sa nu te-nchini.