Departe sunt de tine şi singur langa foc,
Petrec în minte viaţa-mi lipsita de noroc.
Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trait,
Ca sunt batran ca iarna, ca tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,
Redeşteptand în faţa-mi trecutele nimicuri;
Cu degetele-i vantul loveşte în fereşti,
Se toarce-n gandu-mi firul duioaselor poveşti,
Ş-atuncea dinainte-mi prin ceaţa parca treci,
Cu ochii mari în lacrimi, cu mani subţiri şi reci;
Cu braţele-amandoua de gatul meu te-anini
Şi parc-ai vrea a-mi spune ceva… apoi suspini…
Eu strang la piept averea-mi de-amor şi frumuseţi,
În sarutari unim noi sarmanele vieţi…
O! glasul amintirii ramaie pururi mut,
Sa uit pe veci norocul ce-o clipa l-am avut,
Sa uit cum dup-o clipa din braţele-mi te-ai smult…
Voi fi batran şi singur, vei fi murit de mult!