Moşneag senin, eu tampla ta curata
O cer pe veci nadejdii mele paza.
Din soarele copilariei mele
Pe fruntea ta mai licareşte-o raza.
În suflet simt cum negura se sfarma
Şi se-mpleteşte alba dimineaţa
Cand ochiul tau în inima-mi coboara,
Topind încet cetatea ei de gheaţa.
Azi, ca un sfant dintr-o icoana veche,
Bland îmi rasai cu faţa ta blajina,
Cu zambet bun, cu ochi cuminţi şi limpezi,
Stralucitori de lacrimi şi lumina.
Cu tine-aduci atatea nestemate
Din îngropatul vremilor tezaur,
Şi amintirea-n ţara ei ma poarta,
Cu pas încet, în carul ei de aur…
Ma vad în pragul zilelor mai bune…
O casa-n deal, cu straşine plecate,
Unde-asculta de sfaturile tale
Atata ras şi-atata sanatate.
În frunte, tu pareai un mag din basme
Cand soarele, trecand peste fantana,
Bland patrundea prin straşina de paie
Şi lumina bucoavna ta batrana.
A fost demult. – O raza care lupta
Zadarnic cu campiile de gheaţa.
Vezi, astazi valul altei vieţi ma poarta
Şi-nţelepciunea altei lumi ma-nvaţa.
Dar sufletul şi-acum îşi are cuibul
Acolo sus, în satul de sub munte,
Unde şi azi zambeşte, împacata,
Curata cinste-a pletelor carunte.
Bucoavna ta, sub pragul de pe grinda,
Îşi hodineşte-nvaţatura moarta,
Dar glasul tau şi azi, la zi de praznic,
Toata povara greului o poarta.
Pierdut ascult troparul tau din strana
Şi tainica şi sfanta-mi pare clipa,
Pare ca duhul altei lumi m-atinge,
În zbor domol, pe frunte cu aripa.
Caci simt plutind prin fumul de tamaie
Sfinţenia cantarii preacurate,
Ce-a rumenit o lume cu senina
Cucernicie-a vremilor uitate.
Şi-n ochii tai vad stralucind scanteia
Din focul mare-al dragostei de lege,
Ce prin potopul veacurilor negre
Ne-a luminat cararile pribege.